În seara asta voiam să scriu puțin de Cipru, dar nuuuu. Nununu. Ar fi păcat să nu scriu puțin despre filmul văzut azi: Titane.
Am citit despre el acum câteva zile. Scria în articol că a luat premiul Palme d'Or, la Cannes, însă nu asta mi-a atras atenția, ci faptul că la premieră s-a lăsat cu atacuri de panică, leşinuri, ambulanțe, etc. Și că toată lumea a fost şocată de acest film.
Nu mi-a trebuit mai mult. Sigur, am încercat să mă uit și la trailer înainte, ca de fiecare dată, însă ori a fost neconcludent, ori m-am uitat eu printre rânduri, că eram deja setată să îl văd, cert e că nimic nu mi-a părut ciudat.
Așa că...am fost.
O să vi-l povestesc și vouă , da capo al fine, cât de imparțial pot.(știm deja toți că nu pot, dar așa îmi place să mă mai alint).
Mbun.
Filmul începe cu o fată și tatăl ei, în mașină, ea fiind enervantă la extrem,și provocându-şi tatăl încontinuu, iar omul, săracul, încercând întâi să o ignore, apoi să îi atragă atenția, moment în care fac accident și se izbesc de un parapet.
Ajung la spital și fetei i se ataşează(montează suna prea tehnic) o placă de titan în cap. Când iese din spital, înainte să urce în mașina părinților, începe să o sărute. Fetița. Pe maşină. ĂSTA a fost primul semnal. Atunci trebuia să plec. Dar eu Batman, Batman...
Acțiunea se mută peste câțiva ani, când fata, acum cu față de băiat(da, genul non binar e such a thing now), e go-go dancer, și își dansează talentul pe un Cadillac. Rețineți această mașină, are rol important în film.
Dansează, dansează, se termină programul, coboară de pe mașină, dă nişte autografe, merge la duş, întâlneşte o fată, o colegă dansatoare,cu care are un scurt moment artistic, apoi pleacă spre mașină.
O urmărește un fan, care inițial îi cere autograful, apoi îi spune că, de fapt e îndrăgostit de ea,și începe să o sărute. Cam brutal. Și fără s-o întrebe. Ea întâi se opune, apoi îi răspunde, apoi îl omoară cu un bețişor chinezesc(din metal) cu care își prinsese părul.
Pentru că acest proces e unul care se soldează cu murdărirea ei,se întoarce la muncă, să mai facă o dată duş. In timp ce face duș aude un zgomot și, long story short, rămâne însarcinată cu Cadillacul.
Da.
Aici deja plângeam. Atât m-a impresionat prostia mea, încât, jur, doar faptul că nu se mai ridicase nimeni să plece m-a ambiționat. Cum să fie ăia mai zgârciți ca mine? Am rămas.
Ajunge acasă, nu taie morcovi, dar mănâncă cereale, iar la ştiri aflăm despre un băiat dispărut cu ani în urmă, al cărui caz e încă în atenția poliției, și despre o altă crimă, a patra, cea a fanului mort din dragoste rănită, cum ar zice Angela Similea. Și din bețişor chinezesc, aș adăuga eu.
Ea încă locuieşte cu părinții, cu care abia vorbeşte și, pentru că avea dureri de burtă, e consultatã de tatăl ei, care îi spune că nu are nimic.
Nu are nimic, pe naiba. E ditamai însarcinata cu Cadillacul, dar află abia o zi mai târziu, când, dorind să aprofundeze relația cu colega de la muncă, i se face rău, vomită, și...pierde ulei. De motor.
Jur că nu glumesc. Mi-aş dori să am această imaginație bogată, as câștiga premii la Cannes, dar eu sunt o fată simplã, doar povestesc cum am aruncat 8.30 euro pe apa Sâmbetei. Da, e sâmbătă azi.
Bun. Pierde ulei de motor, se sperie(aici o înțeleg toți bărbații, că până și eu știu că nu-i a bună, și e și scump litrul) și pleacă acasă la colegă, să-și facă test de sarcină.
Ii ies două bujii, că îmi imaginez că așa iese când ești însărcinată cu un Cadillac, nu linii simple, ca la săraci, se necăjeşte și își omoară și colega. Și, pentru că aceasta locuia cu încă 3 tineri, omoară 2 dintre ei, o fată reușește să scape.
Ea merge acasă, să ardă niște dovezi, si,dacă tot e în formă, dă foc la casă, nu înainte de a-şi închide și tatăl în dormitor, să mai scape de o grijă.
Pleacă de acolo, ajunge în aeroport, aerogară, aeroceva, dar își vede portretul robot în monitoare și multă poliție peste tot,așa că îi vine o idee: să pretindă că este baiatul dispărut în urmă cu mulți ani,pentru că îi vede o simulare de portret și i se pare că ar putea trece drept el.
Ea oricum are față de baiat,v-am zis, și nu în sensul în care te întrebi dacă e o ea sau un el, ci în sensul în care juri pe osemintele strămoşilor că face pipi din picioare.
Merge la baie, se tunde, îşi bandajează sânii și burta care deja era proeminentă, se loveşte, se dă cu capul de chiuvetă, râde mulțumită și se prezintă la poliție că, hopa, iată băiatul dispărut!
Vine tatăl băiatului, îl recunoaşte(poate din dorința de a-şi regăsi copilul pierdut, poate pentru că era alcoolic și se droga) și pleacă amândoi acasă.
Tatăl era comandantul unei secții de pompieri, și, cum ziceam, dependent de niște injecții intramusculare. Și de alcool.
Începe viața lor la comun, la început forțată, cumva, și îngreunată de faptul că psihopata nu vorbea, să nu o trădeze glasul, dar care, în timp, se transformã într-o relație de încredere, apreciere și...iubire.
Între timp, însă, burta crește, ea se tot bandajează, când o mănâncă burta se scarpină până își face gaură în burtă și se vede metalul, din astea care se întâmplă mereu la femeile însarcinate, știți voi.
Ea tot pierde ulei, tot pierde ulei, cred că a pierdut vreo 3-4 litri tot filmul (a avut buget, că au bani francezii), tot ciudată, până ce taică-su îi zice să stea liniștit/ă, ca, indiferent cine sau ce e, tot băiatul lui e.
Am obosit de cât scriu, așa că trec la final, nu de alta, dar și eu muream de curiozitate să nască, să îi văd micul Fiat 500, sau ce urma să aibă din imensa burtă metalică care se tot crăpa de se vedea fier(și eu m-am plâns de vergeturi, ce copil am fost!).
În fine, o iau, pentru a nu știu câta oară, durerile facerii, merge la taică-su în pat, care, înainte să vină ea, își dăduse foc, dar se răzgândise și oprise focul ca un pompier adevărat ce era, îl ia în brațe și îi zice că îl iubește. Sar peste detaliile dragostei lor, că unul iubea ca un tată, alta ca o non fiică, de unde anumite neînțelegeri rezolvate prea târziu, și uite că și naşte fiica/fiul rătăcitor, însă nu apucă să își vadă copilul, că moare.
Aproape că era să mor și eu, de nervi și plictiseală, și să nu îl văd, dar filmul se termină înainte cu puțin de criza mea de nervi și apuc să văd și bebelușul, care , ce credeți, are corp normal, de bebic, și coloană vertebrală de titan.
Pam pam, mother f#c&3s! The end.
Concluzii:
- cei de la Cannes s-au simțit rău din cauza calității filmului, nu a scenelor violente(deși au fost destule și extreme)
- francezii sunt ciudați. Și pentru că fac filme din astea, și pentru că merg la ele, și pentru că rămân în sală până se termină genericul.
- azi am pierdut două ore și 8.30 euro.
În încheiere las niște poze cu actrița principală, însă nu din film, din niște zile bune,când era aranjată.
