Și mai trece o zi, și mai fac o tâmpenie...

 Știți că există gluma aia pe net care sună cam așa: "Am facut cu mâna unui bărbat pentru că am crezut că îmi făcea cu mâna. S-a dovedit că îi făcea altei femei. Pentru a evita situația penibilă, am continuat să fac cu mâna și am oprit un taxi care m-a dus la aeroport. Acum sunt în Polonia, încep o viață nouă ".

Ei bine, cam așa sunt eu. Și țineți minte exemplul ăsta, că in zilele următoare o să vă povestesc din Japonia și o să vedeți la ce mă refer.

Dar până atunci, un alt exemplu elocvent.
Aseară navigam pe Facebook cu viteza luminii, cum fac de obicei, de când si-a schimbat algoritmul și nu îmi arată decât tâmpenii. Și cum câștigam eu Campionatul de scroll viteză numai cum văd că s-au pus în vânzare bilete la concert Lady Gaga pentru anul viitor.

Acum, trebuie să știți despre mine că urăsc aglomerația și agitația și debandada și să se lipească oamenii de mine, adică nu mai am răbdare la concerte, deci am redus lista cu persoane la care aș merge la foarte puține, respectiv Adele și Lady Gaga. Mă rog, aș merge și la Queen oricând dacă ar învia Freddie, dar slabe șanse (s-a mai văzut, dar deja a trecut mult timp și mi-am cam pierdut speranța). Mă rog, aș merge și la Stromae, dar el s-a retras. Vedeți, e o relație complicată. Ori s-au retras ei, ori eu.

Așa că atunci când am văzut Lady Gaga my heart skipped a beat, mai ales că anul trecut nu am prins bilet, și am așteptat pe lista de rezervă mult și bine.

Am luat repede bilet(am luat și cu asigurare, în caz că apare ceva și nu pot ajunge) și am mustacit fericită vreo jumătate de oră.

De ce doar jumătate de oră? Pentru că atât mi-a luat până am intrat iar pe Facebook și am vazut că de fapt era un concert Lady Gaga Tribute(de altfel scrie mare cât inima mea tribute, chiar sub Lady Gaga, iar poza în care eu o văzusem pe doamna Gaga e cu o altă doamnă, ne-Gaga, dar așa e când ești de pe planeta Abracadabra, ți se încrucișează ochii de nu vezi decât ce vrei).

Când mi-am dat seama, să leșin. Nu musai de bani, deși e o sumă considerabilă, ci de cât de amețită am putut să fiu. Din nou.
Dar nu e nimiiic. Pentru că eu, ce să vezi, învăț din greșeli. Și chiar dacă încă nu am învățat să nu mă mai grăbesc, măcar am învățat să cumpăr asigurare. Așa că am intrat mintenaș pe Allianz să îmi cer banii înapoi.

Că eu mă gândeam că așa merge. Bună ziua, mă scuzați, sunt amețită, eu la doamna Gaga voiam, nu la tăntica asta pe care nu o cunosc, dați-mi banii și nu vă mai deranjez, la revedere, pa!

Doar că, ce credeți? Nu merge așa. Aparent, ca să îți primești banii înapoi îți trebuie motiv serios. Și prin serios mă refer dacă ai murit(aaaa.. slabe șanse să mai completez formularul, mă gândesc că poate mă iau cu altele), dacă ti-a murit cineva apropiat(la fel, cred că un concert cu tăntica ar fi ultimul lucru la care m-as gândi să anulez) , boală gravă, calamități naturale, sarcină, accident, daca mergi în armată, chestii din astea.
Acum... Mie nu-mi place nici să mint, nici să cobesc. În armată nu cred că mă cheamă ăștia, sunt prea bătrână să mai rămân însărcinată, aș putea să aștept o calamitate naturală, dar e riscant, așa că am ales "altele" și le-am spus că am realizat , după ce am cumpărat biletul, că anul viitor în aprilie voi fi în Coreea.
Ceea ce este parțial adevărat, pentru că ăsta e planul meu pentru aprilie viitor, doar că încă nu am cumpărat bilete.

Doar că acum trebuia să justific cu documente, așa că am facut și rezervare pe booking, două săptămâni, în perioada aia, care să-mi justifice povestea. Și uite-asa, mai era puțin și îmi luam și bilete de avion, totul pentru a recupera 90 de euro.

