Așadar, sfatul zilei...
Nu așteptați să treceți printr-un necaz pentru a vă bucura de ce aveți!
Mai întotdeauna tindem să luăm de bun ce avem și să le considerăm ca făcând parte din pachetul standard la care avem dreptul doar pentru că ne-am născut. Faptul că suntem întregi, faptul că suntem sănătoși, faptul că avem alături un partener, copii, părinți, prieteni...considerăm că totul ni se cuvine...din fabrică. Și nu reușim mereu să ne bucurăm așa cum trebuie de ele, pentru că suntem prinși în iureșul ăsta nebun al vieții, al supraviețuirii, al luptei pentru mai mulți bani, un job mai bun, o casă mai frumoasă...
Și nu vreau să devin cheesy, dar gândiți-vă cum e dimineața aia de după febra care ți-a ținut copilul treaz toată noaptea, iar tu ai stat, neputincios, cu el în brațe, rugându-te să îi scadă, iar acum, în sfârșit, el se simte mai bine, s-a odihnit, poate a și mâncat ceva și...îți zâmbește..Este că faptul că nu și-a terminat legumele cu două zile în urmă pare nesemnificativ? Sau când te sună de la școală că a căzut și și-a spart capul, sau și-a rupt mâna, iar tu, în cele câteva minute pe care le faci până la el(minute care îți par ore) te rogi doar să fie bine, și îți spui că ai face orice, ai renunța la orice, doar să îl știi bine? Este că 6-le de la mate nu mai pare așa grav? Sau, poftim, dacă nu ai copii, dar mama ta nu se simte bine de ceva vreme și niciun doctor nu știe ce are, iar tu suferi mai tare decât ea, pentru că nu știi cum ai putea să o ajuți, și apoi un doctor în care ai încredere îți spune că va fi bine și că i-a găsit tratamentul? Este că cearta de săptămâna trecută e deja uitată?
Încerc să țin cont de toate gândurile astea cât de des pot. Nu îmi iese întotdeauna, normal, pentru că sunt departe de a fi atât de zen. Dar fac eforturi. Fac eforturi să nu îi mai boscorodesc dacă nu își fac ordine în cameră din proprie inițiativă(și nici din inițiativa mea repetată zilnic), dacă nu termină școala cu notele cele mai mari(ăsta e, oricum, ultimul lucru la care am ținut vreodată), dacă se ceartă ca zăpăciții până mi se învârt gândurile în cap(încerc să îi privesc din exterior și să înțeleg că e un proces normal), fac eforturi să las de la mine dacă mă cert cu cineva, chiar dacă știu că eu am dreptate, fac eforturi să nu mă mai enervez în trafic(asta a fost o provocare pe care sunt foarte mândră că am depășit-o victorioasă), fac eforturi să nu mai țip și să nu mă mai enervez. Încerc. Și merge greu, dar...merge. Merge ajutându-mă pe mine și, cred, și pe ceilalți.
Vreau să mă bucur de tot ce am la timpul prezent. Am făcut de multe ori greșeala de a amâna să fac anumite lucruri cu gândul că e timp, că le voi face în altă zi, cu altă ocazie și...ocazia aia n-a mai venit niciodată. Așa că acum îi dau cu Carpe Diem și cu inner peace, așa să ne ajute Bunuțu”!
P.S. Alcoolul și pastilele ajută și ele, dar te costă mai mult... 😁
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu