Admiterea la liceu în Franța

 Am scăpat de o grijă cu Răzvan, a intrat la liceu. 4 ani stau liniștită. Pe frontul ăsta, măcar. 

Emoții am avut doar eu, să se înțeleagă bine. Răzvan nu a avut NICIUN stres, nici măcar din bun simț, așa, că mă vedea pe mine agitată. A fost amabil, însă, și m-a încurajat tot anul şcolar, mai ales pe ultima sută de metri, când albeam zilnic, văzându-l că nu se pregăteşte cât aș fi vrut eu. Mare om, mare caracter, n-am ce să-i reproșez. 

Însă, într-adevăr, treaba stă muuult mai bine decât în România.  

În primul rând, aici nu e moda cu meditațiile, și nu trece zi de la Dumnezeu să nu fiu recunoscătoare pentru asta. Am economisit timp, bani și alte resurse prețioase prin evitarea acestor drumuri saptamânale. Amen to that!

Apoi, deși tratat cu seriozitate, examenul nu este privit ca ceva stresant. Organizarea mi s-a părut foarte bună,  încă de la începutul anului am fost informați despre toate etapele, atât la sedința ținută de directoarea şcolii, în care ni s-a prezentat, cu ajutorul unor slide-uri, structura brevetului, cât și pe parcursul anului, în şedințele individuale cu profesorii.

Pe parcursul întregului an, elevii au avut trei simulări de examen (brevet blanc) și două simulări pentru expunerea orală, și, în funcție de rezultatele obținute la aceste simulări, au primit sfaturi, sugestii, propuneri...tot ajutorul de care au avut nevoie pentru a-şi îmbunătăți rezultatele. 

Examenul scris a fost susținut la cele mai importante materii(matematică, franceză, istorie-geografie, fizică-chimie, ştiințele naturii, cultură civică) și s-a derulat pe parcursul a două zile. În prima zi 5 ore și în a doua 4, parcă. (Nu mai știu exact, că mie mi s-au părut câte 10 ore în fiecare zi).

Proba orală a fost susținută cu vreo 2 săptămâni înainte de probele scrise. Au avut de făcut o prezentare în Power Point despre un subiect la alegere. Răzvan a ales să își prezinte planurile în ceea ce priveşte viitorul lui profesional, însă discursul trebuia să fie foarte bine argumentat si conspectat și nu, l-am sfătuit(a se citi obligat) să nu scrie despre faptul că ar vrea să devină youtuber. 😀

La nivel de notare, pentru a fi admis la liceu contează atât notele de la examen, cât și cele din timpului ultimului an de colegiu, calificativele date de profesorii din școală dar si proximitatea față de liceu.

Ce pot să vă spun, deși eu nu am îndrăznit să mă relaxez prematur, este că am fost anunțați că a fost acceptat la liceu înainte de a afla notele la examen, bazat doar pe notele din timpul anului și de distanța față de casă. Știam că a terminat cu bine anul şcolar, că primisem diploma prin poştă, și Răzvan îmi zisese că i s-a spus la şcoală că e ca și intrat, cu notele lui, dar până ieri, când am primit și rezultatele la brevet, tot am stat cu inima mică. 

În total sunt 800 de puncte. 400 pentru examen(brevet) și 400 pentru evaluarea competențelor de către şcoală, pe parcursul întregului an școlar(8 materii x 50 puncte). Pentru brevet, prezentarea orală are un maxim de 100 de puncte, matematica 100, franceza 100, iar 100 sunt împărțite între materiile rămase. 

Pentru a promova trebuie să obții minimum 400 de puncte.

În funcție de punctajul total obținut primeşti și calificativ. Nu ajută la nimic,  un fel de mențiune scrisă, pentru hrănirea orgoliului sau folosirea de către copil față de părinți în scopuri materiale. :))

În rest, după cum spuneam,  atmosferă optimistă, relaxată,  profesorii au insistat, pe tot parcursul anului, să ajute, să dea sfaturi, să se implice, directoarea la fel, mi s-a părut implicată,  a fost totul pe pozitiv și încurajare. Poate de asta a fost și Razvan așa zen, iar eu, crescută și formată într-un mediu mai...competitiv, to say the least, am fost în alertă non stop.

