Porto este un oraș frumos, care are multe de oferit și care merită vizitat. Încep așa, cu concluzia, în caz că nu aveți timp sau răbdare să citiți până la sfârșit. Nu de alta, dar, dacă ați mai intrat vreodată aici, știți că sunt vorbă lungă.
Acestea fiind spuse, să purcedem. Am plecat în această mini vacanță cu temele făcute, ca de obicei. Listă cu obiective, adrese, program, prețuri, listă cu locuri de mâncat și feluri de mâncare tradițională, adrese, program, prețuri. Hartă cu obiective, hartă cu restaurante, conexiuni, chestii, nu de alta, dar să nu ne apuce, Doamne-ferește, foamea pe undeva, și să intram în panică.
In prima seară (am ajuns pe la 19 în oraș, după ce ne-am cazat și am despachetat) am pornit la pas mai mult așa, în recunoaștere. Aveam pe lista sfântă (aia cu mâncare) un restaurant la care se presupune că se servește cel mai bun sandwich francesinha din oraș, și am pornit spre el, dar, din păcate, era închis (era Carnaval) așa că ne-am mulțumit să mâncăm vizavi, unde nu a fost așa impresionant, dar măcar mi-am făcut damblaua.
Francesinha (micuța franțuzoaică) este un sandwich specific orașului Porto, inventat, se pare, de Daniel David Silva după celebrul croque monsieur franțuzesc. În el găsești cam tot ce găsești în frigider după ce ai făcut piața pentru atacul coronavirusului: cabanos, șuncă, friptură de porc, brânză, cascaval, ardei copt, ou, pâine, toate inundate într-un sos de roșii, bere și condimente. Portughezii nu recomandă consumarea lui de mai mult de două ori pe lună, din cauza raportului caloric considerabil.
După ce am făcut plinul la calorii ne-am continuat plimbarea prin orașul plin ochi de oameni de tot felul, majoritatea costumați haios cu ocazia Carnavalului, apoi ne-am retras în glorie către cazare, că ne ajunsese oboseala, și pe mine durerea de ficat cauzata de micuța franțuzoaică de care povesteam. A doua zi ne-am început-o cu o vizită la Jardin de Palacio de Cristal, un loc frumos și liniștit, o grădină superbă în care se plimbau în voie păuni.
Am continuat spre centru, unde îmi doream să vizitez librăria Lello, în mare parte pentru că iubesc librăriile și în partea rămasă liberă pentru că citisem că scriitoarea JK Rowling frecventa acest loc, ceea ce a inspirat-o pentru seria Harry Potter. (de fapt, multe locații din Porto au reprezentat sursă de inspirație pentru filmul de succes). Ei, se pare că nu numai eu imi facusem temele, pentru că, deși se plătea intrarea, în fața librariei era o coadă de cel puțin 45-60 de minute de așteptare, cam cum e în Lidl când bagă prăjitor de pâine la 39,99 lei. Așa că am fost nevoită să mă mulțumesc doar cu exteriorul, și, oftând, am pornit spre următorul loc de pe listă, turnul Clerigos.
Îl văzusem de afară, știam că poți urca până în vârf, dar, ce să zic, știți cum e când te uiți la ceva de la distanță și ți se pare ușor de făcut? (așa am trăit eu ani de zile cu impresia că știu să patinez). Ei bine, când am luat biletele și am început vizita(care, de altfel, începe lin, cu o biserică - muzeu) eram, toți 4, extrem de liniștiți și bine dispuși, pentru că nu ne închipuiam că ce urma avea să ne dea peste cap tot sistemul muscular și nervos. Drumul spre vârful turnului se face pe niște scări din ce în ce mai strâmte, ticsite de oameni care urcă și coboară, fiecare în ritmul lui, cu minute bune în care trebuie să stai lipit de zid(sau, în cazurile fericite, de un colț), pentru a da prioritate celorlalți, cu trepte din ce în ce mai înalte, încontinuu, round and round, psihedelic, într-un drum care pare să nu se mai termine. Echivalentul a 8 etaje(doar dus), pentru a ajunge pe o terasa strâmtă, și ea plină de oameni care fac poze sau admiră priveliștea sau, povestea mea, așteaptă să-și recapete suflul, pentru a putea coborî la spațiu deschis și aerisit. Ce să zic, am vizitat și obiective mai plăcute...
