Eu sunt născută pe 12.01, D pe 1.06, suma lor e 13.07, ziua de naștere a lui Răzvan. 13 și 16 sunt două numere norocoase pentru mine, pentru că m-au făcut bogată. Edu și Răzv sunt născuți, amândoi, într-o zi de joi.
13, 16, marți, joi, vineri...am obiceiul să cred în puterea gândului. A gândului că ceva îți poartă noroc. Că e cifra 13, că e Dumnezeu, Mercur, care nu e retrograd sau pisica ce trece pe sub scară, cine sunt eu să judec? Important e să ne simțim protejați.
2022 va rămâne, însă, fără a reprezenta nicio combinație de numere familiare, anul în care, pentru mine, s-a schimbat tot. Numărul meu norocos.
Voi reveni, în zilele următoare, asupra subiectului, cu detalii(sunt absolut sigură că nu vă priește ciorba de perișoare dacă nu aflați), însă azi vreau să scriu doar un singur lucru pentru care sunt fericită, recunoscătoare și uimită.
După cum vă așteptați, dacă mă cunoașteți cât de cât și știți că sunt champion en titre la bătut câmpii, este cel mai nesemnificativ dintre toate. Dar eu am încheiat azi prima mea săptămână de lucru (mâine e sărbătoare și avem liber) cu zâmbetul pe buze și vreau să scriu acum despre asta, că de săptămâna viitoare, de când voi intra în pâine serios, nu știu cum va fi. :)
Așadar.
Luni am început munca într-o Instituție Europeană. Nu se scrie cu litere mari. Scriu eu, că sunt încântată.
E prima mea experiență de acest gen, și cea mai uimitoare. Pe lângă faptul că jobul e mult peste ce aș fi putut să visez vreodată, colegii si atmosfera sunt din altă lume.
Să vă povestesc. Eu sunt, ierarhic, cel mai neînsemnat pion de pe tablă. Plus că sunt acolo de 5 minute. Ceilalti sunt, într-o ordine aproximativă, încă vreo două colege cu funcții asemănătoare cu a mea, manageri de proiect, directori și, Boss ul suprem, șefa mea, Secretar General. Iar asta se scrie cu litere mari, că nu e nimeni peste ea in Bruxelles.
De când am ajuns acolo, însă, nu am simțit niciun rang, nicio vârstă (3 dintre directori se pensionează curând, deci nu sunt la prima tinerețe), nicio diferență între mine și ei.
Bine, nu ne-am arătat fluturașii de salariu și nici nu am discutat despre instituțiile europene, dar în rest m-am simțit egală lor.
Nu am primit decât răbdare, înțelegere, respect și vorbe bune. A! Și mulțumiri! Că am acceptat să lucrez acolo.😲
Exemple și mai concrete. Azi am ieșit la masă cu directoarea pe finanțe și resurse umane. M-a întrebat dacă îmi place, dacă mă simt stresată sau simt presiune, dacă primesc ajutorul de care am nevoie, răspunsuri la întrebări...
Apoi, dimineață, când am ajuns, mi-am pus o cafea, însă era deja rece. Am luat cana oricum și m-am dus la birou, că nu mă deranjează să o beau așa.
După 2 minute a venit unul dintre directori și mi-a zis să nu mă chinui cu aia rece, că a pus el de cafea proaspătă și pot să o schimb.
Șefa avea treabă cu mine azi, și m-am dus la ea în birou, să văd ce vrea sa-mi spună. Doar că nu terminase încă ce mai avea de făcut și mi-a zis că mă strigă când termină(biroul meu e la câțiva metri de al ei). Apoi m-a întrebat: nu te superi dacă strig,nu? Nu te stresează?
Am vrut să îi spun că mai degrabă mă stresează că nu strigă, că nu are aere de șefă, că m-a vazut vorbind la telefon și și-a cerut scuze că m-a deranjat(oricum era un apel în interes de serviciu,dar ea nu știa), că în lift mă invită pe mine prima,iar eu măresc ochii, speriată, și îi zic că nu se poate,să intre ea...
Toate astea m-ar putea stresa. Pentru că nu sunt obișnuită și mă întreb în ce lume am aterizat. Cum pot unii oameni să fie așa de relaxați, simpli, educați...
Și așa am încheiat eu săptămâna de lucru. Și articolul pe seara asta. Fericită. Și recunoscătoare.
Pentru douăzecidouăjdoi.
Va urma.
