sâmbătă, 31 decembrie 2022

2022

Imi plac începuturile, am mai zis asta de câte ori am avut ocazia.  Foi albe pe care poti scrie ce vrei. Zile de luni. Inceputuri de lună.  De an. O nouă șansă de a o lua de la capăt, de a rezolva ce a rămas nerezolvat.


Și asta am de gând și eu să fac de mâine.  Ca de fiecare început de an. Doar că de data asta am destul de puține rezoluții pentru noul an, pentru că 2022 mi-a adus tot ce mi-am dorit, și poate și în plus.

A fost, de departe, cel mai bun an pentru mine, și, pe lângă recunoștință, încă trăiesc în uimire și încerc să mă obișnuiesc.
E de parcă mi-a găsit moș Crăciun toate listele cu dorințe din toți anii, și, ca să compenseze dățile în care a uitat, s-a hotărât să-mi dea tot, retroactiv. Plus dobândă.

M-am mutat în țara de care sunt obsedată și la care am visat tot timpul în care am fost departe de ea. Am închiriat o casă frumoasă lângă Bruxelles, la câțiva metri de niște prieteni buni și săritori. Deci la pachet cu super vecini. Am cunoscut alți oameni frumoși, cu care suntem compatibili(da,Corino,de tine zic 😀). Mi-am găsit de muncă undeva unde nici nu visam că voi ajunge la început de drum,ci,poate,în timp,cu noroc. Am înscris copiii la școlile la care mi-am dorit.  Și-au făcut și ei prieteni noi, în timp ce și-au păstrat și prietenii mai vechi. Am avut o vară extrem de ocupată și frumoasă, în care am călătorit mult și am avut în sfârșit ocazia să facem și croaziera printre fiordurile norvegiene, pe care o așteptam de mult. Și, nu în ultimul rând, m-am operat și am slăbit 35 de kilograme,deci am ajuns la o greutate de care nu-mi mai amintesc de când eram la mama fată.

Tot. Ce. Mi. am. Dorit. S.a. Îndeplinit.

Deci...mulțumesc, 2022! Sau moș Crăciun.  Sau Doamne Doamne. Sau destinule implacabil. Sau oricine e responsabil. Mulțumesc cu umilință.  O să încerc să mă dovedesc demnă de toate câte am primit.


La mulți ani cum a fost 2022 pentru mine vă doresc! 


Zboară, puiule, zboară !

  Am îmbătrânit. Mult și repede. Dacă ar fi să estimez, vreo 20 de ani în 12 luni. Cum știu?  Pai ultima oară am fost cu avionul în România ...