Cred că sunt rudă cu Murphy. Dacă aș crede în reîncarnare aș zice că sunt el reîncarnat, la a nșpea mână, că prea îi urmez legile ca yoghinii pe Bivolaru, dar asa mă limitez la a suspecta doar că e prin arbore, pe undeva.
Dacă mi se poate întâmpla ceva ciudat (hai să nu zic rău, să nu dramatizez) atunci sigur, sigur, ca moartea și taxele că se va întâmpla.
Iar azi, când mă întorceam de la un birou de traduceri din cartier, despre care mi se spusese că e lângă o agenție de turism și unde mă înfipsesem hotărâtă și îmi cerusem traducerea ca să aflu, cinci minute mai târziu, că nu știe nimeni nimic de mine acolo, și să încerc vreo 5 metri mai (h)acana, unde era un alt birou de traduceri lângă o altă agenție de turism, ei bine astăzi, pe drumul de întoarcere, îmi aminteam de alte situații în care am strălucit pe scena incredibildaradevaratului. (ce? poate fi un cuvânt, la nemți).
De exemplu ( și încep lejer) absolut de fiecare dată, dar fără excepție, când mă așez la o coadă:
- se termină tura
- începe pauza de masă
- funcționarul este chemat de urgență undeva
- clientul din fața mea are o situație extrem de greu de rezolvat, care necesită, uneori, chiar și prezența superiorilor de minim 3 grade.
- funcționarului îi sună/scăpa/explodează telefonul
- mașinăria care trebuia să elibereze ceva(bilet, adeverință, chitanță, factură) se defectează/blochează/i se termină tușul.
- funcționarul din fața mea e începător/timid/prost/nepregătit/ sictirit/are Parkinson sau peste 80 de ani
- stau o oră la coada greșită.
Cea mai amuzantă (mă rog, mai puțin pentru mine în momentul ăla) fază a fost în aeroport, acum ceva timp, când m-am așezat la coadă pentru a-mi fi verificat pașaportul. Evident, coada din dreapta mea se mișca foarte repede, cea la care stăteam eu...ca melcul somnoros. La un moment dat, cu vreo 2-3 persoane în față erau două femei din nu-știu-ce țară, având nu-știu-ce probleme cu pașaportul. Funcționarul ne face semn că mai durează, eu mă orientez spre coada rapidă de lângă, având vreo 5 persoane în față, trec 3, și, când sunt aproape de ghișeu, se închide. Pauză de masă, demisie, cameră ascunsă...nici nu mai contează. Mă întorc la coada la care mă așezasem inițial, și, 5 pensionari și 10 minute mai târziu, reușesc să trec. Nu înainte de a mă compătimi chiar și vameșul, care văzuse toată faza și mi-a zis că am ceva-ceva ghinion. Nu-mi dadusem seama...
Bun, ia să vedem..ce mai găsesc în tolbă...
Acum mulți ani, când meditam copii la domiciliul lor și eram o tânără cu pretenții de cochetă, mă aflam în vecinătatea scării unuia dintre elevi, purtând niște pantaloni luuungi și evazați (da, erau anii '40)
În fața scării, doi băieți tineri. Eu,mare cucoană, trec pe lângă ei țanțoșă, ca și cum soarele se învârtea în jurul meu și numai în jurul meu. Ei se opresc din vorbă, moment de liniște, eu trec, apoi unul dintre picioarele mele se hotărăște să se piardă în cracul opus, așa că rezultă o schemă demnă de Kung Fu Panda când se antrena, combinată cu mersul pe sârmă al unui acrobat abțiguit. Nu am căzut, dar, judecând după cum s-a văzut toată faza, poate ar fi fost mai elegant să o fac.
Altă dată eram nu știu pe unde, prin Germania, cred, și ne plimbam pe o stradă pietonală, căutând ceva de băut (apă, suc, deci nu asta e explicația) când văd eu, cu ochiul meu de vultur, un bar spre care mă hotărăsc să dau o fugă să întreb dacă au. Zis și făcut.