Totul e bine când se termină cu bine, nu spun nu, dar tot am tras o concluzie dramatică din toată experiența asta: e foarte greu să te lupți cu un om ce nu cunoaște stresul! Tu să îi explici, în acte, ca la teatru, beneficiile învațatului la timp, constant, conştiincios, iar el să te privească liniștit, cu ochi de căprioară sedată, și să îți spună calm :"Linişteşte-te,mami, o să fie bine, o să vezi! Ai încredere în mine!"

...am avut,csf...n-am avut de ales.

Munchen

 Pentru că am memorie de foarte scurtă durată și, pe deasupra, și selectivă, dar și ambiția de a scrie puțin despre fiecare loc pe care-l vizitez, azi e momentul în care mă așez la masa de scris (vorba vine, că stau cocoțată-n pat) și aştern impresiile despre Munchen, că altfel ratez ocazia. 

Mie îmi place Germania mult. Their past aside, sunt un popor serios, organizat, punctual, cam tot ce e pe lista mea cu inimioare. Imi place mâncarea lor, berăriile imense(ce pot adăposti și 8000 de persoane deodată), costumele tradiționale și clădirile ordonate.

Munchen nu face excepție de la regulă. E un oraș ofertant, civilizat, în care pare că și expații s-au aliniat corespunzător în sistem și s-au integrat.

Noi nu am stat mult, doar 2 zile jumate, dar, pentru că aveam temele făcute, zic eu că am acoperit suficient cât sa-mi fac o părere. 

Mi-a plăcut centrul orașului , multitudinea de terase și magazine, piața Viktualien, în care găseşti flori, răsaduri, legume , wursti, suveniruri și cam orice altceva îți trece prin cap, mi-au plăcut câteva biserici pe care le-am vizitat, și nu pe motiv de exces de credință, ci datorită faptului că îmi place arhitectura lor extrem de interesantă,  mi-a plăcut la nebunie că jumătate din oamenii pe care i-am văzut acolo erau pe bicicletă . Și când zic jumătate, asta înseamnă mulți.  Orașul era înțesat cu oameni de toate naționalitățile, din motiv de vară, concediu, dar și de campionat mondial de fotbal.

Mi-au mai plăcut și parcurile (eu am o fixație (și) pentru parcuri, le caut pe oriunde merg), cel mai mare, English Garden, având 370 de hectare(unul dintre cele mai mari parcuri urbane din lume).

Pe lista noastră s-a aflat și Deutsches Museum, citisem că este unul dintre cele mai mari muzee de stiinte și tehnică. O fi printre cele mai mari, nu zic, dar sigur nu este printre cele mai interesante. 

Mi-ar fi plăcut să fie mai interactiv, pentru ca,în afară de câteva butoane pe care puteam apăsa(mă rog, copiii,cică, dar nu scria că eu nu am voie) și o bicicletă la care pedalai să vezi câtă energie produci...nu era foarte distractiv. Ca o concluzie, deci: mi-a plăcut, dar nu mai vreau.

Am vizitat și Bavaria Film Studios, despre care eu îmi imaginam că va fi ceva extraordinar, ca la studiourile de film hollywoodiene, însă cărora le-aş da maaaxim un 5 din 10, și asta așa,  cu gândul că, dacă am fi înțeles germană(tururile nu se țin în altă limbă) aș fi apreciat implicarea ghidului și mai mult. În rest, dacă n-a zis "Volkswagensaizbitînzid", "Ja, bitte" și "Eins, zwei, polizei"...nu am înțeles nimic. Ne mai traducea ghidul din când în când câte o propoziție din 80, așa, cât să nu plecăm înainte să termine el turul.

Însă cea mai mare dezamăgire a constituit-o Sea Life, acvariul din Munchen. E mic, ponosit, cu peşti nesemnificativi, scump şi dezamăgitor. Și când merg la piață văd o varietate mai mare de pești. Poate dacă n-ai fost niciodată la acvariu, ești mic și nu discerni bine culorile, o să ți se pară amuzant. Altfel... uită-te 30 de minute la screensaver ul de la Windows.

În rest...mâncare bună,  mulți tineri, multă lume, în general, bună dispoziție și bretzeli delicioşi.

Mai pun câteva poze,  să nu plec brusc, și mă duc să citesc, să văd ce mai face Van Gogh, că tare necăjită viață a avut. 😀

In Franța, cerşetorii se respectă

 Am fost azi în Aix(en Provence) și, cât timp așteptam câțiva din băieții familiei să iasă dintr-un magazin, lângă mine s-a așezat o...doamnă, na, că nu pot să nu o cataloghez cum se cuvine. 

Și-a aşezat frumuşel o pernuţă(foarte curată)pe jos, trollerul de cumpărături alături, și-a scos farfuriuța pentru bani și s-a pus pe cerşit. Nu zicea nimic, doar stătea confortabil , la umbră, pe pernuța ei, și lumea trecea și îi dădea bani. Ea le mulțumea cu un gest amplu din mâna dreaptă, de parcă era regină în dizgrație, și farfuriuța se umplea văzând cu ochii.

La un moment dat, pentru că erau 30 de grade, și e cald chiar și la umbră, doamna și-a scos din geantă apă termală de la EVIAN!! și și-a pulverizat generos pe toată fața. S-a dat mai mult decât mine când îmi fac rutina zilnică, părea că nu o dor așa tare cei 3.50 euro, cât costă sprayul. 

Cât am stat eu acolo, vreo 5-10 minute, a primit mai mult de o apă termală, oricum, ceea ce mă duce la următorul gând din seara asta: e muuult mai rentabil să stai cu fundul pe o pernuţă pufoasă, hidratată bine-mersi, și să dai din mână când și când, decât să munceşti ca fraierul, să plăteşti taxe și ditamai impozite și să ai program fix. Numa' zic! 

Așa că mă duc să caut o pernuță comodă prin casă și încep să-mi exersez mişcarea din mână. Cred că mi-am descoperit, în sfârșit, vocația!

Vă las și o poză cu concurența:

Verde-mpărăteasă.

 Eu nu am invidiat niciodată pe nimeni. M-am bucurat pentru cei mai norocoși, mi-am dorit să am și eu, dar nu i-am invidiat. 

Asta când eram tânără. 

Acu', de când merg cocoşată de vreme, s-au mai schimbat lucrurile.  Invidiez și chiar mă enervează anumiți oameni,  de simt că mă transform în Grinch, atât de verde mă fac pe interior.

De exemplu,  invidiez persoanele care mănâncă orice, oricât,  oricând,  și nu se îngrașă.  Mă umplu de nervi. Le zic și în față,  dar las scris și aici, pentru posteritate:" Nu vă suportă nimeni, mă! Nimeni! Poate vă zâmbesc în față, dar își fac cruce cu limba să vă îngrășați! Să știți de la mine!"

Apoi, persoanele care dorm oriunde, oricum, oricât.  N-ai cum, frate, n-ai cum! Să găurească vecinul peretele cu bormaşina pentru beton și tu să dormi ca valiza-n gară.

Delia. Cântăreața.  E frumoasă,  arată bine, e talentată,  are bani, faimă, un soț pe măsură,  călătorește nooooon stop. A văzut mai multe orașe ca Google Maps.  Nu e corect! Să se dea și la altii, domne'! Nu toate la ea. 

În fine,  ați prins ideea. Bătrână și acră, asta scrie în CV-ul meu.

Pentru că azi m-am trezit la 5.30, însă,  la primul zgomot din casă,  și NU am mai putut adormi la loc, o să dezvolt punctul numărul 2 din ordinea de zi: oamenii-valiză.

Cum e posibil să dormi în orice condiții de temperatură, poluare fonică, altitudine, când sunt oameni (vezi eu) care se trezesc când respiră cineva lângă ei? Cum să faci un drum de 12 ore cu autocarul (12!!) și să dormi toata distanța pe partenerul tău,  apoi să vă treziți amândoi fresh și să vă mirați că a trecut repede, când noi, restul, am stat cu genunchii-n gură în gluma aia de mijloc de transport și am ajuns la Piramide mai obosiți ca mumiile? Cum?

Sau să te trezești întâmplător la 6.50, de exemplu, să te uiți la ceas, să vezi că mai ai 10 minute până îți sună alarma și să te culci la loc!! De câte ori ar trebui să mă mai nasc să capăt acest dar de la zei?

Îi invidiez. Cu mâna pe inimă vă spun.  In-vi-di-ez.

Dacă aș putea să capăt această aptitudine, să fac o formare, un curs, ceva, mă bag. Plătesc oricât, nu mă uit la bani!

Vreau să îmi fie predate toate capitolele:

- cum să dormi în poziție șezut fără să-ți cadă capul de parcă s-ar desprinde de corp.

- cum să nu te mai trezești când plânge copilul vecinului/miorlăie pisica din celălalt cartier/îi sună alarma cuiva din cealaltă emisferă

- cum să adormi la loc atunci când te trezești în miezul nopții 

- cum să adormi când știi că peste 3(2,1..) ore trebuie să te trezești oricum

- tips and tricks despre un somn odihnitor, în care să nu dormi cu un ochi deschis și cu scenarii hitchcock-iene.

În rest, numai de bine despre toată lumea. Sau...

Pe ea o iubește mai mult*...

 Nici nu știu când a început exact. Nu mi-am dat seama. Petrecea mult timp pe net și căuta, căuta încontinuu.  Se uita la ele, le admira, își salva poze în telefon. Apoi, pe stradă, numai la asta era atent. Îmi arăta și mie, chiar. 

Și mă uitam. Credeam că e așa,  small talk. Un subiect oarecare despre care vorbim 2,3 zile și apoi trecem mai departe. Dar nu a fost așa. 

Într-o zi, s-a hotărât că vrea mai mult decât să privească.  S-a hotărât să atingă,  să posede, să aibă una doar a lui.

Și, in ciuda tuturor contra-argumentelor mele, asta a și făcut.  Momentul ăla a marcat sfârșitul atenției lui pentru mine. De atunci, eu nu am mai existat. Era doar EA.

I-a luat parfum scump, a dus-o la un centru de unde i-a cumpărat de toate, a avut grijă de ea, a iubit-o și a alintat-o. 

Eu? 

Nici măcar nu ne vrea una în apropierea celeilalte...Zice că nu sunt îmbrăcată adecvat...Nu am voie cu blugi, piele, capse...cică e sensibilă la toate astea.  

În plus, își aniversează și ziua împreună! 

Așa că nu am de ales, dacă îi urez unuia...îmi vin amândoi în minte. Și pentru că mâine e ziua lor, e musai să scriu aici:

La mulți ani, D! Să-ți trăiască și iubita mașină, chit că mi-a scos peri albi! :D 

* Acest articol e un pamflet. Și pe cealaltă,  dinaintea ăsteia, tot foarte mult a iubit-o. Deci nu are legătură cu mine. E el mașinofil. 

Sunday

 Astăzi voi scrie despre cum mi-am petrecut ziua. Știu, știu, nu interesează pe nimeni, dar dacă în loc de blogul meu era cel al lui Kim Kardashian pun pariu că toată lumea era curioasă.  Așa că îl puteți considera un exercițiu, pentru când voi fi faimoasă. 

În primul rând, pentru că (de două zile) nu mai beau cafea, mi-am început ziua glorios, cu un ceai. Tot fără zahăr, asta nu s-a schimbat. Apoi, am pierdut la 66, lucru rar, dar necesar, pentru că și campionii trebuie să piardă din când în când, ncsf.

