Sunday

 Astăzi voi scrie despre cum mi-am petrecut ziua. Știu, știu, nu interesează pe nimeni, dar dacă în loc de blogul meu era cel al lui Kim Kardashian pun pariu că toată lumea era curioasă.  Așa că îl puteți considera un exercițiu, pentru când voi fi faimoasă. 

În primul rând, pentru că (de două zile) nu mai beau cafea, mi-am început ziua glorios, cu un ceai. Tot fără zahăr, asta nu s-a schimbat. Apoi, am pierdut la 66, lucru rar, dar necesar, pentru că și campionii trebuie să piardă din când în când, ncsf.

Ne-am uitat, ca niște bătrânei simpatici, la televizor, la How it's made, până s-au trezit copiii, apoi ne-am hotărât să profităm de vremea frumoasă și să plecăm spre Aix-en-Provence, dar cu oprire într-un parc, ceva, pentru un picnic.

Ca de obicei, copiii ne-au refuzat. Aș vrea să spun "politicos", dar virtutea asta a dispărut de mult, din păcate, și a fost înlocuită de "vrem să stăm și noi în casă, ca toți copiii normali ". Am mai scris despre asta, nu s-a schimbat nimic, tot copiii cavernelor sunt.

Așa că am pregătit repede prânzul, am împachetat tot alături de ce mai e necesar unui picnic ad-hoc și am pornit.  

Ca să nu orbecăim pe acolo și să ajungem să mâncăm în vreo parcare de benzinărie,  din portbagaj, am căutat pe net un loc frumos pentru picnic. 

L-am găsit repede, un domeniu de 800 de hectare, în apropiere de Aix, din care 25 de hectare cu pomi fructiferi. Munți, ape, locuri amenajate pentru picnic, locul preferat al localnicilor, așa scria pe net.

Ceea ce au uitat să mentioneze, însă,  este că TOȚI localnicii s-au hotărât să meargă azi acolo, și, împreună cu ei, toți turiștii și/sau locuitorii de pe o rază de 50 de kilometri.  Altfel nu se explică faptul că era pllliiin de mașini în parcări, lângă parcări,  pe drumul spre parcări, practic...peste tot. 

Noi eram și cu "precious ", mașina-suflet-pereche a lui D, așa că nici nu se punea problema să parcăm aiurea, departe sau undeva unde ar fi fost în pericol, nu l-ar fi lăsat sufletul. Plus că eram încălțați în piele întoarsă, iar acolo trona un praf roșiatic, de la stâncile alea, ceva de speriat. Nu ne-a rămas altceva de făcut, așadar, decât stânga-mprejur(sau era dreapta?)

În drum spre Aix, însă, am trecut prin Tholonet, al cărui castel l-a pictat celebrul Cezanne, și am fost plăcut surprinși de atmosfera de acolo. 

Terasele erau pline, străzile animate, și,  exact în mijlocul lor, un parc minunat unde mai multe familii mâncau, se jucau, stăteau pe pături sau chiar aniversau ziua unui copil. Pe scurt, exact ce căutam noi.

Vizavi era parcare, o rulotă cu pizza caldă și băuturi reci, practic, raiul pe pământ.  Un lucru extrem de simplu de realizat (un teren plat, întreținut) dar de care nu ai parte mult în Constanța, cel puțin.  Chiar îmi spunea o prietenă azi că terenul de lângă ei nu mai e întreținut și acum domnesc șobolanii.

Așa că ne-am întins și noi păturica și am profitat de situație și de prânzul pregătit, care a venit la fix.

Apoi ne-am plimbat puțin prin centru și ne-am terminat ziua în Aix-en-Provence,  mereu o încântare pentru noi, noroc că e aproape și îl putem vizita des.

Am stat la o masă mică,  de 2 persoane, tipic franțuzească, pe care am găsit-o cu greu liberă,  în mulțimea de oameni, și am admirat trecătorii, magazinele, clădirile din jur. Am dat 4 euro pe un cappuccino și 7 pe o apă plată, dar ...nu poți să le ai pe toate în viață, și pantofi de piele întoarsă curați, și bani! :)

Și-am incălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa !