TEDx Constanța. We are legacy! Partea 1.

Da,da, azi a fost a treia ediție de Constanța a TEDx. La prima nu eram pe plaiurile mioritice, therefore am lipsit motivat, dar anul trecut și anul ăsta am bifat cu succes și încântare prezența la acest eveniment frumos.
Inutil să menționez că, după extazul de anul trecut în care am fost profund impresionată de eveniment, așteptam ziua asta cu nerăbdare. Mi-am luat bilet încă de dinainte de a cunoaște speaker-ii, atât de nerăbdatoare. :) Și treaba a stat cam așa:
La fel ca și anul trecut, participanții au fost întâmpinați între 9.00 și 10.00 cu apă și cafea de la Starbucks, plus, bonus, aceeași priveliște încântătoare de pe terasa hotelului Zenith, unde s-a ținut, și anul acesta, evenimentul.
La ora 10, după o scurtă prezentare a organizatorului, a luat cuvântul primul speaker, Victor Rotariu, strateg, cercetător, polimat(încă nu știu ce înseamnă asta), trainer și alte câteva titluri. :) Și-a început și bazat discursul pe un grafic ce urmărea  evoluția omenirii de acum 200000 de ani până în prezent, pe conștient versus inconștient, pe care l-a comparat cu o maimuță sălbatică(hei, pe mine sigur m-a nimerit!)
A explicat cum, deși știm că anumite lucruri ne fac rău(social media în cantități mari, dulciurile, fumatul și alte vicii) noi continuăm să le facem deoarece inconștientul simte impulsul de a se proteja și a-și satisface nevoile primare de supraviețuire.
Un discurs tehnic pe alocuri(not my type) dar structurat curat, prezentat bine, concluzionat interesant: Conștientul este povestitorul vieții noastre, și daca vrem să schimbăm ceva trebuie să schimbăm povestea. Am și exemple, dar sper că nu vreți chiar mură-n gură tot TEDx-ul,nu ? Puneți mâna și veniți, pentru tips&tricks. ;)

După acest moment a urmat Simona Adam, manager de comunități, pasionată de bună guvernare și incluziune socială. Simona a avut un discurs foarte frumos, emoționant, spunând atât povestea ei de fostă bolnavă de TBC, salvată de o doamnă doctor sufletistă căreia îi datorează viața și multe lucruri bune învățate de-a lungul prieteniei create între ele, cât și povestea carierei ei ulterioare, când a avut șansa să lucreze atât ca director de cabinet al secretarului de stat Valeriu Nicolae, în cadrul cabinetului Cioloș, cât și la crearea și consolidarea Platformei România 100, MagicHome, O Masă Caldă, etc.Cu alte cuvinte, o fată implicată, sinceră, dedicată, care, de fapt, a deschis lista celor care m-au făcut să mă gândesc, astăzi, pentru prima oară, spre rușinea mea, că nu fac destul.


Iulian Angheluță a fost ultimul vorbitor din prima serie. Iulian este fondatorul Free Miorița, Lumină pentru România, și mi-a amintit cumva de Alex Dona. La fel de dezinvolt, de relaxat, de...normal. Nu că ceilalți nu erau normali, Doamne-ferește!, dar Iulian a fost, pe scenă, la fel de natural ca într-o discuție cu un prieten, sau cel puțin așa l-am simțit eu. Fără emoții, sincer, cu un discurs fluid, care nu părea repetat de multe ori înainte, cu un vibe bun, el a vorbit despre o călătorie de 6 luni pe care a făcut-o cu bicicleta prin țară, despre oamenii întâlniți pe drum, despre poveștile lor. Despre cum a încercat și reușit să ducă lumină în casele oamenilor uitați de lume, în școlile în care copiii nu aveau condiții, despre toate frustrările acumulate pe măsură ce întâlnea oameni amărâți, ignorați pentru că nu reprezentau niciun interes la nivel politic.

Și, în această notă tristă s-a încheiat prima parte a zilei și am avut o pauză de o oră pentru cafea, biscuiți și sărățele. Și admirat TEDx Lab-ul, care avea ca temă inteligența artificială. Foarte interesant, erau niște roboței, o imprimantă 3D, plus alte tehnologii inovatoare care strânseseră în jurul lor partea masculină a participanților. :) Eu am filmat puțin (pentru băieți) roboțelul ăla care punea niște mingi într-o cutie, m-am uitat la copiii ăia(elevi ai liceului Ovidius) care inventaseră roboții respectivi, câtă pasiune era în vorbele lor când își explicau proiectele, mi-am adus aminte de fii-miu ăla mare cum face floss cam 90% din timpul liber, restul de 10% petrecându-l la tv sau PS4, m-am enervat, m-am mutat la următorul stand, care furniza informații despre muzeul Memoriei, am uitat ce voiam să îi intreb, așa că m-am mutat la alt stand, cu o imprimanta 3D care printa de zor niște chestii, m-am bosumflat când am aflat că nu poate să-mi printeze și mie niște haine de firmă, să nu dau o grămadă de bani la firmele propriu-zise, am vrut să operez virtual un ficat la un alt stand, dar se ocupa deja o doamnă de pacient, așa că mi-am (mai) luat o cafea și m-am liniștit.

Sfarșitul primei părți.

Da, știu, anul trecut eram mai tinerică, am terminat tot evenimentul dintr-o bucată. 
Csf...