O zbughesc spre ușă, încercând să intru repede, să nu pierd timp, doar că...acolo era un geam (sau o ușă de sticlă,ceva) pe care eu nu îl văzusem (ai naibii nemți și curățenia lor) și de pe care m-am prelins, mai apoi, ca în desene animate, după ce am rămas lipită într-o poziție nefirească (gen, un picior și o mână ridicate, celelalte pe lângă corp). Încă mă gândesc câți bani fac proprietarii de pe urma mea dacă aveau cameră de luat vederi în bar.
Despre alte episoade am mai povestit pe blog( cel în care am plecat cu o fată care m-a întrebat dacă mă cheamă Silvia și a început să mă tragă după ea când primit răspuns pozitiv, sau cel în care am coborât să dau un tort unei persoane pe care nu o mai văzusem și m-am înfipt intr-un om care mi s-a părut mie că ar corespunde profilului, întrebându-l dacă pe mine mă așteaptă,de s-a crucit ăla, săracul, trei zile de nebuna care era să-i pună un tort în brațe).
A! Odată am fost membru în comisia de votare și, cum-necum, eram mai mulți decât locurile vacante la secția respectivă, așa că a trebuit să tragem bilețele. 10 erau cu da, 1 cu nu. Ghiciți pe care l-a tras sora voastră. Exact.
Asta cu trasul biletului cu singurul subiect pe care nu-l știi la școală/facultate e pistol cu apă și complet în afara problemelor mele, că mereu am rezolvat neștiind niciun subiect. Nu ai niciun stres așa, ascultați la mine! Cu plăcere!
Cam astea ar fi câteva din situații ( sunt muuult, mult mai multe, cred că ar merge făcut un foileton) și, după episodul de azi, ceva îmi spune că vor continua să apară, dar, pe de altă parte, trebuie să am și eu ce să povestesc nepoților, dacă teleportarea nu am reușit încă să o inventez...
Dacă mi se poate întâmpla ceva ciudat (hai să nu zic rău, să nu dramatizez) atunci sigur, sigur, ca moartea și taxele că se va întâmpla.
Iar azi, când mă întorceam de la un birou de traduceri din cartier, despre care mi se spusese că e lângă o agenție de turism și unde mă înfipsesem hotărâtă și îmi cerusem traducerea ca să aflu, cinci minute mai târziu, că nu știe nimeni nimic de mine acolo, și să încerc vreo 5 metri mai (h)acana, unde era un alt birou de traduceri lângă o altă agenție de turism, ei bine astăzi, pe drumul de întoarcere, îmi aminteam de alte situații în care am strălucit pe scena incredibildaradevaratului. (ce? poate fi un cuvânt, la nemți).
De exemplu ( și încep lejer) absolut de fiecare dată, dar fără excepție, când mă așez la o coadă:
- se termină tura
- începe pauza de masă
- funcționarul este chemat de urgență undeva
- clientul din fața mea are o situație extrem de greu de rezolvat, care necesită, uneori, chiar și prezența superiorilor de minim 3 grade.
- funcționarului îi sună/scăpa/explodează telefonul
- mașinăria care trebuia să elibereze ceva(bilet, adeverință, chitanță, factură) se defectează/blochează/i se termină tușul.
- funcționarul din fața mea e începător/timid/prost/nepregătit/ sictirit/are Parkinson sau peste 80 de ani
- stau o oră la coada greșită.
