Cum să ucizi o pasăre cântătoare

 Azi dimineață eram în mașină cu Edu, îl duceam la școală.  Încântată peste măsură,  îi zic:

- Mâine e sâmbătă.  Ce-ai zice dacă v-aș pregăti un mic dejun mai deosebit? English breakfast cum sună?

- Nu, nu vreau.

- Dar ce vrei? Gaufre? Pancakes?

- Cereale cu lapte.

- Pai cereale cu lapte mănânci în fiecare zi. Hai să schimbăm puțin, să fie ceva mai deosebit.

- Bine. Figgy pudding.

- Figgy...ce?

- Figgy pudding.  E un desert tradițional englezesc servit de Crăciun.  Am citit un articol.

- Bine, dar nici nu e Crăciunul și nici nu suntem englezi. Dacă nu ai fi citit articolul ce mi-ai fi răspuns?

- Nimic. Nu vreau. Nu sunt dispus.

- Nu ești dispus să ce?

- Nu sunt binedispus. 

Și uite așa mai zboară în vânt o filă din bunăvoința mea culinară . Mai încerc și cu Răzvan,  poate el e dispus. Binedispus.

Lasă-mă-mi place!

Această postare este un strigăt după ajutor. Cel puțin așa credeam, când m-am gândit să scriu despre asta. Dar apoi, gândindu-mă și iar gândindu-mă, și analizând, și punând în balanță, și trăgând o concluzie(adică 30 de secunde mai târziu) mi-am dat seama că situația ce urmează a fi expusă, deși pe alocuri poate părea deranjantă, îmi place.  Așadar,  este un strigăt mut. Pentru că aș vrea să scap de problemă...dar nu prea. 

Treaba stă în felul următor(cred că am mai și scris despre asta):

 Intru într-un magazin.  Uneori cu scopul bine determinat de a lua ceva anume, alteori aiurea, să casc ochii. Și încep să străbat, nevinovată ca un mielușel, magazinul respectiv. Menționez că poate fi supermarket, farmacie, librărie,  tâmplărie,  pet shop(chiar dacă nu am animale de companie) sau orice are o ușă și un program de funcționare. 

Apoi, deodată, ceva îmi atrage(distrage?) atenția.  Nu contează ce, întotdeauna e ceva. Și mă opresc,  firește.  Uneori din curiozitate.  Alteori din altruism,  pentru că îi aud vocea interioară care mă strigă disperată.  În alte cazuri pentru că îmi pare ceva fără de care nu pot să trăiesc.  Bine, în TOATE CAZURILE. Așa că îl pun în coş/cărucior/poşetă( doar când n-am bani pun în poșetă 😁). Și ăsta e începutul sfârșitului.  Pentru că, din momentul ăla,  zarurile au fost aruncate. Controlul a fost pierdut. Și...începe nebunia.

Exemplu: Acum câteva zile am intrat în Action. Dacă stați în Belgia/Franța  și/sau îmi citiți blogul, știți de Action ❤ .  Intrasem să iau ... nici nu mai știu ce naiba. Ceva mic și ieftin,  sigur. 

Și cum mergeam eu printre rafturi, așa,  poooc! mă izbește un verde. În ochi, unde doare mai tare. Și văd asta:

 

Asta fiind, în câteva cuvinte, un bol mic și exxxtrem de frumos, verde, cum am mai spus, cu un superb motiv alb-negru pe interior,  în care poți pune o dudă, o măslină, o cireașă, când îți calcă cineva casa, că doar nu ești crescut în sălbăticie să îl ții pe stomacul gol. 

Mbun. Acum...nu poți să iei UN bol. E de porc. Iei două,  dacă e, că sunt și frumoase, și practice, și merg și la mai multe chestii. 

Da, dar daca tot merg la mai multe chestii,  iar noi suntem 4, nu poți să iei două, nu? Iei patru.  Patru boluri mici, verzi, frumoase, în care să pui ceee vrei tu. Bun.

Dar,  uite,  tot aici, lângă bolurile mici, verzi, frumoase,  sunt și căni.  Tot verzi,  frumoase. Ca un fel de set descompus. Ce trist...să descompui un set. Nici vara nu e vesel, darămite acum, în preajma sărbătorilor,  când,  se știe,  orice set visează să petreacă într-o familie iubitoare.  Dar am luat deja 4 boluri și...off, bine..iau și căni, dar doar două,  că sunt de cafea iar copiii nu beau cafea și oricum lor le-am luat cănile alea cu super eroi și alea roșii, cu Lego, și le aveau și pe alea cu capac și pai, si varianta de iarnă, și de vară, care avea și carafă și...ei oricum beau în canile albe, simple, că pe alea le văd primele când deschid dulapul.

Deci doar două căni,  da.

Dar ce, Doamne iartă-mă,  văd pe raft, alături de bolurile mici, verzi, frumoase,  și cănile mai mari, verzi, frumoase? Un borcan mare, verde, frumos, cu capac de lemn, pe deasupra.  Păi...pare că face parte tot din set, nu? Că doar e verde...frumos...Dar ce să fac cu el? Că mai am acasă vreo 3, tot în genul lui. 

Bine..în genul lui, dar nu pe el. ..Nu verzi...frumoase...parte din set..

Ok. Il iau,și văd eu. O să pun biscuiți în el. Sau turtă dulce. Sau orice altceva, că uite ce frumos e!

Gata. Raftul următor.  Unde or avea ce caut, oare? Ce caut, de fapt?? 

Uite ce bucățele mici, de lemn, frumoase! Tiii! Ce ar merge pe masa de Crăciun,  să pun pe ele brăduții ăia mici, de plastic, pe care i-am cumpărat săptămâna trecută...Nu aia luați de la Ikea acum 2 luni, că ăia nu au luminițe în ei. Al doilea set,  pe care doar ce l-am luat.  Nu le mai trebuie decât setul de felinare mici pe care l-am văzut tot aici și gata, aranjamentul e complet. 

Mă rog, aproape complet, pentru că mi-am amintit după ce am venit! După 4 covorașe de masă,  sau cum s-or traduce placemats-urile. Dar ceva elegant, care să meargă cu fața de masă cumpărată săptămâna trecută.  Uite, cum sunt astea negre cu inserții aurii. Per-fec-te!

...............................

10 minute mai târziu mai luasem o mască de păr, săruri pentru baie, niște produse pentru baie, două șopârle de cauciuc(nu întrebați de ce, mi s-au părut drăguțe) și sigur încă ceva ce nu-mi amintesc acum.

Nu am mai ieșit din casă până azi. Să merg în magazine, mă refer. Azi a trebuit să merg la Decathlon cu Edu, că trebuia să îi cumpăr pantaloni de trening. 

Cu ce am plecat de acolo?

- o pereche de pantaloni de trening pentru la școală 

- o pereche de pantaloni de trening pentru casă 

- o minge de baschet 

- un costum de ski pentru Edu

- o pereche de pantaloni de fitness pentru mine. Nu. Răspunsul e nu. Nu fac.

....help??

3 lucruri pe care nu le înțeleg

 Azi o să fiu succintă, că știți că nu îmi place să vorbesc mult. (Hai,că am început cu o glumă, de încălzire, vă văd un public dur. Eu și DOD* ce mai avem din astea în program)

După cum scriam și în titlu, am 3 lucruri pe care nu reușesc să le înțeleg, deși mă gândesc la ele de ani buni. Fără alte introduceri, ele sunt:

1. De ce când eram eu clasa 1 și a venit domnu' fotograf să ne pozeze, așa cum se cuvine,  la final de an școlar, m-a pus să țin creta ÎNAINTE de finalul cuvântului, făcând și mai evident faptul că nu eu scrisesem pe tablă, oricum,ci doamna? Și de ce a scris doamna, mă rog frumos, și nu eu, noi? Nu asta era ideea pozei,să arate că am învățat să scriem? Și  de ce, revenind la durerea care-mi mistuie sufletul de 33 de ani, când i-am zis că duuh! dacă țin creta acolo oamenii își vor da seama că e fake, fotograful a insistat să fac cum zice el, deși,  pentru mine, a fost umilitor să pretind că sunt mai proastă decât eram oricum? De ce, domnu' fotograf? Așa vă zisese partidul, să susțineți programul "noi facem, nu gândim " sau asta era viziunea dumneavoastră de artist? 

Știu că sunt multe întrebări, dar e o singură durere, credeți-mă!  Nici Triunghiul Bermudelor nu mi se pare un mister așa greu de rezolvat, față de această problemă extrem de serioasă .

Exhibit no. 1: poza cu pricina. 

2. De ce mama lui Ștefan cel Mare se aruncă ăștia asupra wc-ului, în filme, când vomită, de parcă s-ar apleca asupra unei felii de pizza proaspăt scoase din cuptor?

Că e wc-ul curat, în casa cuiva (care,până la urmă, cât de curat să fie, că în afara situației în care a fost curățat de un maniac al curățeniei cu 1 minut în urmă, tot nu se explică) sau că e pliiin de mizerie, fiind wc public,  orice personaj de film își proptește ambele mâini pe capac și își înfige jumătate din cap în el, de zici că l-a pocnit vomitatul în interiorul Bricostore, nu la un wc folosit. Stați, fraților, în picioare,  țineți-vă mâinile pe genunchi(ambele,dacă aveți părul scurt,  una,minim,în păr,dacă e lung) și vomitați liniștiți și de la 30 cm distanță de wc, că tot acolo ajunge! Nu trebuie să vă comportați de parcă vreți să vă și înecați, după. Jeez!

Exhibit no  2:

3. Matematica.

Mulțumesc.  În rest îmi e totul clar.

*DOD-Doru Octavian Dumitru.  Care încă are spectacole, da