...nu e viață. Nu pentru mine. De ieri după-amiază(aproape 24 de ore!!!) nu am telefon. Adică, am o chestie de la care pot suna și la care pot răspunde, dar atât. Nu am facebook decât pe laptop, nu am whatsapp, nu am clash royale, nu am instagram, nu am internet decât pe laptop, nu am pinterest, nu am nimic practic. Nimic. Azi îmi iau un alt telefon pe care o să-mi instalez toate astea și sper ca încet încet viața mea să revină la normal. Trauma va dăinui o perioadă, rest assured, dar trag speranță că voi vedea din nou razele soarelui, că voi auzi ciripitul păsărelelor, că voi putea vedea luminița de la capătul tunelului. Pentru că nu, de ieri nu mă mai bucur de nimic. De ieri sunt prinsă într-o capcană invizibilă celorlalți oameni fericiți cu smartphone-uri, în care nu am chef de nimic, pentru că și dacă aș avea, nu aș putea, neavând telefon. #lifeistough
Și știu că eu am adus necazul ăsta asupra mea, știu asta, pentru că acum câteva zile mă gândeam, conștientă fiind că sunt dependentă de telefon și încercând(nu cu toate forțele) să găsesc o soluție să mă detașez puțin de el, mă gândeam la ce aș face dacă aș rămâne fără el. Et voila! Că nu mi s-ar putea adeveri O DATĂ, O DATĂ măcar, ceva pozitiv. Gen...ce aș face dacă aș câștiga la Lotto, sau dacă m-ar cere Chirilă în căsătorie, sau dacă aș inventa teleportarea. Nuuu! Astea nu se întâmplă. Mie mi se întâmplă să rămân fără telefon când m-am gândit la asta, să mi se strice 2(două) torturi perfecte de cât m-am mirat de ele de frumoase ce erau până n-au mai fost, mi se întâmplă să mă împiedic atunci când îmi doresc cel mai tare să n-o fac(nu că în general mi-aș dori să mă împiedic), și tot așa...
Tristă. Sunt tristă...în cel mai patetic mod cu putință. Tristă pentru că am rămas fără tot ce aveam în telefon(poze, mesaje, telefoane, secrete întâlniri) dar și pentru că mă găsesc așa de legată de un aparat mic (când aș fi putut să fiu dependentă de banda de alergare, de exemplu)
Gata. Mă duc să jelesc încă puțin, că la 14.00 mă duc să-mi iau in primire noul telefon. Eu atât vă spun: prețuiți-vă bunurile cât le aveți! :D Și faceți backup!!!
joi, 10 august 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
30 de secunde
Ceea ce urmează să povestesc este un moment de 30 de secunde. Însă...cu context. Iar la mine contextul are propriul lui context, care la râ...

-
Ceea ce urmează să povestesc este un moment de 30 de secunde. Însă...cu context. Iar la mine contextul are propriul lui context, care la râ...
-
Ieri am fost la (singura, cred) sedință cu părinții de la Răzvan de la școală. Și pentru că tot au trecut două săptămâni de când copiii au î...
-
Am îmbătrânit. Mult și repede. Dacă ar fi să estimez, vreo 20 de ani în 12 luni. Cum știu? Pai ultima oară am fost cu avionul în România ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu