Jurnal de Grecia.

 Am și eu o vârstă. Și, la vârsta mea, pe lângă călătoriile pe care le fac în locuri mai îndepărtate sau mai exotice, am nevoie ca cel puțin o dată pe an să mă reculeg intr-un loc non-turistic, liniștit, pe plajă, unde să aud doar valurile și să am de bifat doar restaurante și cafenele.

Iar asta vreau să se întâmple în țara mea de suflet, Grecia. Atât de simplu.
Non-turistic. Pe plaja. Taverne. Valuri sparte. Cafea si souvlaki.
Așa că anul ăsta am făcut rezervare undeva unde nici măcar n-am știut cum se numește vreo două luni, că am mers cu omulețul pe Maps și am căutat spații de cazare pe plajă. Nu a fost ușor, că nu voiam nici să îmi las un plămân ca plată și, după cum am menționat, voiam ceva izolat dar nu la modul să inspire un film thriller, la o adică. Ceva decent.
Mă rog, eu am idei fixe și atunci se lucrează mai greu cu materialul clientului.
Dar am reușit. Am reusit, eu si omulețul Google, să găsim ceva, la vreo 200 km de Salonic. Am plătit, am inchiriat și mașină,am luat bilete de avion și am inceput să număr zilele.
Care au trecut, că ce treabă au?
Și am ajuns la ziua Z..
O să derulez peste cum mi-am făcut bagajele foarte târziu pentru că am avut orice altă treabă de pe pământ în afară de asta, cum am dormit foarte puțin și am fost năucă la 3.30 când a sunat alarma, cum n-am reușit să dorm pe avion că Ryanair zici că transportă pinguini și ține temperatura pe minus 10 grade, cum cei de la care inchiriasem masina si cu care trebuia să ne vedem la aeroport la 10 au venit la 11(si pana pe la 10.40 nu au răspuns la telefon). Trecem peste astea, si peste cele două ore de condus în care valiza mică a dormit (că sunt doar cu o valijoară mică și până acum prea puțin vorbareață) iar eu m-am plictisit de moarte.
Derulăm la momentul în care ta-da-daa! Google Maps declară răspicat că am ajuns la destinație. Super. Coborâm din mașină, mergem spre locația care arăta exact ca pe booking, întrebăm în stânga și în dreapta, până la urmă dăm de patroni care ne zic că da, este spațiul lor de cazare dar se numește altfel și că nu au auzit de numele ăla de îl fluturam noi acolo.
Buuun! Mă trag la umbră, îl sun pe proprietar. Bună ziua, bună ziua, am ajuns dar nu sunteti aici, pai stați că acum conduc, dati-mi WhatsApp ul dv și vă trimit adresa.
Hmm.. Pai știți că eu cam speram că asta e adresa, că e pe plajă, și arată bine, și proprietarii de aici zic ca e clădirea lor, doar ca nu e numele lor..
Haideti ca va trimit adresa pe WhatsApp..
Ok...
Între timp, proprietarii clădirii care semăna dar nu răsărea, respectiv avea aceeași adresă și aceleași poze cu exteriorul dar alte poze cu interiorul și alt nume(iar ei jurau ca nu au auzit în viața lor de numele ala de îl tot ziceam eu) imi zic ca ei au, absolut intamplator, o cameră liberă, dar doar 4 nopti, nu 5, că au avut o anulare.
Le zic ok, haideti să vedem ce se întâmplă, ca mie deja imi pare păcăleală, mi se pare că cineva se folosește de pozele și adresa dumneavoastră.
Moment în care proprietarul locației unde eu rezervasem(și plătisem) imi trimite adresa care, ce sa vezi, era aceeași.
Și începe spectacolul. Între timp coborase și un papu' tot din clădirea asta dar cumva altă intrare(dar cu un nume diferit de orice alt nume pronunțat anterior) , practic ușa în ușa cu ei, spațiul de cazare de lângă, care le zice că (sper ca sunteti pregatiti) locația pe care o cautam eu e la el(el era tatăl tipului cu care vorbisem eu pe WhatsApp) dar ca este rezervată complet.
Întrebările care în momentul ala se nășteau în capul meu mai ceva ca bebelusii în maternitatea Polizu erau:
- cum mama naibii astia nu stiau unii de alții, ușa în ușa?
- de ce pe ușa la ăia scria un nume și eu pe booking am rezervat altceva?
- de ce au rezervare dublă când eu am plătit de luni bune?
-unde dorm eu la noapte, ca e plin sezon și e ocupat peste tot?
Și altele care nu sunt asa relevante acum.
Buuun. Deci la masa negocierilor, în acest moment al revelațiilor, eram eu, copilul meu (prezent mai mult fizic, să fiu sinceră, nu părea prea afectat), soțul și soția de la spațiul de cazare care nu era ce rezervasem eu, părinții soției, plus domnul tatăl băiatului de la spațiul de cazare unde rezervasem eu. Dintre toți, engleză vorbeam eu, fiul meu, prezent fizic dar neimplicat emoțional și soția de la spațiul de cazare cel nou. De vorbit vorbeau toți ceilalți. Nu engleză, dar mult și tare. Bonus, tatăl de la spațiul de cazare unde plătisem eu l-a sunat pe fii-suși mi l-a dat la telefon.
Poate vă închipuiți deja, poate nu, dar vă pot garanta că a fost teatru grecesc scurt spre mediu cu accente de dramă.
De ce? După ce am vorbit cu fiul la telefon cu o mână înfiptă în ureche până în ciocănel, că toată gașca mea cea nouă din Grecia își dădea cu părerea despre situația creată (la volum 9/10) și respectivul a avut răgaz să caute în rezervari, a putut să constate că da, subsemnata avea rezervare între 14-19 iulie. 2027.
Multumesc frumos. La revedere.
Nu. Nu e prima oară când fac asta. Deci la revedere spre adio.
Vai, ce am mai râs! Deloc. Mai ales ca stiam că plătisem fără drept de anulare. :D
Dar... barză chioara.. cuib.. Na. Noii mei prieteni, asa cum mentionasem anterior, doar ce avuseseră o anulare(norocul lor, al nostru, habar n-am), asa că ne-am cazat intr-un apartament muuult mai frumos, mai ieftin si care e fiiix cum imi doream. :)
În plus, l-am rugat pe deja vechiul meu prieten(locație Grecia cred ca îl cheamă, că așa l-am trecut pe WhatsApp) să își facă milă de mine și să imi accepte anulare gratuită pe booking, și a fost de acord. Deci cred că rămân și cu ceva bani în buzunar (asta e o glumă, nu s-a întâmplat niciodată, nu cred ca sunt sanse acum, la bătrânețe, dar e o vorbă, așa).
Si cam asta e povestea zilei. Ca să nu ma invidiați prea mult, doresc să mentionez că muncesc, nu sunt venită (doar) în scop turistic, dar am zis să mai schimb biroul cu zgomotul valurilor o săptămână, că n-o fi foc.
Gata. Am înțeles că apa mării are 27 grade. Mă duc să verific. Am adus un termometru.