Nici nu știu când a început exact. Nu mi-am dat seama. Petrecea mult timp pe net și căuta, căuta încontinuu. Se uita la ele, le admira, își salva poze în telefon. Apoi, pe stradă, numai la asta era atent. Îmi arăta și mie, chiar.
Și mă uitam. Credeam că e așa, small talk. Un subiect oarecare despre care vorbim 2,3 zile și apoi trecem mai departe. Dar nu a fost așa.
Într-o zi, s-a hotărât că vrea mai mult decât să privească. S-a hotărât să atingă, să posede, să aibă una doar a lui.
Și, in ciuda tuturor contra-argumentelor mele, asta a și făcut. Momentul ăla a marcat sfârșitul atenției lui pentru mine. De atunci, eu nu am mai existat. Era doar EA.
I-a luat parfum scump, a dus-o la un centru de unde i-a cumpărat de toate, a avut grijă de ea, a iubit-o și a alintat-o.
Eu?
Nici măcar nu ne vrea una în apropierea celeilalte...Zice că nu sunt îmbrăcată adecvat...Nu am voie cu blugi, piele, capse...cică e sensibilă la toate astea.
În plus, își aniversează și ziua împreună!
Așa că nu am de ales, dacă îi urez unuia...îmi vin amândoi în minte. Și pentru că mâine e ziua lor, e musai să scriu aici:
La mulți ani, D! Să-ți trăiască și iubita mașină, chit că mi-a scos peri albi! :D
* Acest articol e un pamflet. Și pe cealaltă, dinaintea ăsteia, tot foarte mult a iubit-o. Deci nu are legătură cu mine. E el mașinofil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu