Maramureș

 

Mai fusesem în Maramureș în 2003, dar cumva pe fugă, pentru că eram într-un tur al țării și căutam să vedem cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Țin minte însă că eram în Săpânța, locul de naștere al bunicii mele, și încercam să găsesc rude prin sat, întrebând din poartă în poartă de Pop sau Stețca, sau de cine mă puseseră maică-mea și bunică-mea să întreb, când, la un moment dat, o bătrână ce părea că știe despre ce vorbim ne-a poftit în casă, amabilă. Încântați că am găsit, în sfârșit, ce căutam, ne îndreptam spre pridvor, și am mai întrebat o dată, în treacăt, dacă îmi cunoaște bine rudele.

"Nuu, maică, nu îi știu, dar intrați să mai stăm de vorbă!" a fost răspunsul ei, desprins, cu mintea noastră de atunci, din thrillerele în care blonda moare, de obicei, prima, așa că nu am vrut să risc și am făcut cale-ntoarsă cu o expresie de groază întipărită pe chip. Târziu am aflat că așa sunt maramureșenii, ospitalieri, și că bătrâna nu voia să-și satisfacă setea de sânge cu noi, așa cum am crezut, ci doar să-și ostoiască singurătatea.

Ne-am întors, mai mulți și mai prietenoși, anul acesta, dar nu ne-a mai invitat nimeni nicăieri, că ploua torențial și nu am stat decât câteva minute în Cimitirul Vesel, cât să citim câteva cruci și să îmi găsesc, în sfârșit, o parte din rudele (foarte) îndepărtate.

Maramureșul ne-a fascinat. Am căutat mult un cuvânt care să reprezinte ce am simțit zilele astea, și este exact așa:"fascinație".

Peisajele sunt minunate. Totul e verde, dealurile sunt îmbrăcate în haine de iarbă proaspăt tăiată, aerul e proaspăt și miroase a sănătate și a liniște și a stare de bine.  Din loc în loc sunt căpițe de fân, iar vacile se plimbă nepăsătoare pe străzi amintind, de fapt, ale cui sunt locurile.

Casele sunt mândre, curate, îngrijite, cu flori care mai de care mai frumoase și colorate. Majoritatea caselor sunt din cărămidă, rar vezi BCA, iar chirpici deloc. Se vede că oamenii sunt gospodari doar aruncând o privire în curțile lor. Gazonul e îngrijit, totul e impecabil, îți vine să cobori din mașină cu bagajele și să ceri viză de flotant. 

Nici la capitolul obiective turistice Maramureșul nu stă rău. Noi am vizitat doar câteva, din lipsă de timp, însă sunt mult mai multe de făcut și văzut. 

Am fost la mânăstirea Bârsana, care mi s-a părut o bucățică de rai pe pământ,

am vizitat și Memorialul Durerii, din Sighetu Marmației, care ne-a impresionat profund, (și încă nu am stat să citim și să privim toate informațiile, însă este zguduitor) 

La doi pași de Memorial(care, apropo, e promovat în tot Maramureșul, ceea ce mă bucură și, judecând după cozile foarte mari de la intrare-noi am așteptat o oră - are efect) este și faimosul cui în care se prinde harta, și aș dori, pe această cale, să-mi exprim, în calitate de obsesiv-compulsivă amatoare, îngrijorarea cu privire la o eventuală prindere în cui a hărții fix în Sighetu Marmației. Oameni buni, harta AR STA STRÂMB! Cui i-a venit ideea strălucită că acolo ar fi potrivit să agățăm? Cui?! Această ignoranță îmi sfâșie sufletul... 

P. S. Mă deranjează, deopotrivă, și lipsa articolului hotărât al substantivului propriu Sighet. Ce s-a întâmplat cu "l" - ul? L-a prins cuiul care ține harta înclinată? 🤪

Cu Mocănița nu am fost, am fi pierdut și câteva ore bune din timpul și așa scurt, și 250 de lei. 😁 Am fost, însă, în Vișeu, am văzut-o, am făcut poze cu/în /lângă ea, numai nu i-am dat cheie. 

În Baia Sprie este un lac, Lacul Albastru, unic în lume datorită modului în care s-a format și a faptului că primăvara are culoarea albastră, vara verde și toamna maro. Pesemne că cine l-a descoperit a făcut-o primăvara, și apoi l-a și înscris în Registrul Lacurilor, sau unde s-or înscrie ele, altfel s-ar fi numit Lacul Care Își Schimbă Culorile In Funcție De Anotimp, sau Lacul Nehotărât, sau ceva similar. Important de reținut că am urcat pe jos până la el de ne-au ieșit toate prânzurile din excursia asta, realizând, în același timp, că trebuie ori să ne limităm la vizitarea mall-urilor de acum încolo, ori să ne apucăm de sport. 

Și ultimul loc despre care scriu, dar categoric nu cel din urmă, că mie îmi place mereu să las ce e mai bun la sfârșit, este satul Breb. Citisem pe net despre el că reprezintă un nucleu al tradițiilor maramureșene, însă niciun articol nu vorbea despre starea de bine pe care o ai cât ești acolo. E de parcă timpul a stat în loc și nimic nu mai contează, în afară de verdeață, aer curat, animalele din gospodărie și viața, așa cum trebuie să fie ea, de fapt :simplă și plină de recunoștință. 

Așadar, în caz că nu ați tras încă o concluzie, deși sunt slabe șanse, dacă știți alfabetul, vă comunic încă o dată că Maramureșul e absolut minunat, își merită renumele, își merită oamenii blânzi și calmi, își merită dealurile și munții și peisajele de poveste și categoric își merită un număr mare de turiști români și străini. 

Și încă nu v-am zis despre mâncare. 🙈

Cum să (nu) îți faci prieteni în saloanele de coafura. Ghid practic.

E oficial. Sunt persona non grata în saloanele de coafura  din întreaga lume. Spaima hairstiliștilor. O să am poza afișată la intrare în fiecare salon, alături de un avertisment scris în bold, italics și caps. Feriți-vă de măgăruș, varianta umană.

De când mă știu și mă duc pe la saloanele de coafură reprezint un ghimpe în peria hair stiliștilor, pentru că am părul foarte des și, cel mai adesea, foarte lung. Așa că la mine durează, în zilele bune, 45 de minute uscatul părului, 10 minute împărțitul în cărări și cărărui, 15 minute spălatul iar vopsitul... Oh, vopsitul... restul programului pe acea zi.

De-a lungul timpului am avut parte de :"Wow, ce des e!", " Oo, dar e foarte mult!, " Off, câtamai părul! "(schimbând des salonul, ajungeam și pe la din astea, de după blocuri, cu limbaj pe măsură)," Hmmm.. "," Mrrr.. "" Prrr" și alte onomatopee. Plus ochi dați peste cap, fețe înroșite de nervi, pufnit nerăbdător și nelipsitul tras de păr mai tare decât limita admisă.

Eu sunt fată fină și îmi cer mereu scuze, ca și cum l-aș fi plantat voluntar, (deși să ai păr foarte des e, din punctul meu de vedere, la fel de frustrant ca atunci când îl ai rar), dar nu toată lumea apreciază dovada mea de empatie și, nu de puține ori, oamenii au sentimente negative la adresa mea. Nu îi condamn, totuși. Nici mie nu-mi plac persoanele care pot mânca orice și oricât și nu se îngrașă, de exemplu. Nu cât să le trag de păr, desigur, dar cât să-mi dau ochii peste cap și să oftez tristă.

Astăzi am fost la salon aici, în Franța. Părul meu atinsese o lungime istorică și nici culoarea nu mai era exact ce voiam, așa că mi-am făcut programare pentru un tuns și un balayage.
Tipa care s-a ocupat de mine, o dulceață. Se știe că francezii sunt printre cei mai politicoși oameni din lume, iar ea nu făcea excepție. Am observat-o până să vină la mine, ciripea veselă cu ceilalți clienți, râdea la glumele lor, ba chiar glumea și ea.
Și.. .  a venit. I-am zis ce vreau și a plecat să pregătească vopseaua. Apoi... a început. Și a vopsit. 10 minute.. 15...20..până i s-a terminat ce avea în bol. A zâmbit scurt și s-a dus să mai pregătească vopsea. S-a întors și a continuat.. 30..40..deja nădușea.. Eu îmi cerusem scuze din primele 5 minute, cât situația era calmă încă, așa că acum doar stăteam și o observam în tăcere. După 40  de minute s-a dus iar să pregătească vopsea. Nu mai zâmbea. Cred că a luat și un Novocalmin, ceva, că s-a întors cu forțe proaspete și a început să mă tragă de păr. Tare. Dupa o oră, când s-a dus să pună pentru a patra oară vopsea, mi s-a părut că are lacrimi în ochi. Repeta, cu glas stins, "se va termina curând... "
Am încercat să o încurajez, să îi spun ceva frumos, dar deja era târziu. Mă ura.

A terminat, într-un final, de pus vopseaua, și m-a lăsat să aștept 45 de minute, cât să prindă culoarea, iar ea să se liniștească.
Când a venit momentul spălatului pe cap, speram să se fi calmat puțin și să  luăm de la capăt relația noastră fragilă ce începuse prost. Nu uitase. M-a tras de păr de parcă absolvise magna cum laudae Facultatea de Sado-masochism. Tare. Tare de tot. Iar eu am la activ câteva tatuaje și doi copii născuți fără anestezie. Știu ce e aia durere. Însă nici nu puteam să îi zic să-și descâlcească degetele din părul meu. În primul rând pentru că evident îi făcea plăcere să se răzbune, iar eu cred în ochi pentru ochi, fir de păr pentru fir de păr, iar în al doilea rând pentru că aș fi părut pămpăloaică. Cum să mă plâng pentru așa ceva? Nu se face. Nu așa câștigi războaie.

Am îndurat cu stoicism. Mi-am îngropat lacrimile în mască și am strâns din dinți. Și din scaun.

Câteva ore și proceduri mai târziu, a sosit momentul pentru uscat și coafat. Am mușcat din masca ce mirosea a durere și a alegeri nefericite și am așteptat. Au urmat 45 de minute luuungi, lungi de tot, în care ea mi-a înjumătățit părul smulgându-l fir cu fir și prefăcându-se că doar își trece mâna prin el, încet, iar eu am redus la 0 șansele să mai calc vreodată în vreun salon. Când a terminat mă simțeam ca un om care a învins în lupta cu cancerul. Aproape auzeam aplauze, râsete și heruvimi dansând. 

În rest, totul în grafic. Deși nu m-a adus nici măcar aproape de culoarea pe care mi-o doream, și nici de coafura pe care i-o arătasem, rezultatul mă mulțumește și, din punctul meu de vedere, totul e uitat. Nu știu ea ce zice, dar poate fac săptămâna viitoare o glumă și trec pe la salon, chipurile să mă programez pentru un spălat și aranjat. Vedem noi atunci cât de politicoși sunt și francezii ăștia...

Tot Salonic. Mâncare, mâncare și un ceai bun.

Acum, că am terminat cu detaliile despre cazare, mă pot concentra pe chintesența unei excursii în Grecia: mâncarea.

Cred că oricine știe că în Grecia se mănâncă foarte bine. Indiferent la ce tavernă te așezi, sofisticată sau decorată simplu, în alb și albastru, e imposibil să nu găsești un gyros bun, sau câteva souvlakia(frigărui) care sfârâie pe grătar, o pită proaspătă și un tzatziki răcoritor. 

Noi am găsit toate astea la prețuri bune și gust demențial exact în centru, la Olive Oil&Oregano. Un sandvici costă în jur de 3.60 euro, carnea este foarte, foarte gustoasă iar lipia este unică (sau, cel puțin, eu nu am mai văzut așa nicăieri) pentru că e făcută și cu mălai, și e pufoasă și buuunăă.. 

Olive Oil&Oregano reprezintă un lanț de restaurante, așa că găsim mai multe locații în oraș, inclusiv în mall-uri. 

Asta ar fi o variantă de prânz (sau cină). La îndemână, rapidă și ieftină. Însă dacă vreți să simțiți cu adevărat că sunteți în Grecia e musai să mâncați fructe de mare sau pește. Iar dacă locația presupune și o distanță de 3 m față de mare și picioare afundate în nisip... deja vorbim, din punctul meu de vedere, de perfecțiune. 

Nu suntem noi cei din poza de mai sus, aș vrea eu, pentru că, deși urâțică foc, doamna e 2D. Eu... am intrat în acest concediu arătând ca o gravidă în luna a 6-a, plec din Grecia arătând ca una în luna a 9-a. Și urmează încă o săptămână în Constanța, unde presimt că nu o să mănânc (doar) salată. 

Taverna se află pe plaja Potami, la aproximativ 50 de minute de Salonic, și se numește Ouzeri Agkyrovoli. E minunată, sincer. Mâncarea a fost foarte bună, prețurile la fel, iar de locație... ce să mai zic? 

Bun. V-am spus despre souvlaki, tzatziki, fructe de mare și dovlecei pane. A sosit momentul să vă povestesc puțin și despre revelația concediului, ceaiul cu bule 😁

Eu trecusem pe lângă o locație Bubble Tea  în Franța, însă crezusem că e vorba despre ceaiul acela cu bobițe de tapioca și cu lapte, inventat în Taiwan în 1980.

Însă alaltăieri îmi era sete și poftă de ceva răcoritor, fără acid și cu gust de fructe, și soarta mi-a scos în cale un Bubble Tea. 

Treaba stă așa : îți alegi tipul de ceai-roșu, verde sau negru(există și posibilitatea să alegi apă minerală, dar... sa fim serioși!), apoi ce fel de sirop vrei(și ai o multitudine de arome) și, la sfârșit, ce gust vrei să aibă bobițele, care sunt, practic, niște capsule mici de ceai concentrat, cu gust de fructe. Bobițele astea se sparg în gură, apoi, după ce trec prin pai  și e ca și cum ai mânca fructul respectiv. Se adaugă și niște gheață, se amestecă, se sigilează și e gata minunea! 

Ca să vă dați seama ce impact a avut asupra noastră, după ce am gustat alaltăieri și le-am vorbit  băieților 24 de ore despre el😁 ieri a avut loc următoarea situație :

Ne-am luat câte 2 pahare de 500 ml fiecare. ☺️

Așadar nu mai scriu impresii, vă las niște poze cu locația, care arată ca în povești.