România, plai de dor

 Că tot am amintit despre vizita mea recentă în România, plai de dor, am realizat că nu am apucat să povestesc nimic în afară de cum am traumatizat un pește mic și albastru. Și e păcat, că au mai fost traume, de ce să rămână nespuse?

Totul a început din aeroport, de unde o mamă și fetița ei, varianta feminină și mult avansată a domnului Goe împărțeau o salată. Sau, mă rog, o porție de mâncare, habar n-am ce era exact. Fetița, trebuie să menționez, își demonstrase deja proasta creștere în repetate rânduri și până să înceapă mumă-sa să mănânce. Ba trăgea de ea, ba se smiorcăia, ba dădea în ea, mă rog, știți genul. Greșeala mea e că mi se pune pata mereu pe copil, de parcă el ar fi de vină. Nu e, săracul. El e doar produsul educației primite. Dar, în apărarea mea, nu nutresc simpatie nici pentru părintele/părinții respectivi, așa că nu simt nicio vină.
Și începe mama(în mod normal aș zice doamna, dar cumva acum nu îmi vine) să mănânce, și o servește și pe domnișoara Goe cu o gură din preparat. Doar că domnișoarei nu îi place, așa că scuipă. Înapoi în caserolă. Alături de restul de mâncare. Din care mama respectivă... da, da... continuă să mănânce. Apoi, câteva secunde mai târziu, mizând, probabil, pe memoria scurtă a fetei, o servește iar cu o lingură din ce era acolo. Dar.. Ce să vezi? Nu îi place nici de data asta! Așa că scuipă iar!!! Tot acolo! Iar femeia continuă să mănânce ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Jur că aș fi filmat și aș fi vândut asta ca cea mai eficientă soluție pentru slăbit! Iti taie pofta de mâncare instant!
Nu știu alții cum sunt, mie mi s-a părut extrem de scârbos. Una e să termini farfuria copilului tau când e mic, cred că toți am făcut asta la un moment dat, dacă nu mai putea ultimul dumicat (NEMESTECAT) și alta e să îi mănânci din gură unui copil de 10 ani..

Dar să trecem mai departe, la momente mai vesele. Ajung în avion, unde era un haos de neimaginat. Toată lumea se certa și se împingea cu toată lumea, agitație, nebunie..
Apropo, foarte mulți oameni incă nu știu pe unde să urce în avion în funcție de locul pe care îl au și încurcă tot traficul.

În plus, o cetățeană (mă mănâncă degetele să mentionez că era de etnie, așa că uite că am menționat. Poate e coincidență, na!) a făcut ditamai scandalul în autobuzul care ducea spre avion pentru că fusese despărțită de prietenii ei și se temea că va nu va nimeri avionul corect și că se va rătăci.
Așa că stătea în ușa autobuzului și țipa după ei.
Ar fi fost amuzant. Nu știu în ce condiții.
Dar n-a fost.

Apoi am ajuns în București. Pentru că nu știa nimeni că vin, nu mă aștepta nimeni la aeroport, așa că am luat un maxi taxi(habar n am dacă îi mai zice așa, pare învechit termenul. Un microbuz).
Mușterii: eu și doi domni care își serveau deja mic dejunul de ceva timp, ca erau la a treia sau a patra bere și a cine-stie-câta țigară. La 10 dimineața!! Habar n-am dacă mâncaseră și ceva solid în ziua respectivă, dar vă dau cuvântul meu că după ce au urcat în microbuz (au stat în spatele meu și erau și foaaarte vorbăreți, permițând astfel aburilor alcoolului să danseze liber prin spațiul destul de mic) prima jumătate de ora am lăcrimat de la miros. Am încercat să citesc dar, pe lângă faptul că, după cum am spus, aveau o logoree direct proporțională cu sticlele consumate, ma luase și amețeala de la miros. E ca la fumatul pasiv. Cred că dacă ne oprea poliția și ne punea să suflăm în fiolă picam toți și îi lua carnetul bietului șofer, victimă colaterală.

Partea bună e că am mai aflat două povești de viață ale unor oameni pe care (sper să) nu îi mai vad niciodată.

Hei, dar să derulăm puțin și să ajungem la cireașa de pe colivă, că dacă o țin așa nici nu vă spun nimic nou și nici nu termin prea curând.

În Constanța am circulat mai mult cu Uberul, (ah, ce mă amuză autocorrectul că imi corectează din uber în uter, el nu stie că nu mai circul cu uterul de 46 de ani?).