Un alt punct de atracție îl reprezintă gara Saõ Bento, proiectată de arhitectul José Marques da Silva, ai căror pereți interiori sunt îmbrăcați în azulejos, celebra faianță portugheză.
La fel este ornată și biserica Do Carmo, al cărei exterior nu ai cum să-l ratezi dacă te plimbi prin centru.Gazela Cachorrinhos Da Batalha este un local mic, însă faimos pentru sandwichurile sale, în special cachorrinhos, cu pâine crocantă, cârnați și brânză unsa cu puțin sos iute, care se topește peste ele, un fel de hot dog portughez care îți înnebunește papilele gustative. Acest sandwich l-a cucerit și pe Anthony Bourdain, care a lăudat localul în emisiunea sa.
Tot aici am mâncat și un alt fel de sandwich specific, cu roast pork, delicios și el de îmi vine să mai rezerv un drum spre Porto când îmi aduc aminte.
Un alt loc (nu era pe listă, am fost sălbatică și am intrat, totuși) care mi-a plăcut mult a fost un magazin de sardine. Pot spune cu mâna pe inimă că e cel mai frumos magazin pe care l-am văzut vreodată. Era conceput ca o poveste, ca o bucățică dintr-un circ, avea chiar și un carusel și o roată pe care se învârteau cutiile de sardine. Prețurile erau pe măsură, o cutiuță putea ajunge și la 30 euro(găseai și la 7 euro) iar cutiile erau, printre altele, înșiruite și în ordine cronologică. Pentru că exclud că 1931 ar fi putut fi anul fabricației, presupun că erau categorisite așa în cazul în care voiai să îți cumperi o cutie cu anul nașterii.
Am vizitat și Cais de Ribeira, situată pe malul râului Douro, care se varsă în Oceanul Atlantic. De aici ai, după umila mea părere, cea mai frumoasă priveliște asupra orașului, mai ales daca iei și telecabina sau funicularul până sus și traversezi podul Luiz I. Tot acolo, lângă punctul de plecare al telecabinei, dacă ești fan al artei de stradă, poți admira un iepure imens lipit de colțul unei clădiri, iepure construit din resturi de materiale și care e jumătate vopsit, jumătate nevopsit.
Dacă ești amator de plimbări cu barca poți face o călătorie pe râu, până la ocean, ocazie cu care poți admira cele 6(parcă) poduri ce leagă orașul.
Următoarea zi am început-o în forță, cu un mic dejun dulce de la Leitaria da quinta do paco, unde au cele mai bune ecleruri din oraș. Nici cafeaua n-a fost rea. :)Apoi am pornit spre Serralves Museum, un muzeu de artă modernă(eu sunt, în cultura mea incultă, atrasă de arta modernă, precum că fiecare o poate interpreta după bunul plac fără să dea prost) despre care eu citisem puțin pe net și chiar vazusem și poze (sunt o fată simplă) și mi se păruse interesant. Se pare că ce văzusem eu pe net fusese o expoziție temporară, care, marți, când am ajuns noi, fusese de mult înlocuită cu o altă expoziție, tot temporară (cel puțin așa sper) cu.... ce vedeți mai jos. A fost pentru prima oară când toată familia mea mică, dar inimoasă, s-a reunit împotriva mea într-un marș deloc tăcut al nemulțumirii. Au fost foarte ocupați să judece, simultan, atât decizia mea de a da 30 de euro pe bilete, cât și "porcăriile astea pe care le poate face oricine, poate chiar mai bine". A fost drăguț.Însă cine nu crede în karma, rău face, căci cine le scotea ochii înzecit câteva minute mai târziu când am ieșit în curtea muzeului și am dat peste cel mai frumos parc din univers? Cine? Yours truly, desigur. Pentru că grădinile muzeului sunt de o frumusețe rară. Se întind pe o suprafață foarte mare și sunt foarte frumos îngrijite și structurate. Includ și un lac, o grădină de trandafiri, fântâni diverse și, cireașa de pe tort, un pod de lemn aflat la înălțime, de unde poți admira întreaga priveliște. Toaaaate astea la doar 30 de euro. :)))Marți a plouat (singura zi în care a fost mai urât afară, în rest a fost foarte plăcut) așa că vizita noastră la ocean poate nu s-a nimerit cel mai bine, însă.. apa e apă. E frumoasă oricând, și calmă, pe soare, și furioasă, pe furtună. Probabil așa au considerat și toți surferii care călcau valurile de parcă era luna iulie. Nimic nu părea să le umbrească bucuria de a fi acolo.
