Mărturisire.

Unii părinți își bat copiii. Alții țipă la ei și îi jignesc. Alții îi chinuie în alte moduri, de maniere și intensități diferite. Noi?

Dacă îi întrebați pe copiii noștri cum îi chinuim, vă vor răspunde, pe nerăsuflate, într-un glas : îi ducem în excursii.

Da, ăsta este subiectul nostru etern de dispută: de ce trebuie să ne plimbăm mereu?

Cu toată seriozitatea și emfaza aferente, absolut de fiecare dată când pășim în afara ariei lor de confort, adică maaaxim orașul în care locuim, întrebările (care mai nou sunt monologuri, că eram ca în Ziua Cârtiței și am renunțat să le mai explicăm) sunt, în ordinea apariției, următoarele:

- De ce trebuie să plecăm în fiecare vacanță/weekend/zi liberă? (asta fiind ușurică, de încălzire, de pe vremea când noi, ușor amuzați, le explicam plini de afecțiune, beneficiile călătoriilor).

- De ce trebuie să mergem până în Italia să bem cafea? Nu avem cafea acasa? (mă rog, asta vor înțelege după ce vor începe să bea cafea, nu are rost să dezvolt. Cine știe, cunoaște)

- De ce ne arătați încontinuu munți și lacuri?Sunt toate la fel. Ce e așa extraordinar? (aici poate suntem noi bătrâni și ne entuziasmăm repede, dar chiar NU sunt toate la fel, nu?)

(noi) : - Uitați-vă ce frumoasă e marea!
(Răzvan): - E a 1000 a oară când văd marea!!! Am trăit în Constanța, știu marea foarte bine! (aaa...hello! Aia e Marea Neagră!! Noi îți arătăm Mediterana! Chiar nu vezi nicio diferență?!)

- Avem 800 de magneți pe frigider și încă mai călătorim! De ce?? (în apărarea mea, nu sunt 800. Încă. Trebuie să mai cumpărăm un frigider)

- Dacă tot voiați să călătorim atât, de ce ne-am mutat în Franța? Puteam să fim homeless și să trăim peste tot. (Ăsta e Edu. Ideea nu e rea, dar prefer termenul "nomazi", nu "homeless". Deși niciunul nu induce ideea de duș zilnic, deci trebuie să mai conspectez.)

- Ceilalți copii se descurcă bine și fără să se plimbe. (Da, știu, asta nu e întrebare, dar mi s-a părut interesant să scriu doar concluzia lor și voi să vă imaginați dialogul)

Și, la final, cireașa de pe tort:

- Sunt copii care nu călătoresc niciodată. De ce nu suntem și noi așa?

Cam prin asta trecem noi de fiecare dată. Toate acompaniate de dat ochii peste cap, țâțâit din buze, oftat dramatic și ton plângăcios. Cred că au început deja să strângă bani pentru a se muta de acasă la 18 ani, pentru a avea un loc din care să nu fie obligați să iasă la plimbare.

Eu altceva voiam să spun: dacă se instituie iar carantină și nu o să mai putem ieși din casă, știți rugăciunile cui vor fi fost ascultate...