Ne-am uitat, ca niște bătrânei simpatici, la televizor, la How it's made, până s-au trezit copiii, apoi ne-am hotărât să profităm de vremea frumoasă și să plecăm spre Aix-en-Provence, dar cu oprire într-un parc, ceva, pentru un picnic.

Ca de obicei, copiii ne-au refuzat. Aș vrea să spun "politicos", dar virtutea asta a dispărut de mult, din păcate, și a fost înlocuită de "vrem să stăm și noi în casă, ca toți copiii normali ". Am mai scris despre asta, nu s-a schimbat nimic, tot copiii cavernelor sunt.

Așa că am pregătit repede prânzul, am împachetat tot alături de ce mai e necesar unui picnic ad-hoc și am pornit.  

Ca să nu orbecăim pe acolo și să ajungem să mâncăm în vreo parcare de benzinărie,  din portbagaj, am căutat pe net un loc frumos pentru picnic. 

L-am găsit repede, un domeniu de 800 de hectare, în apropiere de Aix, din care 25 de hectare cu pomi fructiferi. Munți, ape, locuri amenajate pentru picnic, locul preferat al localnicilor, așa scria pe net.

Ceea ce au uitat să mentioneze, însă,  este că TOȚI localnicii s-au hotărât să meargă azi acolo, și, împreună cu ei, toți turiștii și/sau locuitorii de pe o rază de 50 de kilometri.  Altfel nu se explică faptul că era pllliiin de mașini în parcări, lângă parcări,  pe drumul spre parcări, practic...peste tot. 

Noi eram și cu "precious ", mașina-suflet-pereche a lui D, așa că nici nu se punea problema să parcăm aiurea, departe sau undeva unde ar fi fost în pericol, nu l-ar fi lăsat sufletul. Plus că eram încălțați în piele întoarsă, iar acolo trona un praf roșiatic, de la stâncile alea, ceva de speriat. Nu ne-a rămas altceva de făcut, așadar, decât stânga-mprejur(sau era dreapta?)

În drum spre Aix, însă, am trecut prin Tholonet, al cărui castel l-a pictat celebrul Cezanne, și am fost plăcut surprinși de atmosfera de acolo. 

Terasele erau pline, străzile animate, și,  exact în mijlocul lor, un parc minunat unde mai multe familii mâncau, se jucau, stăteau pe pături sau chiar aniversau ziua unui copil. Pe scurt, exact ce căutam noi.

Vizavi era parcare, o rulotă cu pizza caldă și băuturi reci, practic, raiul pe pământ.  Un lucru extrem de simplu de realizat (un teren plat, întreținut) dar de care nu ai parte mult în Constanța, cel puțin.  Chiar îmi spunea o prietenă azi că terenul de lângă ei nu mai e întreținut și acum domnesc șobolanii.

Așa că ne-am întins și noi păturica și am profitat de situație și de prânzul pregătit, care a venit la fix.

Apoi ne-am plimbat puțin prin centru și ne-am terminat ziua în Aix-en-Provence,  mereu o încântare pentru noi, noroc că e aproape și îl putem vizita des.

Am stat la o masă mică,  de 2 persoane, tipic franțuzească, pe care am găsit-o cu greu liberă,  în mulțimea de oameni, și am admirat trecătorii, magazinele, clădirile din jur. Am dat 4 euro pe un cappuccino și 7 pe o apă plată, dar ...nu poți să le ai pe toate în viață, și pantofi de piele întoarsă curați, și bani! :)

Și-am incălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa !

Friends. The reunion.

 Ieri a apărut mult-așteptatul Friends. The Reunion. Două lucruri vreau să spun,  înainte de toate:

1. Ador serialul ăsta.  Îi ador pe fiecare în parte și pe toți laolaltă.  Replici amuzante, actori minunați, relații de invidiat. Am revăzut de n ori episoade întregi, mereu râd cu aceeași poftă. 