Nici nouă nu ne-a fost umbrită bucuria, dar foame tot ni s-a făcut, așa că ne-am îndreptat spre un alt punct important de atracție, Casa Guedes, un restaurant cu renume despre care citisem că au un sandwich foarte bun, chiar cel mai bun din Porto, după spusele "Culinary Backstreets". Noi am luat sande de pernil, sandwich cu porc rotisat, și sande de pernil com queijo de ovelha(porc rotisat și brânză de oaie). Nu am nici poze de aproape, nici cuvinte să vă explic cum o chiflă și câteva (multe) bucăți de carne zemoasă de porc pot face un om(sau patru) să vorbească ore în șir despre cât de simplu e să fii fericit pe lumea asta. Nu îți trebuie decât un sandwich. Oameni simpli, v-am spus.
Miercuri am fost la World of Discoveries, un muzeu interactiv/parc tematic despre navigatorii portughezi ce au traversat oceanele pentru a descoperi lumea încă necunoscută. Un loc foarte potrivit pentru copii și adulți, deopotrivă, cu 4 camere în care sunt prezentate navele, cum se hrăneau, cum trăiau navigatorii, ce costumații aveau, pentru ca, imediat după, să urci într-o bărcuță care te poartă, în timp, prin diferite țări, prezentându-ți cum au fost descoperite diferite continente, arome și persoane.
Am mai vizitat și cel mai frumos McDonalds din lume, Imperial McDonalds(doar l-am vizitat, că nu suntem fani Mc indiferent de cât de bine ar arăta sediul). Și arată. Chiar e deosebit de celelalte restaurante pe care le-am văzut până acum.
În rest ar mai fi fost Gradina Zoologică, la care nu am ajuns pentru că nu îmi place să vad animalele în cuști, dacă vizităm ceva de gen prefer să fie rezervație naturală sau safari. Ca zonă de shopping au mai multe străzi pietonale, în centru, începând din Avenida dos Aliados(Praça da Liberdade) dar și mall-uri, noi am fost la Norte Shopping care este imens și foarte bine pus la punct. Funny fact asa, la sfârșit, dacă mai e cineva care încă citește: Tot plimbându-ne noi prin oraș vedeam(la început 1,2,apoi grupuri-grupuri) tineri Harry Potter si Hermione plimbându-se de colo-colo. La primul Harry ni s-a părut drăguț(fiind și Carnavalul), la următorii a început să ni se pară ciudat (chiar așa, toți și-au cumpărat costume din același magazin?), apoi, pe măsură ce ne plimbam prin oraș și vedeam cam peste tot numai Potterși, eram intrigați (o fi vreo reuniune a vrăjitorilor de care noi nu știm?!). Și uite-așa, trecu o zi, trecură trei, peste tot pe unde te întorceai numai robe negre vedeai. Cred că în ultima zi am citit întâmplător că, pentru costumele elevilor de la Hogwarts, Rowling s-a inspirat după uniformele studenților din Porto. Mda. Toți Harry Potterșii ăia pe care îi vedeam erau studenți, săracii, nu vrăjitori. Poza de mai jos e făcută în aeroport, înainte de plecare, când un grup de vrăjitori se îmbarca pentru Madeira.
