De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu

Am fost ieri la piscină. Desigur, nimic mai simplu în propoziția sau în acțiunea respectivă. Oamenii fac asta de când lumea, e ceva absolut normal.

Nu și pentru mine, care nu sunt prea dusă la piscină, ca să zic așa. Nici la biserică, dar asta e o altă poveste.

Așa că o să vă povestesc ce face o dudă la piscină. Nu de alta, dar poate despre oamenii normali știți deja.

În primul rând, citisem pe site situația culoarelor libere, pentru că știam că sunt și câteva ocupate de cursurile de natație, așa că poți consulta câte culoare sunt libere la intervalul cutare de timp. Eu, care am documentarea în sânge, am citit Excelul ăla de 10 ori. Scria așa: 2 culoare de 25 m, 2 culoare de 50 m.

Și știu, pentru voi acum poate pare logic, și când scriu eu pare și pentru mine, că m înseamnă metri, însă în toate cele 10 ori cât am citit, eu am interpretat m ca minute și tot timpul ăla eu m-am gandit că ai doar intervale de 25 sau de 50 de minute în care ai culoarul tău și te balacesti acolo în lumea ta. O știți pe aia cu surdul nu aude, dar le potriveste? Așa și prostul...

Bun.. Deci în capul meu treaba stătea în felul următor: au două culoare libere de 25 de minute, două de 50. Dar cum naiba le rezervi, mă gândeam, că ăsta e doar un tabel pe care nu îl poți modifica? Cum știu eu că nu au ajuns în fața mea 8 oameni care s-au bătut pe culoarele alea?

Adică.. Puțină logică se chinuia să iasă la suprafață, draga de ea, dar o sufoca ignoranța.

Una peste alta am ajuns acasă de la muncă, mi-am făcut rucsacul și iata-mă, dară, în drum spre piscină, încă în dubii că voi reuși să prind culoar. Repet: absolut tot timpul eu m-am gândit ca voi avea culoarul meu pe care voi putea să mă lăfăi ca la plajă la Trei Papuci, acasă, la Constanța.

Ajung la piscină, ca nea Mărin la mall. Îi zic domnului de la intrare, așa, dulce și suavă, ca o garofiță-știți, dacă puteți să îmi explicați pe aici, pentru că vin pentru prima oară..
Și îmi explică omul, săracul, dar ca și cum venisem pentru prima oară la piscina aia, nu pe planeta Pământ. Și nu îmi zice că in vestiar pe o parte intri, pe alta trebuie să ieși, ca să găsești dulapurile și apoi piscina( practic, ca la orice parc acvatic, duh!!) Așa că eu am ieșit tot pe unde am intrat și m-am trezit nicăieri lângă apă, practic.
Și cum sufletele pereche se atrag, am întrebat o tipă unde e intrarea la piscină, iar aia era și mai pierdută ca mine, zici ca o întrebasem despre Ecuația lui Schrödinger.

Mă rog, două cucoane mai târziu m-am dumirit. Și am realizat și că stiam toate astea, că mai fusesem afară din casă în viața mea.
Însă tocmai când zambeam victorioasă a apărut următoarea provocare. Dulapiorul în care să îmi las rucsacul. Nu se mai fac cu moneda, ca pe vremea mea.(slavă Domnului, că nu aveam nicio monedă în portofel, ar fi trebuit fie să cerșesc una fie să mă întorc acasă, și ar fi fost păcat, după atâtea victorii cate repurtasem).

Nu. Acum sunt cu cod. Dar nu la modul că fiecare dulap are codul lui. Nu, că ar fi fost prea simplu. Sunt câte 20 de dulapuri și în mijlocul lor tronează un afișaj electronic. Tu trebuie să îți pui rucsacul(sau coroana de aur, treaba ta) în dulap, să îl inchizi, apoi să fugi la tastatura asta și să introduci un cod din patru cifre. Și să ții minte și în ce dulap ti-ai pus coroana. :) 
Eu am facut toate astea apoi mi s-a părut că mi-a tremurat mâna când am pus codul care apropo era anul nașterii mele ca să evit orice neplăceri că măcar atâta lucru imi mai amintesc așa că am blocat, apoi am deblocat ca sa verific și apoi am blocat iar.
Ahhh.. Nu sunt o persoană minunată? Așa de relaxată! și istețică brici!! O plăcere!

După vreo 2 ore de când ajunsesem la piscină, iata-ma ajunsă și lângă apă.

Piscina? Puhoi!! Zici că dăduseră astia drumul la ceva comori pe fundul apei și aflase tot satul. Copii, adulți, bătrâni, toată lumea era acolo.

Eu îmi lungeam gâtul să văd unde e culoarul meu! Hai, nu mă asteptam să scrie chiar Silvia din dopuri de plută, dar măcar să nu văd căscuță de om pe el.

De unde? Doar oameni și iar oameni.
O intreb pe o tipă de acolo unde sunt culoarele libere și îmi indică două, deloc libere, dimpotrivă, moment în care mi se ridică și mie vălul de pe ochi și realizez așa, ceva aproape de adevărul universal, și anume că libere înseamnă că nu sunt ocupate de cursanți, că m înseamnă metri și că trebuie să mai cumpăr balsam de rufe că nu mai am mult. Da, nu toate au relevanță pentru povestire, dar am promis transparență totală.

Iar din cele două culoare, unul era pentru înotătorii rapizi, ceea ce, în caz că nu v-ati dat seama încă, nu e cazul meu, pentru că nu stiu dacă am menționat, dar eu nu stiu să înot.
Nu am menționat? Da, poate trebuia să încep cu asta. . .

Nu că nu știu la modul la care mă înec, însă sunt câteva impedimente, cum ar fi: am o mână cu aere de pareză, care nu poate face rotație completă, așa că înot ca un câine lovit de un camionagiu beat. Apoi.. nu am deloc rezistență. Și când zic deloc, după ce urc două etaje gâfâi de zici că am câștigat triatlonul. Și nu în ultimul rând, nu am fost instruită corespunzător, așa că nu cred că execut nici mișcările corect. Mai degrabă "I've got the moves like Jagger", if you Know what I mean.

Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu am determinare. M-am aruncat în piscina supraaglomerata ca și cum nu exista ziua de mâine și am inceput să inot frenetic. Vorba vine frenetic, în primul rând pentru că nu sunt în stare și în al doilea rând pentru că eram pe culoarul de lenți. Că v-am zis că era un culoar pentru Davizi Popovici și unul pentru căluți de mare. (Am căutat pe net ce animale înoată încet)

Și stânga, și dreapta, și hop, și țop, și cine era mort după vreo 3/4 de bazin? (Adică vreo 35 de metri) .Subsemnata.

Dar nu moartă în sensul drăguț, de gâfâit ușor și recăpătat suflul după 5 minute. Moartă în sensul de scuipat plămâni, înjurat vecini, invocat demoni, șuierat ca trenulețul Thomas pe marginea piscinei de si-au dat coate de la salvamari la copiii de la cursul de înot.

Pentru că, da, pe la trei sferturi de bazin m-am oprit, m-am lipit de margine și am zăcut acolo ca sinistrații până mi-a revenit suflul. Nici Kate nu l-a jelit pe Jake atât în Titanic pe scândurica aia cât am jelit eu pe marginea piscinei.

Doamne, dacă îmi citești blogul, nu face să depindă vreodată nimic, NIMIC de capacitățile mele fizice, Doamne! Nici de alea intelectuale, te rog! Că ai văzut că nu e cazul. Aminuț.

Și am stat așa vreo două apusuri, până am simțit că pot să respir iar, apoi mi-am terminat tura de piscină și am urcat și m-am asezat, să mai gâfâi și de pe bancutã .

Și am continuat să îi privesc pe colegii de culoar, toți trecuți de vârsta mea de mult. Bãinene. Tură. După. Tură. Încontinuu.
La un moment dat, după ce mi se uscase costumul (da, după atâta timp) am zis că intru iar pe culoarul de 50. Ce să intri, frate?  Era încă foarte aglomerat și nu dădeau semne nici să facă pauză, darămite să se oprească. Eu nu știut ce disciplină au oamenii aia, jur, dar am rămas fascinată.

Numai faptul că sunt cãpoasă și că mi-am propus ca timpul petrecut în apă să fie măcar jumătate din cel petrecut descifrand tainele vestiarelor/dulapurilor/codurilor/etc m-a facut să intru iar în piscină, de data asta pe culoarul de 25, unde am mai făcut o tură, cu chiu cu vai, mai cu dat din coate, mai cu împins din călcâie, mai cu calcă-apa, dar am reusit.

Deci în meciul piscină versus Silvia astăzi a câștigat piscina, dar nu a cântat încă doamna cea grasă, pentru că în cele paișpe ore cât am stat pe bară și m-am uitat la Moise clonat cum despica apele acolo mi-am făcut un plan: o să merg de trei ori pe săptămână, data viitoare îmi iau si ochelari de înot (nu că de asta nu stiu eu să înot dar îmi dau mai mult comfort) și o să progresez încet încet până o să ajung și eu pe culoarul de rapizi. Asta e țelul meu acum! Pe ei, pe mama lor! Mă întorc călare pe un delfin dacă mă enervează, că nu m-am nascut degeaba la Constanța. (mă rog, până acum, la cum nu înot, puteam la fel de bine să mă fi născut în salina Turda)

Deci nu stiu când sunt următoarele campionate sau Olimpiada sau ceva dar puteți să mă înscrieți. Da, stiu, pentru mine trebuie să fie Paralimpice, dar tot se pune! 

Amintiri din Japonia. Dar nu din alea turistice.

 Doresc să încep prin a-mi cere scuze că m-am întors de atâta amar de vreme din Japonia și nu v-am povestit o vorbulițã de acolo, și prin asta nu mă refer la cât de educați, politicoși și curați sunt, că asta cred că știți deja, ci lucrurile cu adevărat importante, care sunt sigură că v-au împiedicat să vă desfășurați viața în mod normal, și anume ce mi-am cumpărat eu de acolo.

Dar gata! Puteți răsufla ușurați! Sunt aici, am și poze, am niște timp la dispoziție, îi dăm drumul.

Înainte de toate... știți prea bine: context. (Csf.. Ncsf. Contextul e viața oricărei povești interesante)

Așadar: eu sunt un cumpărător compulsiv, da? Asta știm deja. Eu știm, nu știu dacă știm și voi. În plus, sunt și exxxtrem de influențabilă când vine vorba de shopping. Practic, sunt victima perfectă! Dacă adaugi și faptul că sunt colecționară din fire, iti dai seama că punerea mea în captivitate e singura soluție pentru a-mi salva bruma de salariu. Practic, toate hobby-urile mele au definiții în cărțile de psihiatrie și, o dată ce mi se pune pata pe ceva, trebuie să îl am, dar nu doar pe acel ceva, ci toată gama de culori, mărimi, etc.

Dacă nu mă credeți sunteți invitați să îmi vedeti ustensilele de gătit/copt/ornat, tot ce am cumpărat în perioada în care făceam bijuterii și accesorii, când voiam să fac lumânări, să fac încrustații pe lemn... Să mai zic? Psihiatrie, v-am spus.

În fine. Și am ajuns în Japonia, țara milioanelor de chestii. Și au început să îmi apară (nu ca prin minune, dar să zicem, de dragul narațiunii) filmulețe cu recomandări diverse. Ba o mască de față, ba o cremă de mâini, ba te miri ce dulciuri, ba condimente pentru orez.. În fine, ati inteles. Și știți cum funcționează treaba: cu cât te uiți mai mult, cu atât mai multe îți apar.
Iar eu, ființă slabă? (Pentru că, da, nu trebuie să râdem de cei bolnavi, e mai presus de ei. ) Am inceput să fac print screen la produse și să le vânez prin magazine. Și să le și cumpăr, normal, că ce vânător e ăla care nu aduce prada acasă?

Bun. Și acum urmează punctul culminant al povestirii, că nu v-am adunat aici doar ca să îmi înșirui dizabilitățile. La un moment dat ajung într-un magazin cu lista mea (cu poze), și priveam debusolată, neștiind de unde să încep (sunt mii de produse, e provocarea supremă și dacă vorbești japoneză, darămite dacă doar obișnuiai să mănânci câte una la pomeni, în copilărie) Și cum stăteam eu așa, probabil implorând ajutor în limbaj universal, numai ce se înfiripă vânzătoarea lângă mine, întrebându-mă(din priviri sau din Google Translate, nu mai știu) dacă am nevoie de ceva.
PĂI. NU. AM. EU? Am. Și încep să îi arăt. Uite, asta! La care ea: A, sigur! Vino! Și pac! În 3 secunde eram cu produsul în mână. Și iar. Și iar.
Și cred că a mers bine vreo 2-3 produse, apoi vânzătoarea s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi destabilizeze universul fragil și să îmi recomande alte produse în locul celor pe care le aveam salvate.
Și a început: Asta e bună, dar avem una și mai bună. N-o doriți pe aceasta, mai bine?
... O doresc, papucii tăi de manipulatoare, cum să n-o doresc, că și dacă n-o doream îmi era rușine să îți zic, fi-ți-ar capul să-ți fie cu ideile tale, că acum m-ai lăsat cu lista nebifată!

Și ... s-a dezlănțuit iadul,  cum era de așteptat. Ea zicea, eu puneam în coș. Ea zicea, eu puneam în coș. Și tot așa. 

Rezultatul? Am luat o moviliță de produse care nu erau pe lista mea, ci pe lângă ea, nici nu îmi mai amintesc exact ce se intampla acolo, doar că ea mă tot întreba iar mie imi era rușine să zic nu, și la un moment dat se ajunsese departe, m-a întrebat dacă vreau nu-știu-ce pastile pentru coșuri, i-am amintit că a întârziat cu recomandarea vreo 30 de ani și m-am îndreptat spre casă. Îmi amintesc doar că mi-a dat niște cadouri pentru că am cumpărat multe de la ei, dar în momentul ăla tot ce voiam era să ies din magazin înainte să rămân fără bani de intors acasă.

Dar nu asta e partea amuzantă. Partea amuzantă e că a doua zi am mers la alt magazin și mi-am luat produsele de pe lista MEA, pentru că rămăsese nebifată. Iar eu le văzusem recomandate pe net de necunoscuti, deci asta trebuie să însemne ceva, nu? Ce știu eu ce interes avea domnișoara aia să îmi recomande ceva mai puțin comercial, bazat pe cunoștințele ei personale?
Și povestea asta compulsiva s-a repetat pe tot parcursul traseului meu de aproape două săptămâni, astfel încât am reușit să umplu două valize cu prostii și sa-mi asigur, probabil, locul întâi în topul nescris al celor mai neinspirați cheltuitori din perioada modernă.

Cum știu că am loc fruntaș? Am cumpărat ceva(da, ceva, că nu știu ce e. Adică, cred că e condiment, dar cam aici se opresc cunoștințele mele despre produs) pe care scrie: Presară pe orice! Pe orice, desigur, oferă un spectru larg de posibilități și idei. Deocamdată m-am limitat la niște orez, că de acolo începe totul, nu-i așa?
Iată:

Într-o ordine complet aleatoare, am mai cumpărat: măști de păr, balsam, șampon(diferite mărci, pentru că am vazut diferite reclame), măști de față, odorizant de toaletă, burete de șters oglinda, burete de șters calcarul de pe robinet, protecție pentru degete când te tai(un fel de degete de silicon), toate Kit-kat urile posibile(știți că acolo au cu foarte multe arome), veselă de bucătărie, cuțit, supă ramen, betisoare, cremă care sa-ti domolească firicelele de păr rebele(foarte utilă, jur), ustensile pentru onigiri, măști de ochi, dulciuri. Dulciuri. Dulciuri. Și niște dulciuri.
Și lista poate continua. Până la două valize mari.

Dar în rest sunt ok. Nu cheltui mult. Dacă stau în casă. Fără telefon. Și fără internet. Închisă într-un beci. Fără niciun porumbel călător la îndemână pe care să-l trimit la piață cu vreo bucățică de hârtie pe care am scrijelit cu sânge o listuță de cumpărături. Sunt ok. 

Și mai trece o zi, și mai fac o tâmpenie...

 Știți că există gluma aia pe net care sună cam așa: "Am facut cu mâna unui bărbat pentru că am crezut că îmi făcea cu mâna. S-a dovedit că îi făcea altei femei. Pentru a evita situația penibilă, am continuat să fac cu mâna și am oprit un taxi care m-a dus la aeroport. Acum sunt în Polonia, încep o viață nouă ".

Ei bine, cam așa sunt eu. Și țineți minte exemplul ăsta, că in zilele următoare o să vă povestesc din Japonia și o să vedeți la ce mă refer.

Dar până atunci, un alt exemplu elocvent.
Aseară navigam pe Facebook cu viteza luminii, cum fac de obicei, de când si-a schimbat algoritmul și nu îmi arată decât tâmpenii. Și cum câștigam eu Campionatul de scroll viteză numai cum văd că s-au pus în vânzare bilete la concert Lady Gaga pentru anul viitor.