Cea mai amuzantă (mă rog, mai puțin pentru mine în momentul ăla) fază a fost în aeroport, acum ceva timp, când m-am așezat la coadă pentru a-mi fi verificat pașaportul. Evident, coada din dreapta mea se mișca foarte repede, cea la care stăteam eu...ca melcul somnoros. La un moment dat, cu vreo 2-3 persoane în față erau două femei din nu-știu-ce țară, având nu-știu-ce probleme cu pașaportul. Funcționarul ne face semn că mai durează, eu mă orientez spre coada rapidă de lângă, având vreo 5 persoane în față, trec 3, și, când sunt aproape de ghișeu, se închide. Pauză de masă, demisie, cameră ascunsă...nici nu mai contează. Mă întorc la coada la care mă așezasem inițial, și, 5 pensionari și 10 minute mai târziu, reușesc să trec. Nu înainte de a mă compătimi chiar și vameșul, care văzuse toată faza și mi-a zis că am ceva-ceva ghinion. Nu-mi dadusem seama...
Bun, ia să vedem..ce mai găsesc în tolbă...
Acum mulți ani, când meditam copii la domiciliul lor și eram o tânără cu pretenții de cochetă, mă aflam în vecinătatea scării unuia dintre elevi, purtând niște pantaloni luuungi și evazați (da, erau anii '40)
În fața scării, doi băieți tineri. Eu,mare cucoană, trec pe lângă ei țanțoșă, ca și cum soarele se învârtea în jurul meu și numai în jurul meu. Ei se opresc din vorbă, moment de liniște, eu trec, apoi unul dintre picioarele mele se hotărăște să se piardă în cracul opus, așa că rezultă o schemă demnă de Kung Fu Panda când se antrena, combinată cu mersul pe sârmă al unui acrobat abțiguit. Nu am căzut, dar, judecând după cum s-a văzut toată faza, poate ar fi fost mai elegant să o fac.
Altă dată eram nu știu pe unde, prin Germania, cred, și ne plimbam pe o stradă pietonală, căutând ceva de băut (apă, suc, deci nu asta e explicația) când văd eu, cu ochiul meu de vultur, un bar spre care mă hotărăsc să dau o fugă să întreb dacă au. Zis și făcut.
O zbughesc spre ușă, încercând să intru repede, să nu pierd timp, doar că...acolo era un geam (sau o ușă de sticlă,ceva) pe care eu nu îl văzusem (ai naibii nemți și curățenia lor) și de pe care m-am prelins, mai apoi, ca în desene animate, după ce am rămas lipită într-o poziție nefirească (gen, un picior și o mână ridicate, celelalte pe lângă corp). Încă mă gândesc câți bani fac proprietarii de pe urma mea dacă aveau cameră de luat vederi în bar.
Despre alte episoade am mai povestit pe blog( cel în care am plecat cu o fată care m-a întrebat dacă mă cheamă Silvia și a început să mă tragă după ea când primit răspuns pozitiv, sau cel în care am coborât să dau un tort unei persoane pe care nu o mai văzusem și m-am înfipt intr-un om care mi s-a părut mie că ar corespunde profilului, întrebându-l dacă pe mine mă așteaptă,de s-a crucit ăla, săracul, trei zile de nebuna care era să-i pună un tort în brațe).
A! Odată am fost membru în comisia de votare și, cum-necum, eram mai mulți decât locurile vacante la secția respectivă, așa că a trebuit să tragem bilețele. 10 erau cu da, 1 cu nu. Ghiciți pe care l-a tras sora voastră. Exact.
Asta cu trasul biletului cu singurul subiect pe care nu-l știi la școală/facultate e pistol cu apă și complet în afara problemelor mele, că mereu am rezolvat neștiind niciun subiect. Nu ai niciun stres așa, ascultați la mine! Cu plăcere!
Cam astea ar fi câteva din situații ( sunt muuult, mult mai multe, cred că ar merge făcut un foileton) și, după episodul de azi, ceva îmi spune că vor continua să apară, dar, pe de altă parte, trebuie să am și eu ce să povestesc nepoților, dacă teleportarea nu am reușit încă să o inventez...
P.S. Murphy a murit in '90, deci mai greu cu reincarnatul, eram deja tânără feciorică atunci, așa ca rămâne varianta cu rudenia..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu