Scurt de tot, că azi noapte am dormit doar 5 ore și în noaptea asta aș vrea să prind măcar 7. Am citit undeva că dacă nu dormi măcar 7 ore pe noapte se întâmplă ceva, dar nu mai știu ce. Poate asta se întâmplă, începi să uiți chestii.
Așa că mă grăbesc, până nu uit.
Mi-am propus de vreo 2 luni să mai scriu un articol despre cărțile pe care le-am citit, și n-am scris, și ele se tot adună, și eu uit(sigur de la alea 7 ore) și tot așa. Le făcusem și poze, frumoase cum sunt, dar promit să mă ocup în zilele ce urmează (sper să urmeze multe zile, că sunt încă tânără).
Până atunci, însă, o scurtă poveste-recomandare.
Pentru că ajung în România de mai puține ori pe an decât mi-ar trebui să bântui librăriile, îmi fac, de câte ori am ocazia, liste cu ce cărți să-mi comand înainte să mă îndrept spre țară. Cum aflu de una interesantă, hop,o trec pe lista verde(nu are culoare lista, dar, dacă ar avea, logic că ar fi verde) și o pregătesc de comandă.
Înainte să ajung acum, în aprilie, aveam în listă și o carte ce nu apăruse încă pe piață. A apărut după ce am plecat eu spre Franța. Așa că am rămas cu gândul la ea, până ce am găsit-o aici (în franceză, evident, că în Curbura Croissantului, unde stăm noi, abia au auzit de România, darămite de cărți în română). Am cumpărat-o și i-am dat bătaie, că citisem numai de bine despre ea.
Vreau să vă spun că este singura carte pe care nu o pot citi constant, cum fac de obicei cu cărțile care îmi plac. De vreo 10-20 de pagini sunt într-o stare vecină cu depresia, anxietatea și deznădejdea puse într-un pahar și servite drept cocktail. Shaken, not stirred!
Este atât de bine scrisă și atât de sufocantă, încât simt nevoia să mă opresc după fiecare 5 pagini și să fac pauză o zi. Și, dacă nu mă opresc singură, sigur mă oprește D, care e dezorientat și nu înțelege de ce o mai citesc (amateurs!).
În fine, mâine iar o să arăt ca o broască pe steroizi de la atâta plâns, așa că vă spun ca la frații mei de cruce: nu o citiți dacă aveți copii, sensibilitate crescută sau grad ridicat de empatie! Considerați-vă avertizați!
Nu știu cum se termină, sper că într-o notă mai veselă (după ce îi afli trecutul Violettei, personajul principal, greu de crezut că a mai rămas ceva rău neîntâmplat), cert e că povestea de viață care ni se dezvăluie e una remarcabilă, dureroasă și emoționantă, plină de tristețe și speranță, deopotrivă.
Cartea se numește "Apă proaspătă pentru flori" și o găsiți aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu