Păsările de la ora 5

Le știți? Mie îmi sunt cunoștințe vechi. Mă trezesc, cu precizia ceasurilor elvețiene, din cele mai vechi timpuri ale mele. Fix la ora 5. Dimineața, că altfel nu s-ar povesti.
Sunt unele anume, nu orice fel de păsări. Unele gălăgioase la extrem și numeroase peste poate.Îmi amintesc exact diminețile când eram feciorică și încercam să dorm după vreo chindie reușită, iar ele, drăguțele, găseau ceva de comentat când nici nu se crăpa bine de ziuă.
Și nu, nu știu cum arată, că sunt mereu fie prea nervoasă, fie prea somnoroasă(fie ambele, plus bonusuri) pentru a mă ridica să le vizualizez. Și, până la urmă, la ce mi-ar servi? Oricum nu îmi plac păsările de când mă știu și mi-e frică de ele din 1963, de când cu filmul cu același nume al lui Hitchcock. Sau, mă rog, zile mai târziu, când l-am văzut eu.
Acum vreo două dimineți, de exemplu, ciripeauo-croncăneau atât de tare încât nu mi-am imaginat alt subiect de dezbatere decât situația politică tensionată din țara noastră.Ce să te învrăjbească, altceva, la o oră atât de mică?
Să ne înțelegem. Ori am eu ghinion mereu de dormitor cu fereastră spre spatele blocului(că n-aș nimeri și eu un tramvai, un tren, un avion) ori astea-s peste tot, ori mă urmăresc pe mine pe unde mă mut(știu că varianta asta pare mai paranoică, dar, după toate serialele pe care le urmăresc eu, credeți-mă, e pistol cu apă față de ce scenarii aș putea avea). Indiferent de răspuns, păsările de la ora 5 sunt parte marcantă a vieții mele, încă din fragedă pruncie, alături de păsările de orice oră, care sunt mai liniștite, dar prezente, de câinii schelălăitori, de pisicile în călduri, care sunt insuportabile într-o anumită perioadă a anului(lungă, dar anumită) și de bebelușii plângacioși(nu ai mei toți) al căror urlet pare să traverseze orice formă de așezare omenească.
În rest, când nu e nuntă la etniile conlocuitoare, e chiar liniște în cartier.