Știți vorba aia, nu? "Urât îmi e de drumul lung și omul prost". Ca multora, și mie mi s-a potrivit mulți ani, și încă rezonez cu a doua jumătate, lejer. Însă, spre bucuria mea, de ceva timp nu mă mai deranjează așa tare drumul lung(știu, aș fi fost mai câștigată să nu mă mai fi deranjat omul prost, că mă lovesc mai des de el, dar,na!...nu am ales eu)
Zilele astea am făcut iar 2500 km cu mașina, tot în trei zile, ceea ce a fost minunat atât pentru noi, cât și pentru copii, și, spre deosebire de luna trecută, când am fost prin Austria, de data asta am dormit în Budapesta în prima noapte și în Padova în a doua, cu o oprire de câteva ore in Ljubljana, Slovenia.
În Budapesta am fost de multe ori, însă mereu am urmărit obiectivele turistice cele mai importante, sau, cel puțin, cele mai cunoscute, așa cum sunt ele prezentate pe net. Duminică seara am ajuns, însă, și, după ce ne-am cazat( într-un apartament atââât de neconform cu ratingul de pe booking(what's wrong with people, de ce umflă aiurea notele unor locații??)) ne-am hotărât să ieșim puțin în oraș, să mâncăm și să le arătăm copiilor Budapesta, așa cum o știam și noi. Însă întâmplarea a făcut să nu găsim parcare acolo unde voiam inițial și să căutăm una mai pe după vișini, ceea ce s-a dovedit cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla. Am nimerit într-un părculeț absolut superb, înțesat de oameni care făceau picnic pe iarba tăiată impecabil(era noapte, da?), din loc în loc erau niste mini fântâni arteziene, unde te puteai juca sau răcori, lângă parc era o piscină de mică adâncime pe marginea căreia stăteau ciorchine mulți tineri, tot în parcul ăsta era o roată mare, frumos luminată, de la înălțimea căreia puteai admira Budapesta în toată splendoarea, o mulțime de terase înțesate de oameni te ademeneau cu mâncăruri variate, tradiționale sau nu, dar gustoase deopotrivă.
Zilele astea am făcut iar 2500 km cu mașina, tot în trei zile, ceea ce a fost minunat atât pentru noi, cât și pentru copii, și, spre deosebire de luna trecută, când am fost prin Austria, de data asta am dormit în Budapesta în prima noapte și în Padova în a doua, cu o oprire de câteva ore in Ljubljana, Slovenia.
În Budapesta am fost de multe ori, însă mereu am urmărit obiectivele turistice cele mai importante, sau, cel puțin, cele mai cunoscute, așa cum sunt ele prezentate pe net. Duminică seara am ajuns, însă, și, după ce ne-am cazat( într-un apartament atââât de neconform cu ratingul de pe booking(what's wrong with people, de ce umflă aiurea notele unor locații??)) ne-am hotărât să ieșim puțin în oraș, să mâncăm și să le arătăm copiilor Budapesta, așa cum o știam și noi. Însă întâmplarea a făcut să nu găsim parcare acolo unde voiam inițial și să căutăm una mai pe după vișini, ceea ce s-a dovedit cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla. Am nimerit într-un părculeț absolut superb, înțesat de oameni care făceau picnic pe iarba tăiată impecabil(era noapte, da?), din loc în loc erau niste mini fântâni arteziene, unde te puteai juca sau răcori, lângă parc era o piscină de mică adâncime pe marginea căreia stăteau ciorchine mulți tineri, tot în parcul ăsta era o roată mare, frumos luminată, de la înălțimea căreia puteai admira Budapesta în toată splendoarea, o mulțime de terase înțesate de oameni te ademeneau cu mâncăruri variate, tradiționale sau nu, dar gustoase deopotrivă.
Totul era ca într-un basm de Andersen, plus cea mai bună pljescavica pe care am mâncat-o vreodată.
A, și bonus, lângă roata mare de care spuneam se întâmpla cel mai frumos lucru posibil: cupluri de toate vârstele dansau, îndrumați de o profesoară, în cel mai natural mod cu putință.
Mult mi-a plăcut. Mi-a reamintit de ce mi-am dorit (aproape) dintotdeauna să plec din Constanța cea moartă din multe puncte de vedere și din România în general.
A doua zi am plecat spre Slovenia, unde am petrecut, așa cum ziceam, câteva ore frumoase. Nu fusesem niciodată în Ljubljana și am fost fascinată de cât de frumos este orașul cu arhitectura lui barocă și art nouveau, canalele liniștite și vaporașele ce se plimbă relaxat, prezentând orașul turiștilor curioși, cu terasele pe buza râului Ljubljanica și magazinele cu suveniruri, cu vechea piață a meșteșugarilor, în prezent casa mai multor restaurante cu specific local.
Pe vaporașul cu care ne-am plimbat ni s-a relatat, pe scurt, și istoria celor mai cunoscute poduri (podul Dragonilor și podul triplu, fiecare din ele cu o istorie impresionantă în spate).
Clar am văzut suficient cât să ne facă să ne dorim să revenim și să explorăm Ljubljana (și Slovenia) așa că sper să revin cu informații proaspete în viitorul apropiat.
După oprirea scurtă (dar încântătoare) în Slovenia am pornit spre bella Italia, mai exact Padova, unde am avut parte de un hotel mi-nu-nat( complet diferit de apartamentul din Budapesta, că trebuie și karma să își balanseze energiile, deh!) și am fost plăcut surprinși de cât de viu era orașul, deși se făcuse destul de târziu când am ieșit noi să luăm o pizza( when in Italy...).
Restaurantele erau pline, toți oamenii de pe stradă miroseau a parfum de bună calitate( am avut aceeași experiență în Paris, acum câțiva ani) și era o atmosferă foarte plăcută. A, și pizza. Piiiiza italiana. Mniam.
Acum suntem încă pe drum, admirăm Alpii de pe autostrada lungă de sute de kilometri și încercăm să calculăm anii distanță la care se află România de țările civilizate. Nu reușim.
