Pană, furtună, duminică. Noi în concediu.

După o zi absolut minunată petrecută în compania prietenilor noștri din Arta(un oraș foarte frumos situat în vestul Greciei) am pornit, dis-de-dimineață, către destinația noastră principală, Salonic.

Totul bine și frumos, până cu vreo 20 de km înainte să ajungem la hotel, când unul din cauciucuri nu a mai rezistat bucuriei și a pocnit de nerăbdare. Nu am mai avut pană de când mergeam cu Dacia 1300, în 1998, toamna, dar ce ar fi concediul nostru început în forță fără puțin mai multă adrenalină?

Și nu, n-a fost o pană din aia de nu-ți dai seama, că mașina încă merge și tu te întrebi dacă e ceva pe șosea sau ai o problemă. A fost scurt, aproape exploziv, și a arătat cam așa :

Am sunat la reprezentanța din Franța, având toate mașinile de aceeași marcă și cont de client la ei. Le-am explicat situația, ne-au zis să așteptăm și ne-au pus pe hold. Am ascultat o melodie de 864 de ori, pe repeat, și după 10 minute de nimic am închis. Am sunat iar, ne-au spus să sunăm la reprezentanța din România, că, vorba cântecului, "noi suntem români". Am sunat, am explicat (din nou), ne-au pus pe hold. Am așteptat alte 10 minute, am închis. Ne-au sunat ei, au spus că încearcă să ia legătura cu grecii, dar că de obicei grecii sunt mai lenți. De duminică era duminică, normal, pentru că se știe că toate bubele apar în weekenduri sau de sărbătorile legale. Colac peste pupăză, deși în momentul în care am făcut pană erau 36 de grade cu soare de tropice, între timp, cât stăteam pe banda de urgență de pe autostradă, a început furtuna. Dar furtună din aia, de filme cu apocalipsa. 

• 
  

După lupte seculare care au durat o oră, cred, cei din România au reușit să ia legătura cu cei din Grecia și ni s-a transmis că sunt pe drum și vor ajunge curând.

Acum, de schimbat un cauciuc puteam și noi, evident, însă fiind vorba de rezervă, care nu e chiar ca un cauciuc original, am fost sfătuiți să nu o folosim decât în caz de extremă urgență, așa că am solicitat asistență la reprezentanță, dacă tot suntem clienți (fideli, aș zice 😀)

Cât asteptam noi cuminți și stresați, că deh, eram în ditamai furtuna cu vizibilitate redusă, pe autostradă, cu nicio șansă să putem recupera cauciucul avariat, numai de nu se pune o ploaie de l-ar fi înnebunit de fericire pe Bacovia. 3 volume de poezii ar fi scris.

Într-un final a ajuns și mașina pe care noi ne-o imaginam că va fi cu platformă, dar care nu era, că era mai mică decât a noastră, din care a coborât... o femeie 😳 și un Iorgos, să zicem, cu vreo două șurubelnițe și un cric. Fără vreun cauciuc, fără vreun lipici magic, fără vreun chef. Așa, fluturași. Și care ne-au zis că tot ce pot face e să ne schimbe cauciucul cu rezerva noastră. Lucru pe care, repet, l-ar fi făcut și D cu ochii închiși, cu 90 minute înainte chiar. A! Și că ne costă 100 euro, desigur, că tzatziki nu e moca, na. 

In fine. S-au apucat, au ridicat mașina, au scos cauciucul( fie-i țărâna ușoară!) care arăta într-un mare fel:

și s-au apucat să bage presiune în rezervă. Doar că nu aveau cu ce, așa că le-am dat noi. 😁 Domnul a pus apoi rezerva pe butuc (pentru cuvântul ăsta l-am întrebat pe D, că eu îi ziceam osie,  ca la căruță)  și a apăsat pe cric, să ne coboare mașina. Doar că nu pusese șuruburile și era să ne strice puntea spate. 

A fost frumos, emoționant. D era să facă atac de cord iar eu AVC. Între timp venise și poliția, care ne tot zicea să ne grăbim, Iorgos părea că schimbă prima oară o roată, se vorbea română, engleză, greacă, toată lumea deodată, copiii ziceau că parcă a avut loc o crimă, așa tensiune e în aer, a fost intens. 

La un moment dat a avut loc și următorul dialog la noi în mașină :

-  E furtună puternică, plouă, avem pană, ce ar putea fi mai rău de atât? a întrebat Răzvan, un copil inocent, care nu știe că astfel de întrebări nu se pun și nu se gândesc niciodată. 

-Să ne sune ăia cu rezultatul la testul Covid, am răspuns eu, șugubeață, și nimeni nu a râs, în afară de mine. Mno... 

In rest totul a mers strună. Mâine facem shopping, dar de cauciucuri, de data asta, că s-au dus vremurile în care cumpăram suveniruri. 🙄

Cam asta a fost prima zi. Nu vă culcați supărați, că după toate astea am ajuns la hotel, care e minunat, și apoi am iesit și am mâncat asta:

așa că am uitat tot. De asta m-am și grăbit să povestesc tot aici, că ne pregătim să ieșim iar și mi-e că uit de tot.