Normal că pe booking am făcut rezervare cu anulare gratuită, doar că mi-a venit mail de la hotelul respectiv că dacă plata se face cu cardul atunci va fi în avans. Deci era cât pe ce să mă lipesc de o rezervare în Seoul două săptămâni la un hotel dubios (că doar n-am făcut rezervare falsă la Hilton, am făcut la cel mai ieftin).
Vă zic, nu mă plictisesc cu mine niciodată!

Deznodământul? Cererea de rambursare a fost refuzată, deci ori invoc paparudele să plouă à la fin du monde pe 9 aprilie, ori fac un efort și rămân însărcinată (și aici ar fi 2 în 1, o mai pun și de o alocație ) cert e că îmi trebuie un motiv nou, eu la tăntica aia anonimă nu merg!

P. S. Caut persoană cu dioptrii mari, care nu aude foarte bine dar vrea să se distreze. Vand bilet la concert Lady Gaga. Rog seriozitate. 

Update-uri aka Noaptea mintii

 Pai n-am eu update-uri? Am!

Nici n-am început bine vacanța și..
Nu. Stai. Nici n-am început vacanța. Că acum, când scriu, sunt în avion spre Munchen, cu întârziere. Trebuia să plece la 9.35 și a plecat la 10.20. Și zborul Munchen -Tokyo decolează la 12.30. Dar pilotul cred că e Capricorn, că pare mai stresat ca mine. Imediat ce am decolat ne-a anunțat de ce am avut întârziere (a întârziat staff-ul și nu au putut ateriza din cauza vremii), apoi a spus că va reduce timpul de zbor cu vreo 20 de minute, iar acum ne anunță din 10 în 10 minute despre ora la care aterizam, care e din ce în ce mai aproape de cea inițială. Cred că o calcă de o să ne pună să contribuim la amendă.
Așa că inițial a zis că ajungem la 11.30, apoi s-a actualizat GPS ul și cică ajungem chiar și mai devreme. Fingers crossed, ce să zic! O să postez când dau de internet, deci voi veți citi când deja se va fi întâmplat.

Dar ziua a început muuuult mai palpitant. Rezervasem loc de parcare la o parcare de lângă aeroport . Sun ieri să le spun că am azi zbor, imi spun că e ok, să îi anunț cu 30 de minute înainte azi, că ei ajung imediat.
Zis și făcut. Azi la 5.15 am plecat de acasă, i-am sunat pe meseriași, mi-au zis "a, nu, sunati când ajungeți, că venim imediat, suntem chiar aici, foarte aproape! "
Bun. Ajungem la parcare la 5.45,ii sunăm, ne zic ok, ajungem în 5 minute.
Trec 5 minute, trec 10...la 6.10 ii sun eu.
-Buna ziua, am vorbit mai devreme, sunt în fața parcării, vă astept de ceva timp. Mai durează?
-La ce parcare sunteti?
- La cutarica.
-Aaa,pai nu mai avem locuri acolo, e full.
-.... (Eu făcând atac de panică și exerciții de respirație simultan, să salvez timp). Și eu ce fac acum???
-Pai puteți să o aduceti la aeroport direct, la drop off, și o luăm noi de aici. Eu ajung imediat, în 7 minute.

În fine, inutil să explice ce sentimente mă încercau in momentul ala și în momentul asta, când imi aduc aminte.
Plec spre aeroport, drum de 15 minute. Ajung la drop off(unde, apropo, nu ai voie să stai decât 10 minute). Sun.
-Buna ziua! Am ajuns, unde sunteti?
- A, vine colegul acum! În 5 minute! Așteptați acolo.
-Ok, dar stiti că aici e limită de 10 minute..
-Nu e problema, că avem abonament.
-Mbine..

Trec 5 minute. 10..Dupa 15 minute sun iar. Deja eram valurile Dunarii de spume.
-Buna ziua! Tot eu sunt, tot aici, tot fără să fi venit cineva după mașină!!!
-Ei, lăsați, doamnă, nu vă mai stresați, că o să vină! Am trimis pe cineva, v-am zis! Relaxați-va!
-Pai cum să mă relaxez că mai am puțin și îmi decolează avionul și eu încă nu am predat mașina!!
-Haideti, doamnă, că vine băiatul! Și sunteți deja în aeroport, nu vă mai stresați atât!

Era aproape 7 când a venit baiatul. I -am lăsat cheia, habar n-am unde a dus mașina, când o mai văd, DACĂ o mai văd, dar ...de predat, am predat-o. Am citit apoi printre review-uri că la întoarcere e și mai rău, deci nu mor de nerăbdare să văd cum va fi.

Până atunci sunt în avion, în întârziere.
Dar voi, oamenilor care vă începeți vacanțele en sérénité, ça va? Că eu deja sunt epuizată.

P. S. Nu a putut ateriza din prima din cauza vântului. Am mai dat o tură prin cartier.

A 40-a țară vizitată!

 Mâine plec în concediu. Și va fi a 40-a țară pe care o voi vizita, așa că sunt cât se poate de bucuroasă că e o țară specială. 

Dar hei! Stați umpique, că e mult până departe.  

În primul rând, au închis și deschis ăștia strâmtoarea aia mai ceva ca ușa la intrarea în mall când sunt reduceri, de ne-a rămas kerosen doar de câteva drumuri. Deci ori ne luăm fiecare câte o canistră cu noi ori vă rog frumos, lăsați deschis, că stresul îmi face foame! 

Apoi, Lufthansa, cu care zburăm într-acolo,  a avut greve peste greve și a anulat nu știu câte zboruri.  Cred că am verificat site-ul lor de atâtea ori în ultimele zile încât mă luaseră ăștia la ochi că vreau să îi hack-uiesc . Azi am făcut check-in-ul, deocamdată totul pare ok, dar eu știu din Twin Peaks că bufnițele nu sunt ceea ce par a fi, așa că până nu mă văd la destinație nu respir ușurată. 

Apoi, colac peste pupăză, i-a lovit ditamai cutremurul și tsunami și vai steluța. În nord, e adevărat, dar acum? Taman acum? 

Eee.. Nici nu mă interesează dacă se anulează sau nu! La urma urmei, nu am plătit decât biletele de avion, cazările, intrările la toate atracțiile, biletele de tren (care au costat aproape cât cazarea) și cam atât. Mâncarea nu am plătit-o. Deci n-ar fi mare pagubă! 

Deci în zilele următoare ori spamez cu poze cu sushi ori cu poze din curte. Dar eu de azi sunt în concediu două săptămâni!! 

Atunci când crezi că ești nebun...

 Știți meme-urile alea gen "atunci când simți că ești prost amintește-ți că cineva a zis că Ucraina este un stat inventat", sau " atunci când te simți inutil amintește-ți că cineva e angajat salvamar la Jocurile Olimpice, proba de natație"?

Azi vă ajut cu un exemplu pentru "atunci când te simți nebun amintește-ți de Silvia și de ciorile ei".

Să începem cu începutul. Eu ador ciorile. Mi se par perfecte. Frumoase, deștepte, nu le găsesc niciun cusur. Mi se par fascinante, chiar. Dar, mă rog, nu asta face subiectul discuției noastre de azi, deși parcă deja vă văd cum încrețiți ochii a înțelegere tacită. Parcă citesc un "aa, deci la asta se referea când zicea că e nebună" dincolo de ecran.
Imi pare rău să vă dezamăgesc, nici n-am început.

Deci, ciorile. Imi plac. Și am două care dau târcoale casei și pe care mi-am propus acum ceva timp să mi le fac prietene. (De fapt, planul meu a fost să imi fac prietenă o singură cioară, ca urmare numai una are nume. Sonia. Cealaltă e "plus unu", cum ar veni. Companionul Soniei. )

Așa că am citit despre cum să te împrietenești cu o cioară, și aici o să fiți ușurați să aflați - sunt și alți oameni care au (avut) ca obiectiv acest lucru(eu, una, am fost ușurată că suntem mai mulți). Așa că azi un ou fiert, mâine puțină carne rămasă de la cină, încet încet s-a înfiripat ceva.
(Bine, am avut și o pauză în timida noastră relație,la un moment dat, că am uitat eu complet de ele și n-au mai trecut pe aici, mititelele, că nu aveau motiv, dar slavă cerului(ați prins-o p-asta?) nu sunt răzbunătoare și, imediat cum le-am reluat rația, s-au întors. )

Acum...ca în orice relație, avem și noi dușmanii noștri, care se interpun cu lăcomie în delicata noastră conexiune, respectiv niște coțofene extrem de mâncăcioase(dar și incredibil de frumoase) . Și sunt atât de rapide, încât de cele mai multe ori Sonia și concubinul ei nu mai apucă nimic din ospăț, pentru că până ajung ei fetele astea și-au făcut și siesta.