2. Eu credeam, în naivitatea mea, că va fi un episod cu ei după 17 ani, nu o aducere aminte a celor mai bune momente și o discuție pe baza serialului.

Acestea fiind spuse, trecând peste dezamăgirea provocată inițial (complet din vina mea, dacă analizezi la rece realizezi că nu avea cum să fie altfel) de faptul că e doar o întâlnire între ei(a doua,cu toți 6, de atunci), impresiile mele ar fi următoarele:

- OMG, unde i-a dispărut buza de sus lui Matthew Perry, și de ce a înlocuit-o cu faianță, că zici că e Ross în episodul în care își albise dinții și luminau în întuneric... E cel mai schimbat dintre băieți, sau poate chiar dintre toți 6, în strânsă competiție cu Courtney Cox, which leads me to my next concern

- de ce s-or apuca actrițele frumoase de operații estetice? Courtney Cox e operată atât de vizibil și de neplăcut, încât Loredana Groza pare întinerită cu ceaiuri de plante, pe lângă ea. 

- cea mai naturală și exxxtrem de aproape de varianta ei de acum 17 ani e Lisa Kudrow(Phoebe), care e aproape neschimbată .

- Joey(Matt Leblanc) a albit și s-a îngrășat,  dar încă are același zâmbet irezistibil și aceeași frumusețe de crai.

-David Schwimmer( Ross a fost preferatul meu, cu el aș fi vrut să fiu dacă eram Rachel :)) )a pus ceva fălcuțe, dar tot frumos e, si încă are inocența aia în priviri.

- Pe Jennifer Aniston am tot văzut-o în filme, ea este cea mai prezentă în viața publică, sau cel puțin așa o văd eu, așa că știe toată lumea că arată foarte bine și e la fel de carismatică.

Și dacă tot am terminat cu bârfa(apropo de bârfă, nu dau spoilere, dar la întrebarea lui James Corden dacă au existat povești de dragoste între ei aflăm ceva interesant) după ce am trecut peste faptul că NU e un episod Friends așa cum îl știam și iubeam am pornit cu nostalgie, bucurie și tristețe în același timp, pe aleea aducerii aminte și am revăzut secvențe din serial, diferiți invitați speciali (atât cei ce au apărut în serial cât și actori celebri care sunt fani înrăiți-vezi Kit Harington, a.k.a. Jon Snow), mărturii ale unor oameni cărora serialul le-a schimbat viața, etc.

Un moment care mi-a plăcut mult a fost cel în care Phoebe, Lady Gaga și un cor interpretează "Smelly cat", fapt ce mi-a adus, totodată, aminte, că am avut o colegă în facultate pe care o poreclisem, în secret, așa, din motive lesne de înțeles și greu de suportat.

Mi-a plăcut mult și povestea integrării fiecăruia din cei 6 în serial, cum i-au găsit imediat pe unii și căutat chiar și 2 luni pe alții, cum unii erau, la momentul respectiv, angrenați în alte proiecte, mi-a plăcut cum a fost prezentată relația lor din timpul filmărilor(au fost, totuși, 10 ani în care au făcut parte din aceeași familie), mi-au plăcut multe. 

Și, deși se vede din comportamentul lor că nu mai sunt închegați acum, cel puțin nu toți 6(am înțeles că Jennifer Aniston și Courtney Cox au păstrat relații mai apropiate, în rest nu știu..), emoțiile lor sunt sincere și se vede că se simt bine împreună. 

A fost trist când s-a terminat serialul, a fost trist și acum, când s-a terminat filmul, mai ales că, așa cum remarcă și Courtney, parcă,  e ultima oară când vor mai fi împreună așa,  pe platoul în care au filmat, vorbind despre Friends și retrăind acele momente.

M-am hotărât, cu ocazia asta, să reiau(pentru a câta oară?) vizionarea serialului, de la primul sezon, primul episod, iar vouă vă las, în încheiere, o poză cu singurul actor pe care nu l-am/l-aș fi recunoscut.