Și într-o bună zi am luat un Uber din punctul A până la hotel. Era dimineață, 8.30 să fiu exactă. Soferul, o ființă bipedă, la fel ca mine și ca tine, care poseda carnet de conducere, la fel ca mulți dintre noi și atestat Uber, la fel ca puțini dintre ei, nu mi-a răspuns când am urcat și am salutat, dar, până la urmă, ce mai contează bunul simț în ziua de azi, când avem atâtea altele pe cap?
Cum ar fi să acceptăm o altă comandă, pe o altă aplicație, în timp ce noi doar ce am luat clientul în mașină.
Toate bune si frumoase, doar că atunci când a acceptat cealaltă comandă era Mercur retrograd și i-a dispărut comanda mea de pe primul telefon. Și nu mai știa ce să facă. Eu, care sunt pâinea lui Dumnezeu, doar că sunt uscată, și te cam îneci, sunt dificilă și când îmi răspunzi la salut. Când nu îmi răspunzi sunt plăcută ca o clismă. Așa că dialogul a decurs în felul următor:
- Dumneavoastră doreați la City Mall?
- Nu.
- Dar unde?
- La Hotel Royal.
- Unde e ăsta?
- Pff( ochi peste cap. Nu se aud, dar îi simțiți voi). Pe Mamaia.
- La Delfinariu fac dreapta sau stânga?
- (ochi peste cap ca la păcănele când nimerești cireșele cireșele cireșele. Campionat olimpic. Șuierat cu obidă printre dinți:) Dreapta!!
- Îmi spuneți dumneavoastră când să opresc.
- Sigur, dar vă rog treceti în spate pe banii mei și pe muzica mea, vorba cântecului, că mă conduc eu la hotel și o să îmi permit să vă deranjez când ajungem!
Mă rog, ultima remarcă a fost doar în gând. Tare s-a auzit doar un muget.

Am ajuns la hotel, am coborât, era vreo 8.40, să zic.

Pe la ora 14, repede repejor, dau să comand un Uber să plec spre sor-mea. Când, ce să vezi? Aplicația îmi arată că prietenul meu, nea Caisă, nu a confirmat finalizarea cursei și că încă mă plimbă prin oraș.

Primele câteva minute, sincer, nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă și ce pot să fac. Adică, am văzut că mă învârteam cu prietenul ca în sala de bal, dar nu știam cum să opresc dansul și cum să comand o altă mașină.

În cele din urmă am reusit să anulez cursa, a fost singura opțiune, și să chem altă mașină. Cu un șofer super normal de data asta.

Seara, absolut întâmplător, îmi verific Revolutul să văd dacă mai trebuie să îl alimentez, pentru că de pe el își lua Uber ul banii(și Bolt Food, dar șșșt!). Când, ce să vezi? Uber anulase plata de 13 lei pe care o făcusem înainte de cursa lui nea Caisă și îmi luase 244 de lei pentru "daune morale pentru șofer, că i-am anulat cursa".
Mai. Spune. O. Data.????

Eiii, și uite așa, dragii moșului, a început dialogul meu cu ceea ce pot să presupun că era un robot Uber, în care eu am explicat frumos și politicos situația, el nu a înțeles. Eu am mai explicat frumos, poate mai puțin politicos ,situația încă o dată, el tot nu a înțeles. Adică nu că nu înțelegea în sensul de "ha? Habla Ingles? ", că ne intelegeam în engleză, doar că era setat pe răspunsul clasic " S-a rezolvat, nu se poate".

Și uite așa o data, uite așa de două ori, până am lăsat politețea și răbdarea pentru alții, că poate au și ei nevoie, și am început cu d-alea grele, să moară, să leșine, să nu-i mai iasă murăturile. Și am cerut să vorbesc cu șeful lui și atunci robotul s-a speriat, cred că robotul șef era în revizie sau ceva, că imediat răspunsul a fost următorul:

De dat un număr de telefon sau o adresă de e-mail unde să fac o reclamație tot nu mi-a dat, dar și eu făcusem sindromul de tunel carpian deja de cât mă certasem cu el, așa că am cedat.

Și asta a fost experiența mea pe scurt cu România. Asta, în afară de văzut familie, prietene, plimbat cu sora mea, mâncat cele mai delicioase rulouri de la Dumi, cumpărat apă magică pentru păr de la DM și câteva cărți de la Cărturești, că doar nu era să plec cu mâna goală.

Mai merg. Frumos acoloșa. Dar musai vreau să merg cu nea Caisă cu Uberul. Cum mă plimbă el nu mă plimbă nimeni.