Așa că mă văd nevoită fie să pun mâncarea în tranșe, fie să măresc porția. Nu de alta, dar ciorile au o memorie foarte bună, și nu vreau să mi se ducă vorba în câmp că sunt zgârcită sau ceva...

Dar să trec repede la partea în care îmi demonstrez sensibilitatea cognitivă și măsurile întreprinse și apoi ne îndreptăm cu pași hotărâți spre finalul acestei destăinuiri emoționante, că mai avem și altă treabă decât să elogiem familia corvidelor.

Acum ceva timp am cumpărat 4 pita gyros, că ne era poftă, însă am luat dintr-un loc din care nu mai luasem de mult și care s-a dovedit că uitase rețeta de când nu le mai calcasem pragul. Long story short, au fost groaznice, nu s-au putut mânca (de către noi) așa că timp de mai bine de o săptămână păsăretul din cartier a ars-o grecește, cu câte jumătate de pita gyros scos pe tură, să se dea din mână-n mână, până-n fund la taxatoare, cum ar veni, și să ajungă la toată lumea.

Inutil să vă povestesc ce succes au avut, au mâncat până și pita, și cartofii prăjiți, tot, mai puțin roșiile și ceapa, care rămâneau neatinse. Așa că ce făcea nebuna cartierului începând cu a treia jumătate, când a văzut că cele două ingrediente nu se consumă? Le pigulea frumos înainte, pentru toate ciorile și coțofenele și orice alt păsăret mai servea, că vorba lui D, se strângeau păsările ca la Cedric Grolet la geam când face nebuniile alea de le postează pe net :D

Da, deci cam la nivelul ăsta sunt. Să le înlătur ceapa și roșiile, pentru că am observat că nu le plac. Și am stat să mă gândesc și de ce am făcut asta, să știți, ceea ce e semn bun, zic eu.
Am ajuns la următoarele concluzii:
1. Pentru că, dacă nu le mâncau, lăsau mizerie pe stradă (chiar dacă le lăsam pe farfuriuță, uneori mai vărsau din ea) și
2. Pentru că dacă știi că nu îi place ceva cuiva, nu faci, nu? Chiar dacă acel cineva e... o pasăre. E vorba de principiu. E același.

Bun. Acestea fiind zise, am mai citit că ciorile îți pot aduce, ca semn de recunoștință, bijuterii sau chestii strălucitoare, așa că următorul pas ăsta e: să o antrenez pe Sonia( și pe flăcăul ei) să îmi colecteze lucruri de valoare.
Că pămpăluțele astea de coțofene nu cred că au alte calități în afară de frumusețe, așa că nu îmi pun mare bază în ele în ce privește viitorul meu financiar.

P. S. Imi cer scuze la domnișoarele coțofene. Am citit acum că posedă aceleași calități ca și ciorile în ceea ce privește capacitatea de a face cadou obiecte strălucitoare. Gata! Imi fac stol de păsări răufăcătoare care să mă scoată din sărăcie.
Fâl fâl, săracilor!

România, plai de dor

 Că tot am amintit despre vizita mea recentă în România, plai de dor, am realizat că nu am apucat să povestesc nimic în afară de cum am traumatizat un pește mic și albastru. Și e păcat, că au mai fost traume, de ce să rămână nespuse?

Totul a început din aeroport, de unde o mamă și fetița ei, varianta feminină și mult avansată a domnului Goe împărțeau o salată. Sau, mă rog, o porție de mâncare, habar n-am ce era exact. Fetița, trebuie să menționez, își demonstrase deja proasta creștere în repetate rânduri și până să înceapă mumă-sa să mănânce. Ba trăgea de ea, ba se smiorcăia, ba dădea în ea, mă rog, știți genul. Greșeala mea e că mi se pune pata mereu pe copil, de parcă el ar fi de vină. Nu e, săracul. El e doar produsul educației primite. Dar, în apărarea mea, nu nutresc simpatie nici pentru părintele/părinții respectivi, așa că nu simt nicio vină.
Și începe mama(în mod normal aș zice doamna, dar cumva acum nu îmi vine) să mănânce, și o servește și pe domnișoara Goe cu o gură din preparat. Doar că domnișoarei nu îi place, așa că scuipă. Înapoi în caserolă. Alături de restul de mâncare. Din care mama respectivă... da, da... continuă să mănânce. Apoi, câteva secunde mai târziu, mizând, probabil, pe memoria scurtă a fetei, o servește iar cu o lingură din ce era acolo. Dar.. Ce să vezi? Nu îi place nici de data asta! Așa că scuipă iar!!! Tot acolo! Iar femeia continuă să mănânce ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Jur că aș fi filmat și aș fi vândut asta ca cea mai eficientă soluție pentru slăbit! Iti taie pofta de mâncare instant!
Nu știu alții cum sunt, mie mi s-a părut extrem de scârbos. Una e să termini farfuria copilului tau când e mic, cred că toți am făcut asta la un moment dat, dacă nu mai putea ultimul dumicat (NEMESTECAT) și alta e să îi mănânci din gură unui copil de 10 ani..

Dar să trecem mai departe, la momente mai vesele. Ajung în avion, unde era un haos de neimaginat. Toată lumea se certa și se împingea cu toată lumea, agitație, nebunie..
Apropo, foarte mulți oameni incă nu știu pe unde să urce în avion în funcție de locul pe care îl au și încurcă tot traficul.

În plus, o cetățeană (mă mănâncă degetele să mentionez că era de etnie, așa că uite că am menționat. Poate e coincidență, na!) a făcut ditamai scandalul în autobuzul care ducea spre avion pentru că fusese despărțită de prietenii ei și se temea că va nu va nimeri avionul corect și că se va rătăci.
Așa că stătea în ușa autobuzului și țipa după ei.
Ar fi fost amuzant. Nu știu în ce condiții.
Dar n-a fost.

Apoi am ajuns în București. Pentru că nu știa nimeni că vin, nu mă aștepta nimeni la aeroport, așa că am luat un maxi taxi(habar n am dacă îi mai zice așa, pare învechit termenul. Un microbuz).
Mușterii: eu și doi domni care își serveau deja mic dejunul de ceva timp, ca erau la a treia sau a patra bere și a cine-stie-câta țigară. La 10 dimineața!! Habar n-am dacă mâncaseră și ceva solid în ziua respectivă, dar vă dau cuvântul meu că după ce au urcat în microbuz (au stat în spatele meu și erau și foaaarte vorbăreți, permițând astfel aburilor alcoolului să danseze liber prin spațiul destul de mic) prima jumătate de ora am lăcrimat de la miros. Am încercat să citesc dar, pe lângă faptul că, după cum am spus, aveau o logoree direct proporțională cu sticlele consumate, ma luase și amețeala de la miros. E ca la fumatul pasiv. Cred că dacă ne oprea poliția și ne punea să suflăm în fiolă picam toți și îi lua carnetul bietului șofer, victimă colaterală.

Partea bună e că am mai aflat două povești de viață ale unor oameni pe care (sper să) nu îi mai vad niciodată.

Hei, dar să derulăm puțin și să ajungem la cireașa de pe colivă, că dacă o țin așa nici nu vă spun nimic nou și nici nu termin prea curând.

În Constanța am circulat mai mult cu Uberul, (ah, ce mă amuză autocorrectul că imi corectează din uber în uter, el nu stie că nu mai circul cu uterul de 46 de ani?).

