Lucrez de acasă azi,și, cum între 13h00 și 14h00 am pauză de masă, mi-am propus să merg până la mall, să printez niște poze și să mai cumpăr câte ceva(o listă scurtă,de altfel)
Am căutat un stick prin casă, pentru a putea copia pozele,și, după ce am găsit unul care cred că are vârsta mea, am petrecut aproximativ 20 de minute încercând să le copiez. Edu îmi folosește laptopul în ultima perioadă și a instalat toate aplicațiile și jocurile posibile, așa că, după cum era de așteptat, e virusat și merge cu viteza statuilor vivante.
Într-un final am reușit, iar la ora 13 rupeam ușa spre mall. Care mall e la 5 minute cu mașina de mine, doar că, dacă nu știi drumul pe dinafară, și eu nu îl știu, ești mâncat de gărgărițe, și eu am fost. Parcarea e într-un tunel,și acolo nu merge GPS-ul. Așa că am dat nșpe mii de ture(dacă mă vedeți la camera ascunsă să vă mândriți că mă cunoașteți) pentru că mereu mă scotea în altă parte și exploram noi zone ale orașului, numai în parcarea în care voiam eu să ajung nu nimeream.
După lupte seculare care au durat vreo 10 minute am parcat în altă parcare, resemnată, cu gândul că puțină mișcare nu strică.
Am lăsat-o într-un loc foarte bun în parcare. (expus, luminat, tare mândră am fost) și am luat-o la goană spre mall.
Am traversat o piață (de Crăciun), am mers de-a lungul unei străduțe pietonale foarte frumoase, încă o piață de Craciun și gata! Mall-ul era în fața mea. Nu trebuia decât să mă uit pe lista din telefon ce aveam de luat/făcut .
Lista era în telefon, da, însă telefonul îl uitasem în mașină. Care mașină era în parcare. In locul ăla luminat și expus.
Ca de fiecare dată când îmi uit telefonul sau nu mi-l găsesc în geantă, o parte din mine a făcut stop cardiac și a murit. Cealaltă, suferindă, s-a hotărât să se adune și să încerce să fie puternică și fără telefon, și a rememorat lista făcută cu vreo 30 de minute înainte. Deci imprimat poze...comanda lentile...luat calendar d'Avent pentru copii...ce mai era...mai era ceva...in fine,văd eu..
Și merg la primul magazin în care credeam că pot printa. Nu printau. Mi-au indicat alte două. Merg în al doilea. În fața mea, la aparatul de printat, doua fete și-au transcris în imagini ultimii 15 ani. Prima printa deja de ceva timp când am ajuns eu, iar a doua a printat, după calculele mele, vreo 100-120 de poze. Practic, am văzut-o crescând, având primul iubit, despărțindu-se, dând examenul de admitere...ne-am despărțit aproape rude.
Deja, pe la poza 90, puteam să jur că aparatul va rămâne fără hârtie. Puteam să jur..
Dar nu! Sau cel puțin, nu am apucat să aflu, pentru că, trei secole mai târziu, când fata respectivă si-a terminat alocația pe 18 ani pe poze, aparatul nu mi-a recunoscut stickul de memorie. Asta da, surpriză!
Nu pentru mine, eu sunt călită ca trupele de elită când vine vorba de situații neprevăzute. Pentru bietul aparat,zic.
Așa că am plecat spre magazinul numărul 3 și ce știam deja că va fi ultimul,că pauza mea se apropia de sfârșit, la fel și răbdarea, așa că mi-am mai dat doar o șansă. Mi-am zis că măcar UN lucru de pe listă dacă rezolv, cei 2.5 euro dați pe parcare nu vor fi dați degeaba.
Nu vă mai țin în tensiune: au fost. Au fost dați degeaba, pentru că nici aparatul din al treilea magazin nu mi-a recunoscut stickul. Eu am zis că are vârsta mea,deci nu judecăm.
Pe scurt,am plecat spre casă aproape la fel cum am venit. Zic aproape deoarece, în caz că nu știți încă acest secret despre mine, aflați că am o calitate magică, de-a dreptul, și rară, cu care mă mândresc deloc: nu sunt capabilă să ies din casă fără să cheltui bani. Pentru ăștia ca mine s-au inventat celulele alea de izolare din inchisoare, cred. Eu și dacă merg în parc cheltui bani.
Așa că și azi, când așteptam să printeze fătuca aia roman foiletonul vieții ei, m-am lipit de o soluție de curățat plita, una pentru lentile(sper să nu le încurc) niște dischete demachiante, în fine, câte am putut și eu să țin în două mâini medii spre mari.
Am fugit spre mașină de l-aș fi făcut mândru și pe Usain Bolt și, spre surprinderea mea, telefonul, care nu numai că era la vedere, dar era și luminat, nu părăsise incinta. Apoi am mai gresit drumul doar o dată, când nu am ieșit pe unde trebuia, și în alte 10 minute eram acasă, la adapost.
Deci da. Cam asta a fost ora mea și numai a mea, marcă înregistrată, cum ar veni, dacă vorbim de dezastre .
On the bright side: azi NU am luat nicio amendă de viteză(cel puțin așa sper, Doamne ajută și Măiculița Domnului dimpreună cu el, să nu-l lase singurel la greu), am descoperit niște magazine super și o a doua piață de Craciun,de care nu știam, și am ajuns acasă fără incidente majore și fără să-mi fi explodat inboxul de mailuri urgente.
Aminuț la toată lumea!
