Sunt mare devoratoare de filme. Artistice, seriale, n-are importanță(deși, dacă s-ar acorda premii, serialele ar pleca cu diploma acasă). Am văzut atâtea filme încât, la cele obișnuite(pe care le și evit, de ceva timp) pot intui, cu replici, ce urmează.
Însă, în afară de acțiunea filmului , care e previzibilă(uneori), sunt anumite clişee ce se regăsesc constant. Printre ele, următoarele :
- în majoritatea filmelor, când se gătește, musai există o insulă în bucătărie, și musai se taie morcovi. Maaaxim ardei. Dar morcovii sunt ingredientul fără de care se pare că nu se gătește nicio cină, în filme.
Dacă e dimineață sunt pancakes, dacă e cina...e ceva cu morcovi.
Eu, când gătesc, tai ceapă de plâng 2 zile, curăț usturoi de îmi rămâne mirosul în piele 3 duşuri, îmi zdrelesc degetele când curăț și rad țelină, apoi desăvârşesc paleta olfactivă cu leuştean, pe care abia îl curăț de pe tocător.
- piața, la ei, se face în pungi de hârtie, care sunt mai tot timpul 2, uneori uşurele, alteori grele, și conțin cel puțin o baghetă. Când sunt grele există dificultăți în a deschide/închide ușa de la intrare, așa că, uneori, apare EL/EA, care e fix în momentul ăla acolo, să ajute.
Eu? Eu când mergeam singură (în România) la piață umpleam câte 4-5 sacoşe din alea de rafie, de Auchan, imense, pe care mă ambiționam să le car într-un singur drum, până la etajul 2, de mi se lungeau mâinile cu 3 cm în fiecare săptămână, nu mă întâlneam cu nimeni cunoscut pe scară( dacă m-ar fi văzut vreun vecin probabil s-ar fi grăbit să intre, să nu fie nevoit să îmi țină uşa), şi nu aveam baghete, ci făină, zahăr, ulei, apă, lapte, ouă care uneori se spărgeau până sus, carne, legume și fructe. The heavy stuff.
- toți, în afară de asistații sociali, stau la casă. Blocuri apar doar când se vizitează drogați, alcoolici, dubioşi, personaje negative în general.
În rest se stă la casă, de cele mai multe ori extrem de mare și frumoasă, cu gazonul taiat periuță, cu insulă în bucătărie și scară interioară.
Și, deși situația materială e satisfăcătoare, foarte puțini au mașină de spălat vase. Activitatea asta se face de obicei manual, în doi, unul spălând vasele,iar celălalt ştergându-le cu o cârpiță. Avantaj al doilea.
- personajele din filme dau mereu drumul la televizor exact în momentul în care se difuzează ştirea care îi interesează. Nici mai devreme, nici mai târziu. Chiar dacă îi strigă cineva din cealaltă cameră, sau îi sună să le zică să dea pe Channel 5, de exemplu, ştirea începe când ajung ei în fața televizorului.
Eu nu mă uit la ştiri niciodată, iar la tv prea puțin, dar, în fața televizorului fiind, cu ochii la el, chiar, mi s-a întâmplat să nu aud bine din prima informația, și apoi să nu se mai repete și să rămân în ceață. 😀
- când personajele (de obicei feminine) din filme se tund singure, fie că o fac în baia de acasă, la metrou sau în vreun wc public slab luminat, le iese mai bine decât atunci când am fost eu la salon și am dat 100 euro să mă facă într-un fel, dar m-a făcut în altul.
Nu contează că folosesc vreun cuțit ruginit, o foarfecă pentru hârtii sau un ciob din oglinda din fața lor, le iese impecabil, de le fac invidioase pe toate hairstylistele din cartier.
- mereu când fac duș se spală și pe cap. Și le ia 10 minute cu totul, de când intră în cabina de duş, până ies spălate, uscate, coafate și machiate.
Mie imi ia 15 minute să mă spăl pe cap(asta daca nu îmi pun mască de păr și trebuie să stau și cu aia 15), apoi stau vreo 20 de minute cu prosopul pe cap, să absoarbă, în mare, apa, apoi mă şterg vreo 5 minute, mi-l usuc vreo 45-60 cu peria-föen, si, dacă mai bag și placa, încă 30 de minute.
Apoi mi-l prind în coadă, unde și rămâne.
- când sunt în impas și trebuie să-și ia, la repezeală, haine din altă parte, și nu din şifonierul personal, mereu găsesc fix mărimea lor. Nici nu le probează, doar întind mâna către grămada de haine și extrag de acolo o pereche de pantaloni, o bluză și o pereche de pantofi ce le vin perfect.
E o fază în ultimul sezon din Povestea Slujitoarei, de exemplu, în care ea și prietena ei ajung la un fel de adăpost, și trebuie să-și aleagă schimburi dintr-un morman de haine donate. In 3 minute sunt îmbrăcate, le stă foarte bine, iar hainele numai a second hand nu arată.
Nu are rost să povestesc cazurile în care, în magazin fiind, cu toate expuse și ordonate, fix mărimea mea nu am găsit-o, fie ei pantofi, fie haine, sau în care mărimea nu coincidea cu realitatea. Chiar și la Zara un 42, de exemplu, vine în diverse mărimi, în funcție de croială.
- bomba e mereu dezamorsată în ultimele secunde. Me-reu! A! Și e MEREU dezamorsată. Nu am văzut niciun film în care cel ce încearcă să dezamorseze bomba eşuează.
Dacă explodează, însă, noi nu suntem cu el,acolo, suntem cu celelalte personaje, care își rod unghiile de stres, și care îl cred mort, până apare, miraculos, din apă, din pământ sau din iarbă verde.
Eu bombe n-am dezamorsat (încă), sunt destul de sigură că aș tăia firul greşit, dacă aș avea ocazia, însă cu siguranță dacă aș fi în locul personajului care trebuie să facă treaba respectivă (sau orice altă treabă) aș face-o repede și din timp, că nu-mi place să las pe ultimul moment ce am de făcut. 😀
-ultimul, dar sigur nu și cel din urmă, locul de parcare.
În filme găsesc mereu loc de parcare fix în față, unde au treabă. Opresc, parchează, coboară, uneori nici nu închid mașina, și pleacă.
Eu? Mă învârt de două-trei ori pe unde am treabă, în speranța că voi găsi un loc liber. Abandonez după 20 de minute, și încep să caut în apropiere. Nu găsesc, așa că mai merg o stradă, și încă una, până găsesc un loc de parcare corect. În cele mai multe din cazuri e în alt oraș, așa că pornesc în fugă către locul în care am treabă. Pe drum mai întalnesc și alte obstacole, normal, că doar nu suntem în filme.
Și astea sunt doar câteva, așa, în viteză. În realitate sunt mult mai multe. De fapt, consider că filmele de duzină sunt o sumă de clişee ce urmează acelaşi scenariu, în care binele învinge răul, însă nu înainte de a se tăia niște morcovi.
