Aventuri de început.

Imi plac excursiile lungi. Bine, nu îmi plac intervalele alea obositoare petrecute în mașină, pot fi destul de plictisitoare, dar, dacă îți organizezi drumul bine, 2500 km pot trece foarte plăcut. Este și povestea noastră. :) Am împărțit cei 2500 km în trei bucăți, să nu forțăm inutil, fiind și cu copiii care întrebau încă de la Medgidia dacă am ajuns, și astfel în prima seară am dormit la Oradea. Am oprit înainte în Cluuj(da, cu accent ardelenesc) unde am mâncat foaaarte bine la Zama. În afară de așa-zisul sifon cu sirop, unde siropul era sublim, dar lipsea cu desăvârșire, totul a fost minunat. Coastele se topeau în gură, sosul barbecue era delicios, fiecare porție avea o tonă de cartofi prăjiți

supa cremă era foarte gustoasă, avea un gust de vinete proaspăt coapte pe jar, condimentată exact cât trebuie,

mămăliguța în straturi era fierbinte și ademenitoare,

iar bucățica asta de porc crocant a fost, pentru mine, Dumnezeu în farfurie. Nu am mâncat niciodată ceva atât de bun, jur! Îmi plouă în gură și acum, când mă gândesc, și sper să mai am vreodată ocazia să repet această experiență culinară deosebită. Mi-nu-nat!

In Oradea, casa în care ne-am cazat, deși cu un rating foarte bun pe Booking, a fost, literalmente, un coșmar. Retro Duplex House. Nici nu vreau să îmi aduc aminte și să intru în detalii, doar să rețineți numele și să evitați. 😳 Brr!

A doua zi, dis-de-dimineață, cum îi șade bine călătorului, am purces la drum, de data asta mai plini de elan, că aveam să mergem numai pe autostradă. (pentru autoritățile române:  autostrádă sf [At: LTR2 / P: a-u~ / Pl: ~răzi / E: it autostrada] Șosea modernă de mare capacitate, rezervată circulației autovehiculelor și având cele două sensuri de circulație separate între ele Si: (îvr) autodrum.)
Nici nu a ieșit bine cucul de prânz, că noi eram la Paprika, la granița dintre Ungaria și Austria, unde am oprit să mâncăm... și ce bine am făcut.(Da, știu, până acum am scris doar de mâncare, dar aveți răbdare, vin și momentele kodak imediat).
Și aici totul exemplar, la prețuri accesibile. Noi am avut o ciorbă gulaș de fasole, demențială,

o supă cremă de usturoi, cu crutoane,

o supă cu măduva și tăiței de casă

carne de porc cu accesorii :)

o porție de șomoi(sunt aproape sigură că nu așa se scrie, dar nici nu au excelat la gust, deci nu merită efortul de a căuta pe Google cum se scrie corect)

și cel mai neobișnuit și gustos papanaș, care se numea papanaș dar era o imensă gălușcă de prună fără prună, doar cu gem, și inundată în sos delicios de vanilie. Sper că v-am lămurit. 😄

Mbun. Here comes the first funny story. Planul nostru era ca a doua noapte să dormim la Salzburg, doar că, în frenezia rezervărilor și în dorința de a găsi cazare ieftină și bună, că doar români suntem, ce naiba?! nu am mai verificat locația exactă atunci când am găsit o pensiune care să corespundă cerințelor noastre. Și uite așa pașii ne-au purtat în cel mai frumos loc de pe pământ, undeva la jumătatea distanței între Salzburg și Klagenfurt( in Austria), într-un sătuc numit Ramingstein. 

N-am cuvinte să descriu cât de impresionați am fost. În primul rând, pensiunea a fost spotless clean, camere mari, mic dejun pe măsură. Ea era situată lângă un râu și din cameră se vedea castelul Finstergrün, pe care am și încercat să îl vizităm, dar o potențială vrăjitoare ne-a spus că e închis. 

Da, îmi pare rău că nu am putut să îi fac poză, dar era o fată foarte ciudată, îmbrăcată ca o vrăjitoare, machiată gothic, care dădea singură ture castelului, ca și cum îl păzea, și făcea un fel de incantații la o troiță. Interesant și scary în același timp.

După ce am fost la castel am vizitat o mină de argint. Bine, vizitat e mult spus, am mers până la intrare, că nu eram nici echipați corespunzător și nici nu era deschis. Dar era undeva în pădure și erau tot felul de lucruri de făcut pe acolo, inclusiv un traseu de 4 ore.

În urmatoarea dimineață ne-am pornit din nou la drum, spre destinația finală, Franța, însă pe drum am oprit în Italia să mâncăm, ocazie cu care a avut loc funny moment no. 2.
Nu am gasit loc de parcare din prima, așa că a trebuit să ocolim puțin, și a doua oară GPS ul ne a băgat pe o străduță care era cu fix 2 cm mai lată decât mașina noastră. Și acum imaginati-va asta: dom' șofer (să-i dea Dumnezeu sănătate pentru sânge rece și talent) încercând să nu atingă pereții caselor ce erau, practic, lipiți de oglinzi, copiii țipând în mașină pe sistemul :"O s-o loveeeești! Aaaa! Mi-e fricăăă!Ce faceeem?", câțiva oameni așteptând să trecem noi, pentru a-și putea continua drumul(pentru că între mașină și ziduri, v-am spus, nu putea trece nici un pui de pisică) și subsemnata, pe stradă, ca o nebună, în picioarele goale (coborâsem repede când văzusem că se apropie pereții) ghidând, în 33 de grade, ditamai mașinoiul și simțindu-se mai ceva ca un copilot de curse.
Da. Cam astia eram noi luni la prânz. Apoi s-a întâmplat asta:

și ne-am calmat, de am putut pleca la drum liniștiți. Prin benzinării am mai dat și de asta:

Franța ne-a întâmpinat așa:

iar noi, pentru a nu trece neobservati, că nu e stilul nostru, am început în felul următor: în ziua 1 mi s-a părut o idee bună să fac grătar în casă, așa că am întreprins toate acțiunile necesare, inclusiv făcutul unui fum care a declanșat alarma de incendiu. Pentru mine nu a fost o problemă, sunt obișnuită, că am declanșat-o și la Ikea, când am ieșit pe o altă ușă decât cea corectă, dar ăștia de pe aici au părut surprinși. In fine. Așchia nu sare departe de trunchi, așa că moștenitorul averii încă în formare, fiul meu cel mare, a confundat casa noastră cu a vecinei, și i-a zgâlțâit de geam, cântându-i "mami,mami" vreo cinci minute, până să-si dea seama că femeia care se uita mirată la el, fără sa-i răspundă, nu eram eu.
Ultimul, dar nu cel din urmă, micuțul familiei, Edu, a ținut morțiș să urle din apă, către uscat, unde ședeam în liniște și armonie, despre domnul de lângă mine, care se schimba, următoarele:
" Maaaamiii, uite, dacă vrei să vezi un nudist, domnul de lângă tine e dezbrăcaaaat!" Și aia a fost. Nudist, vă reamintesc, sună cam la fel în orice limbă.
Non-nudistul meu mic, după ce aproape se întunecase și nu mai erau nici pești în apă, de rece ce era, și-a continuat neperturbat scăldatul, mândru de simțul observației din dotare.

Cam atât, deocamdată. A! Și o veste foarte proastă: țânțarii de aici sunt extrem de agresivi, nu bâzâie, nu dorm, atacă zi-noapte, și, judecând după transfuzia de sânge pe care am făcut-o în ultimile zile, mă consideră mai gustoasă decât o înghețată Häagen-Dazs.