Acum, trebuie să știți despre mine că urăsc aglomerația și agitația și debandada și să se lipească oamenii de mine, adică nu mai am răbdare la concerte, deci am redus lista cu persoane la care aș merge la foarte puține, respectiv Adele și Lady Gaga. Mă rog, aș merge și la Queen oricând dacă ar învia Freddie, dar slabe șanse (s-a mai văzut, dar deja a trecut mult timp și mi-am cam pierdut speranța). Mă rog, aș merge și la Stromae, dar el s-a retras. Vedeți, e o relație complicată. Ori s-au retras ei, ori eu.

Așa că atunci când am văzut Lady Gaga my heart skipped a beat, mai ales că anul trecut nu am prins bilet, și am așteptat pe lista de rezervă mult și bine.

Am luat repede bilet(am luat și cu asigurare, în caz că apare ceva și nu pot ajunge) și am mustacit fericită vreo jumătate de oră.

De ce doar jumătate de oră? Pentru că atât mi-a luat până am intrat iar pe Facebook și am vazut că de fapt era un concert Lady Gaga Tribute(de altfel scrie mare cât inima mea tribute, chiar sub Lady Gaga, iar poza în care eu o văzusem pe doamna Gaga e cu o altă doamnă, ne-Gaga, dar așa e când ești de pe planeta Abracadabra, ți se încrucișează ochii de nu vezi decât ce vrei).

Când mi-am dat seama, să leșin. Nu musai de bani, deși e o sumă considerabilă, ci de cât de amețită am putut să fiu. Din nou.
Dar nu e nimiiic. Pentru că eu, ce să vezi, învăț din greșeli. Și chiar dacă încă nu am învățat să nu mă mai grăbesc, măcar am învățat să cumpăr asigurare. Așa că am intrat mintenaș pe Allianz să îmi cer banii înapoi.

Că eu mă gândeam că așa merge. Bună ziua, mă scuzați, sunt amețită, eu la doamna Gaga voiam, nu la tăntica asta pe care nu o cunosc, dați-mi banii și nu vă mai deranjez, la revedere, pa!

Doar că, ce credeți? Nu merge așa. Aparent, ca să îți primești banii înapoi îți trebuie motiv serios. Și prin serios mă refer dacă ai murit(aaaa.. slabe șanse să mai completez formularul, mă gândesc că poate mă iau cu altele), dacă ti-a murit cineva apropiat(la fel, cred că un concert cu tăntica ar fi ultimul lucru la care m-as gândi să anulez) , boală gravă, calamități naturale, sarcină, accident, daca mergi în armată, chestii din astea.
Acum... Mie nu-mi place nici să mint, nici să cobesc. În armată nu cred că mă cheamă ăștia, sunt prea bătrână să mai rămân însărcinată, aș putea să aștept o calamitate naturală, dar e riscant, așa că am ales "altele" și le-am spus că am realizat , după ce am cumpărat biletul, că anul viitor în aprilie voi fi în Coreea.
Ceea ce este parțial adevărat, pentru că ăsta e planul meu pentru aprilie viitor, doar că încă nu am cumpărat bilete.

Doar că acum trebuia să justific cu documente, așa că am facut și rezervare pe booking, două săptămâni, în perioada aia, care să-mi justifice povestea. Și uite-asa, mai era puțin și îmi luam și bilete de avion, totul pentru a recupera 90 de euro.

Normal că pe booking am făcut rezervare cu anulare gratuită, doar că mi-a venit mail de la hotelul respectiv că dacă plata se face cu cardul atunci va fi în avans. Deci era cât pe ce să mă lipesc de o rezervare în Seoul două săptămâni la un hotel dubios (că doar n-am făcut rezervare falsă la Hilton, am făcut la cel mai ieftin).
Vă zic, nu mă plictisesc cu mine niciodată!

Deznodământul? Cererea de rambursare a fost refuzată, deci ori invoc paparudele să plouă à la fin du monde pe 9 aprilie, ori fac un efort și rămân însărcinată (și aici ar fi 2 în 1, o mai pun și de o alocație ) cert e că îmi trebuie un motiv nou, eu la tăntica aia anonimă nu merg!

P. S. Caut persoană cu dioptrii mari, care nu aude foarte bine dar vrea să se distreze. Vand bilet la concert Lady Gaga. Rog seriozitate.