Ati visat vreodată că mergeti pe strada si sunteti dezbrăcați? Nu? Eu da. De mai multe ori. Era printre cosmarurile mele recurente când eram tânără. Apoi am crescut și s-au upgradat și ele.
În fine. Cine zice că visele nu devin realitate nu si-a luat pantaloni din Cambodgia.
Context:(ah, cât iubesc un context lung.)
Când am fost în Cambodgia anul trecut era o doamnă la o tarabă care vindea diverse. În principiu suveniruri, motiv pentru care m-am oprit să casc ochii, însă nu știu cum s-a făcut, dintr-un magnet în altul și dintr-o eșarfă într-o cănuță, m-am pomenit cu doamna asta că punea niște pantaloni pe mine. Frumoși, verzi, n-am ce zice, cu un sistem de prindere gen pampers, așa, parte peste parte, și dintr-una în alta, că vai ce bine vă stau, că vai ce frumoși sunt(îmi stau, și sunt, nu a mințit doamna), faza e că i-am cumpărat.
Că eu așa sunt. Imi trebuie, nu-mi trebuie, dacă pot să ajut omul ăla și să îi cumpăr marfa, eu i-o cumpăr.
Acum, să ne înțelegem: funcționează doar la ăștia mai amărâți ca mine, nu vă gândiți că mi se întâmplă la fel când trec pe lângă sediul Lamborghini. Acolo nu mi se face milă, sunt necruțătoare. :)
În fine. I-am luat, deși până la hotel deja uitasem naibii cum să îi pun pe mine că sunt destul de bulversanți dacă ai IQ ul mai mic decât greutatea, ca mine, dar m-a ajutat domnul meu, luminată fie-i calea, și una peste alta am considerat investiția una reușită.
Astăzi Busu von Belgia anunțase 19 grade Celsius, așa că mi s-a părut ocazia i-de-a-lă să îmi scot pantalonii cambodgieni de la naftalină, afară la soare, sa-i asortez cu verdele naturii.
Bineînțeles că am făcut o mică repetiție aseara, să fiu sigură că mai știu să îi pun pe mine, și bineînțeles că știam, că doar am crescut doi copii, știu și eu să pun un pampers. Sistemul, practic, e același, doar că în loc de arici sunt șnururi, două se leagă la spate, două în față. Simplu și elegant. O apariție, dacă vă intrebați.
Mai greu când trebuie să mergi la baie, desigur, pentru că atunci trebuie să renunti la eleganță și să o atârni în cui, dar în rest, mare doamnă cambodgiană, vă zic.
Totul bine și frumos până la ora prânzului, când m-am decis să ies la plimbare, să iau aer, că 19 grade, cald, frumos, verde, alea...
Da... Ca să trec direct la subiect, pantalonii mei minunati sunt minunati doar în condiții ideale, respectiv când stai în picioare într-o cameră cu ușile și geamurile închise în care nu adie niciun fir de aer. Dacă dă Sfântul Marcel să bată vântul, pantalonii, care au despicătura până la omoplat, zboară precum berzele în țările calde. Zmeul e minciună față de cum se înălța cracul meu cambodgian în așa zisele 19 grade la prima adiere.
Am zis că leșin când a dat prima rafală de vânt și am simțit că-mi pleacă hainele de pe mine. Cred că nici fetele care fac striptease nu scapă așa repede de haine, că mai trag de timp, să prelungească misterul. Era cât pe ce să nu fie niciun mister la mine, dacă nu aveam reflexe bune.
A! Și Doamne ferește să vrei să stai jos! Doar dacă vrei să transmiti mesaje cu subînțeles. Noroc ca sunt singură în birou și azi aproape singură pe etaj. Am ținut ușa închisă și mi-am înfipt scaunul atât de adânc sub birou încât o să am dungă pe piept 3 zile.
Deci pauza mea de prânz azi nu a mai fost folosită pentru a lua prânzul ci pentru a-mi ține pantalonii să nu survoleze spațiul aerian.
Ei, de altfel, frumoși. Și imi stau bine. Nu a mințit doamna, nu. Doar că nu trebuie să părăsim incinta, atât. :D
Poftim poză pentru exemplificare.
Ma rog, m- am întors cu coada între picioare(blink blink), flămândă și cu mâinile ințepenite, dar măcar am făcut câțiva pași azi. :)
Și da, a fost un alt moment Kodak din.. Oh! Câte deja? Dacă ar fi stat cineva să mă filmeze în toate momentele mele de glorie jur că Stan și Bran erau dați uitării.
Doar zilele trecute eram la ai mei și, întorcându-ma de la baie, am văzut un bol cu apă și o mică plantă în interior. Nu mă intrebați de ce, dar am simțit nevoia să apăs planta aia, să văd dacă e vie. Nu numai că era, dar sub ea se ascundea un peștișor, și el foarte viu, cel puțin până să îl sperii eu, care a tâșnit la suprafață, m-a speriat, am țipat, am dat să plec, am ratat o treaptă -singura- din casă, m-am împiedicat și era să cad cât sunt de mare în casa în care am fost de nspe ori.
Ahh.. Momente ca astea.. Neprețuite..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu