One of those days...

Era o postare pe Facebook în care scria ceva de genul ”uneori mă uimesc de câte idei bune am, alteori mă încalț cu fesul”. Mă rog, nu era chiar așa, am adaptat-o la folclor.
Dar una din zilele astea(menționate ca ”alteori”) am avut eu azi, și...se mai întâmplă să am, când și când. Și când.
Am fost dimineață la cimitir, la Bubu. Am luat flori, ca de obicei, am ajuns la mormânt unde, tot ca de obicei, apa se evaporase, așa că a trebuit să las florile puțin, să iau vaza în care stau ele de obicei, și să calc într-o lumânare topită pe care o vazusem și o ocolisem o dată. Pe moment nu mi-am dat seama, am observat în drum spre robinetul de la care iau apă, iar cînd am simțit am crezut că am călcat în noroi. Chiar dacă mi se părea super ciudat că era foarte cald noroiul, dar na, nu am stat să analizez. Am ajuns la robinet, am dat drumul la apă, să curgă în vază, dar apa nu, nu, s-a simțit generoasă, așa că a curs peste tot. A tâșnit ca un copil în pauză, când sună clopoțelul, și s-a împrăștiat în vază, pe lângă vază, pe fusta mea, pe mâini, pe picioare și pe tot ce se afla la un metru în jur.
Nu-i nimic, mi-am zis, și-așa voiam să mă spăl de noroi pe picior. Dau să mă spăl, ditamai ceara pe sandalo-piciorul meu. În fine, misiunea era deja compromisă, mi-am clătit ambele sandale, ambele picioare și ambele mâini și am pornit spre mormânt, să duc apa. De pornit am pornit eu, mai greu îmi era să mă deplasez, pentru că îmi alunecau picioarele în sandalele alea ca naiba, fiind pline de apă, și ele, si eu. Hârț, scârț, ce să mai, mergeam ca o vițică abia fătată. Atentă să nu scap vaza pe care aproape o umplusem cu apă, atentă să nu cad, atentă să nu trec de mormânt. Și aproape am reușit. Aproape, că înainte cu vreo 10 metri să ajung mi-a scăpat o săndăluță vreo 50 de cm mai în stânga, așa că a trebuit să calc pe pământ și să o încalț din nou, pornind la drum cu una bucata picior ud în sandală udă și alunecândă, și una bucată picior prăfuit în sandală murdară de pământ. Măcar cel din urmă nu mai aluneca.
Bun. Am ajuns la mormânt, am aranjat pe acolo ce era de făcut, și m-am așezat, cum fac mereu, pe ...el practic, că e înaltă lespedea și poate servi drept băncuță. Cât timp am stat am observat foarte multe furnici care se tot plimbau grăbite înspre și dinspre mine, și am încercat să le evit, dar la un moment dat am simțit cum urcă, harnicuțele, pe mine, așa că am tăiat-o scuturându-mă ca apucată.
Long story short, mi-am continuat drumul spre mașină și următoarele 2 ore scuturându-mă ca lovită de streche, de se uita lumea și își dădea coate(că nu mă ajută nici fața), și cred că vreo două băbuțe se pregăteau să-mi dea de pomană, dar le-a fost frică să se apropie.
Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa!

*Cu ce se alungă furnicile? Întreb pentru o prietenă.