Auzet, satul cu cea mai bună pâine provensală.

Am zis că o sa povestesc puțin despre locurile pe care le vizităm și mă țin de cuvânt. S-au tot strâns poze în telefon, dar, cu evenimentele din ultima perioadă... nu am avut mare chef de așa ceva. De fiecare dată când se întâmplă ceva similar simt că mă sufoc de neputință și frustrare și nu știu cum să reacționez... și mă simt mică și neînsemnată.
Dar nu vreau să dezbat subiectul ăsta azi, a vuit internetul suficient și s-a zis cam ce era de zis...la capitolul făcut suntem deficitari, nu la zis.
Azi vreau să povestesc puțin despre un traseu foarte drăguț pe care l-am făcut zilele trecute. A durat cam două ore, cred, și a început cu o primă oprire la un sit geologic, Dalle aux Ammonites, cu o suprafață de 320 mp, unde am văzut amoniți(moluște cefalopode dispărute ce au trăit în mediul marin) mari de până la 70 cm diametru. Se pare că datează de acum 200 de milioane de ani, din Jurassicul inferior.

Am traversat apoi câțiva munți fix prin inima lor, în niște peisaje de basm, oprind puțin la Clues de Barles și apoi admirând vârfurile înalte de până la 1887 m și cascada Saut de la Pie, unde se putea face și baie.

Însă cel mai frumos loc din acest mic circuit a fost, din punctul meu de vedere, un mic sat numit Auzet. Citisem despre el pe net înainte să plecăm, și acolo ne era recomandată o brutărie unde, după toate spusele, vindeau o pâine "de neratat". Am ajuns în Auzet, am oprit la respectiva brutărie, unde programul era după cum se vede:

respectiv marțea și vinerea, între 17-19, ne-am bucurat, amuzați, de norocul de a ajunge acolo la ora 17.05 în ziua de vineri și...am stat la coadă.
Da. În sătucul ăla uitat de lume, la brutăria aia de 2x2 mp, la 5 minute de la deschidere...era coadă. Așa că am așteptat cuminți afară, admirând câteva pietricele pictate manual și răsfoind niște pliante, până ne-a venit rândul să intrăm.

Cum mirosea înăuntru...nu are rost să vă povestesc. Cred că orice om întreg la cap iubește pâinea caldă și mirosul ei apetisant. Aici erau, pe lângă multe feluri de pâine coaptă pe vatră, și câteva sortimente de pizza, de biscuiți și de produse de patiserie. Nu ieftine, e drept, dar, dacă tot eram acolo,am luat și noi niște pizza, câțiva biscuiți și o pâine integrală, și am pornit prin sat la o plimbare scurtă pe jos, să luăm prânzul în oraș, cum s-ar zice. :)

Pizza a fost, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, blatul copt pe vatră fiind un factor esențial în starea de bine de după. Apoi am băut apă de la un izvor de la care doamna de la brutărie ne spusese că ia apa pentru pâine. A fost rece și proaspătă și foarte potrivită în contextul rural în care ne desfătam deja. Am terminat în forță cu biscuitul fraged și aromat

și ne-am continuat traseul spre o fermă din apropiere. Am ajuns acolo destul de târziu, așa că nu am mai intrat, dar ne vom întoarce cu siguranță, că aveau reni și bizoni și alte animale puțin mai interesante decât ce găsim de obicei la o fermă.

Nu pot să închei fără să vă spun câteva cuvinte și despre PÂINE. O..M..G. Era făcută, așa cum era de așteptat, doar din ingrediente naturale(inclusiv apa de izvor despre care vă ziceam) și, pe lângă faptul că a fost la fel de proaspătă în cele trei zile cât a avut "viață" la noi în casă, a fost foarte sățioasă, cu coaja crocantă și miezul moale și gustos, de îți venea să o mănânci goală.