Și într-o bună zi am luat un Uber din punctul A până la hotel. Era dimineață, 8.30 să fiu exactă. Soferul, o ființă bipedă, la fel ca mine și ca tine, care poseda carnet de conducere, la fel ca mulți dintre noi și atestat Uber, la fel ca puțini dintre ei, nu mi-a răspuns când am urcat și am salutat, dar, până la urmă, ce mai contează bunul simț în ziua de azi, când avem atâtea altele pe cap?
Cum ar fi să acceptăm o altă comandă, pe o altă aplicație, în timp ce noi doar ce am luat clientul în mașină.
Toate bune si frumoase, doar că atunci când a acceptat cealaltă comandă era Mercur retrograd și i-a dispărut comanda mea de pe primul telefon. Și nu mai știa ce să facă. Eu, care sunt pâinea lui Dumnezeu, doar că sunt uscată, și te cam îneci, sunt dificilă și când îmi răspunzi la salut. Când nu îmi răspunzi sunt plăcută ca o clismă. Așa că dialogul a decurs în felul următor:
- Dumneavoastră doreați la City Mall?
- Nu.
- Dar unde?
- La Hotel Royal.
- Unde e ăsta?
- Pff( ochi peste cap. Nu se aud, dar îi simțiți voi). Pe Mamaia.
- La Delfinariu fac dreapta sau stânga?
- (ochi peste cap ca la păcănele când nimerești cireșele cireșele cireșele. Campionat olimpic. Șuierat cu obidă printre dinți:) Dreapta!!
- Îmi spuneți dumneavoastră când să opresc.
- Sigur, dar vă rog treceti în spate pe banii mei și pe muzica mea, vorba cântecului, că mă conduc eu la hotel și o să îmi permit să vă deranjez când ajungem!
Mă rog, ultima remarcă a fost doar în gând. Tare s-a auzit doar un muget.

Am ajuns la hotel, am coborât, era vreo 8.40, să zic.

Pe la ora 14, repede repejor, dau să comand un Uber să plec spre sor-mea. Când, ce să vezi? Aplicația îmi arată că prietenul meu, nea Caisă, nu a confirmat finalizarea cursei și că încă mă plimbă prin oraș.

Primele câteva minute, sincer, nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă și ce pot să fac. Adică, am văzut că mă învârteam cu prietenul ca în sala de bal, dar nu știam cum să opresc dansul și cum să comand o altă mașină.

În cele din urmă am reusit să anulez cursa, a fost singura opțiune, și să chem altă mașină. Cu un șofer super normal de data asta.

Seara, absolut întâmplător, îmi verific Revolutul să văd dacă mai trebuie să îl alimentez, pentru că de pe el își lua Uber ul banii(și Bolt Food, dar șșșt!). Când, ce să vezi? Uber anulase plata de 13 lei pe care o făcusem înainte de cursa lui nea Caisă și îmi luase 244 de lei pentru "daune morale pentru șofer, că i-am anulat cursa".
Mai. Spune. O. Data.????

Eiii, și uite așa, dragii moșului, a început dialogul meu cu ceea ce pot să presupun că era un robot Uber, în care eu am explicat frumos și politicos situația, el nu a înțeles. Eu am mai explicat frumos, poate mai puțin politicos ,situația încă o dată, el tot nu a înțeles. Adică nu că nu înțelegea în sensul de "ha? Habla Ingles? ", că ne intelegeam în engleză, doar că era setat pe răspunsul clasic " S-a rezolvat, nu se poate".

Și uite așa o data, uite așa de două ori, până am lăsat politețea și răbdarea pentru alții, că poate au și ei nevoie, și am început cu d-alea grele, să moară, să leșine, să nu-i mai iasă murăturile. Și am cerut să vorbesc cu șeful lui și atunci robotul s-a speriat, cred că robotul șef era în revizie sau ceva, că imediat răspunsul a fost următorul:

De dat un număr de telefon sau o adresă de e-mail unde să fac o reclamație tot nu mi-a dat, dar și eu făcusem sindromul de tunel carpian deja de cât mă certasem cu el, așa că am cedat.

Și asta a fost experiența mea pe scurt cu România. Asta, în afară de văzut familie, prietene, plimbat cu sora mea, mâncat cele mai delicioase rulouri de la Dumi, cumpărat apă magică pentru păr de la DM și câteva cărți de la Cărturești, că doar nu era să plec cu mâna goală.

Mai merg. Frumos acoloșa. Dar musai vreau să merg cu nea Caisă cu Uberul. Cum mă plimbă el nu mă plimbă nimeni.