miercuri, 11 iulie 2018

Sunt o divă, în felul meu...

Nici n-am inceput bine concediul si deja m-am facut remarcata. Dupa ce am mers doua ore din cele două ore jumate cu trenul bine mersi,doar putin stresata ca nu stateam pe locurile noastre, cu o statie inainte de Bucuresti era sa induc in eroare o doamna care avea locuri in vagonul 4, iar eu am fost suficient de amabila incat s-o anunt ca se afla in vagonul 2. Nu era 2, era 4. Noi aveam in 2, dar trenul era full, asa ca nu mi-am mai căutat locurile, am preferat sa ma stresez restul drumului, uitandu-ma dupa posibili platitori onesti de bilete la vagonul 4.
In fine, am ajuns in Gara de Nord si am iesit si eu pe la una din cele doua(sau,ma rog, 4,70,134,cate or fi) iesiri pe care le cunosteam si am comandat, pentru prima oara in viata mea, un Uber. Am apasat frenetic pe niste butoane si hop, mi-a scris ca ajunge intr-un minut la OMV. Super, doar ca eu eram langa un Mol, si am aflat ca OMV ul era, aproape evident, langa iesirea cealalta.Asa ca am pornit in fuga, nu de alta, dar vedeam pe telefon Uberul cum mergea, vrum-vrum, pe straduta, spre locul cu pricina.  Am gasit, intr-un final, si benzinaria, si masina, si as vrea sa profit de aceasta ocazie sa-mi exprim incantarea vizavi de conceptul de Uber. Moving on.
Am ajuns la hotel si m-am dus sa fac check in ul. Domnul amabil, eu prietenoasa, ca ma anuntase ca maine dimineata pot servi si o cafea in receptie,pana plecam la aeroport, si hai sa platesc, si stai sa-mi dea chitanta, si hai multumesc, si plec.
Da. Doar ca nu imi zisese nici ce camera avem si nu-mi daduse nici cheia, dupa cum a tipat,dupa mine, recepționerul siderat. Dar impresie am facut sigur, dupa fața lui.
Apoi am ajuns in camera si, dupa olecuță de organizare, am intrat sa fac duș.
Cabina de duș scoate apă, ca sa zic asa, pe trei căi: prin niste orificii din perete, care or fi avut factorul X vreodata, la viata lor, dar acum doar scuipă, timid, niste apă care se prelinge pe faianță, printr-o pară de duș obisnuita pe care incercam eu să o fixez la apă caldă când am apăsat pe ceva si am aflat despre al treilea mod, si anume prin tavan, prin patrusutecincizecisitrei de găurele, prin care mi-a curs in cap un metru cub de apa rece ca gheata, tăioasă ca mustața, si care m-a facut sa urlu ca din gura de șarpe, de au auzit, cred, și cei din hotelul de vizavi.
Da. Stiu sa ma fac remarcata. Mai ramane sa fie si pozitiv.

La Tavola Constanta

Obisnuiam să mâncăm des la Tavola inainte, mancarea era acceptabilă ca pret și delicioasă ca gust. Apoi s-a scumpit(considerabil, pentru bugetul meu) asa ca am mai rărit-o cu vizitele, dar stiam că e un loc pe care ma pot baza daca vreau sa mananc bine.
Am fost azi cu baietii, ne era foame si era la indemana. Nici ca puteam sa plec mai dezamagita (ba da, am fost super dezamăgită de La Oala, sau ceva de gen, unde am mancat cea mai proasta si mai suspecta impinge-mancare ever) .
Azi am luat o ciorba de burta, care era mult sub nivelul unei ciorbe de burta acceptabile, o supa crema de mazare, care era, de fapt, rezultatul nefericit al unei cantitati de mazare fiarta in apa si pasata, cu gust de menta doar asa, de parca amestecasera cu lingurita de la limonada, in rest cu gust tern si trist, doua pulpe de pui cu carne neagra pe alocuri, un semi piure care nu cunostea notiunile de sare, lapte, unt, unde cartofii vazusera niste apa si, la un moment dat, pentru cateva secunde, un instrument de pasat, apoi pesemne intervenise ceva si persoana responsabila cu piureul abandonase misiunea pentru ceva mai interesant, asa ca in farfuria noastră zaceau bucati mari de cartofi amestecate cu un piure fad si, nu in cele din urma, o salata de ton cu maioneza si maioneza, cu extra maioneza. 53 lei toata distractia, ca am avut si patru chifle. faramicioase.
Ce să zic...mi-am luat adio cu tristete de la Tavola, incercand, inca o data, sa înțeleg de ce exista inca mentalitatea asta de "lasa, că merge si asa", cand ar trebui,de fapt, sa fie o competiție win win pe piata alimentatiei publice si nu numai.


In alta dezordine de idei, scriu de pe telefon, incantata, initial, ca voi putea face asta si asa, dar frustrata pana peste poate ca nu mi accepta autocorrectul cu diacritice. mai lucrez la asta.

Zboară, puiule, zboară !

  Am îmbătrânit. Mult și repede. Dacă ar fi să estimez, vreo 20 de ani în 12 luni. Cum știu?  Pai ultima oară am fost cu avionul în România ...