Întâmplări din irealitatea imediată*

Eu nu spun că nu povestesc frumos, dar nici întâmplările de tot felul nu stau departe de mine. :)
Despre faptul că anul trecut aproape mi-am luat licența de mecanic, știți deja, dacă ați citit aici. Ei bine, după ziua de azi e posibil să trebuiască să mă specializez și în reparația mașinilor de spălat. Păi să vă povestesc...

Săptămâna trecută, după ce s-a oprit mașina din spălat, când mă îndreptam cu ligheanul spre ea să scot rufele, șoc și groază! Apă până la brâu. Mă rog, poate nu chiar brâul meu, mai degrabă brâul unui cărăbuș, dar orișicum...apă peste tot. Am petrecut următoarea jumătate de oră în armonie cu natura, umplând un procent considerabil dintr-o găleată și încercând să îmi temperez chakrele, să nu o ia razna. Apoi am tras, figurativ, desigur, mașina pe dreapta, și mi-am propus să-mi aștept soțul bun-la-toate să vină să o repare. El a ajuns vineri, s-a uitat 1.5 secunde la ea, a analizat că stă în Constanța doar două zile, a pus în balanță cât i-ar lua să încerce să o repare versus cât chef are, s-a mai gândit la ce s-o mai fi gândit și s-a hotărât să sune la service. Zis și făcut. A sunat frumos, politicos, corespunzător(mașina ieșise din garanție în martie, ce să vezi!) și doamna cu care a vorbit ne-a(mai mult m-a, de fapt, că el a plecat) programat pentru luni, între 9-17,când urma să vină meseriașul, să facă lumină.

Mbuun. A venit luni. Ziua de luni, mă refer. Meseriașul nu și nu. La 16 am sunat iar la numărul recomandat chiar pe mașina de spălat. Cu bună ziua, cu astea, i-am amintit doamnei de programare și, fiind ora 16, mi-am exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă țeapă. M-a liniștit duios spunându-mi, citez :” E încă ora 16. Meseriașul e pe teren. Dumneavoastră nu reprezentați o prioritate, deoarece sunteți ieșită din garanție. Dacă, însă, nu ajunge azi până la 18, miercuri vine SIGUR.”
Acum...două probleme din această discuție. Două motive să-mi frângă sufletul sensibil în mii de bucăți(de mărimea cojilor de ouă despre care vorbeam zilele astea. ). Primul, în mod evident, faptul că nu reprezint o prioritate(eeeuu?? de ce tocmai eu??) și al doilea, tragic, că sunt expirată. Cea de-a doua provocând, de altfel, si dezastrul celei dintăi. A dres, însă, busuiocul, jurând pe roșu că până la jumătatea săptămânii voi avea din nou rufe curate.
Cum e și firesc, după ce a pomenit de ziua de miercuri, mi-am pus întrebarea dacă la ei se lucrează doar din două în două zile, dat fiind că de sfânta zi de marți nu pomenise nimic, dar mi-am zis că poate oi fi înțeles eu greșit, o fi vrut să zică ”până miercuri cel târziu”. Important e că s-a făcut luni, ora 18, s-a făcut marți, toate orele, s-a făcut și miercuri, ora 16, ora la care îmi place să sun iar și iar la *9010, așa că am pus mâna pe telefon și am încercat să aflu vești despre meseriașul meu și drumurile lui ce nu coincid cu adresa mea. Doamna care mi-a răspuns azi, evident alta decât cea de luni, mi-a zis că sunt programată pe 24. Adică vineri, dacă se referea la această lună și acest an. Nu am întrebat, pentru că am fost ocupată să-mi îndes ochii la loc în orbite și să o întreb de ce nu am fost anunțată și de ce am fost asigurată verbal că miercuri cel târziu va veni cineva. Firește că mi-a răspuns sec, mi-a zis că acolo scrie 24, pe 24 vine. Când am întrebat-o ce garanții am că pe 24 nu voi suna din nou să aflu că s-a mutat pe 28 și-a pierdut și puținul interes pe care îl mai avea pentru discuția cu mine și a trebuit să încheiem ceva ce se putea solda cu o prietenie frumoasă. N-a fost să fie.

Ei, acestea fiind spuse și având în vedere că ieri, după ce am spălat la mână vreo două cămăși și un tricou, aproape am avut nevoie de îngrijiri medicale pentru rănile de la mâini(sunt fată fină, n-o să vă mint) m-am hotărât să iau taurul de coarne și să caut pe altcineva care să mă ajute în ceea ce deja devenea o problemă serioasă. Așa că am căutat pe Google (evident că sunt mai multe firme care se ocupă cu așa ceva) și am ales să sun la singurii care precizau, pe site, că ajung la adresă în maxim două ore de la plasarea comenzii. Mi-a răspuns un domn și dialogul care a urmat e prea drăguț să nu îl reproduc întocmai:
- Bună ziua! Am luat numărul dumneavoastră de pe net, am văzut că reparați mașini de spălat. Am și eu o problemă cu un Arctic, pierde apă la evacuare. Mă puteți ajuta?
- Bună ziua! În ce zonă stați? (hopaaa, zic, să mă îndrept spre interfon, te pomenești că or fi ajuns deja).
- La Dacia.
- Nu mă ocup eu. Vă dau numărul asociatului meu, dar nu știu dacă poate veni azi, dacă nu e ocupat...vedeți.
- Păi pe site scrie că veniți în maxim două ore.
- Eh, am scris așa în sensul că, dacă venim, venim repede, dar dacă avem multe comenzi nu venim deloc.(mbam!Joac-o p-asta!)

În fine. Mi-a dat numărul asociatului. Sun:

- Bună ziua! Am și eu un Arctic ce mi-a făcut probleme, pierde apă la evacuare. Mă puteți ajuta?
- Bună ziua. Huruie?
- Nu huruie. Doar pierde apă. (silențios, ca un ninjalău)
- Eu nu am cum azi, am multe programări. Verificați dumneavoastră acolo, în spate, să nu piardă apă pe la furtunul de evacuare, sau ce problemă ar mai putea fi, și poate o reparați singură. Nu cred că e ceva complicat. Și, dacă nu reușiți, salvați-vă numărul meu și ne auzim la un telefon.

JUR. Jur că așa au decurs discuțiile cu asociații care vin în două ore dacă vin. Dacă nu, nu.

Și cu acest dialog toate problemele mele au încetat. Parcă aș fi avut o epifanie. Am dat mașina de uscat jos de pe mașina de spălat, am dat la o parte dulapul care o susține, am tras mașina de spălat mai în față, să îi verific furtunul de evacuare, poate am și ciocănit în ea de vreo două ori, aranjându-mi ochelarii și dând impresia că mă gândesc la ceva, apoi am decis să bag rufe la spălat. Da. Exact asta am decis, asumându-mi și eventualele urmări. Am început să îndes frenetic, cu poftă, parcă, rufe în mașina de spălat, de parcă ar fi spălat toate păcatele omenirii, am pornit-o, și... am așteptat. Să curgă iar, să huruie, să măcăne, nu știu ce am așteptat, dar pregătită eram. Urmarea? Vă zice subsemnata, Tămăduitoarea Mașinilor de Spălat: nu a mai curs NIMIC!!! Nothing. Nada. Zero. Just like that.

Așa că, de acum încolo, dacă aveți nevoie de reparații, mantre, rugăciuni, good karma, let me know! Vine fata și rezolvă! Până atunci, însă, de abia aștept să mă sune(dacă mă sună) meseriașul vieții vineri, și poate și unul din asociați mâine, să le aduc la cunoștință că ar trebui să se teamă, vine concurența puternic din spate!

*Sper să nu se supere Max Blecher că i-am folosit titlul cărții pentru acest articol, m-am gândit că, așa, îmi sporesc șansele să îl atrag pe Patapievici pe blog.

Povestea oului

Bine, dacă aș fi fost corectă ar fi trebuit să o numesc "Povestea prostului", dar, fiind blogul meu, încerc să mă menajez cât pot, că sunt și-așa destul de năpăstuită de soartă.
Despre mine, ce să vă zic... Îmi place să gătesc și vreau să cred că mă și pricep cât de cât. Nu am probleme să fac mousseuri, soufflé-uri, fonfleuri. Necazurile încep când trebuie să...sparg ouă. Am analizat îndelung acest aspect și am ajuns la concluzia că nu am ce îmi trebuie pentru a putea sparge ouă...normal. Am încercat toate metodele, dar în zadar, tot nu mă descurc. Fie le sparg în două bucăți inegale, undeva cam la 80-20% așa, fie le sparg fără a rupe membrana aia din interior, de trebuie să o ciupesc și să scurg oul  printr-o găurică cât gămălia unui ac, fie, când mă posedă toți demonii neputinței, le sparg în 56 de bucăți,  de îmi petrec următoarea oră adunând coji din albuș. Și, recunoașteți cinstit, știți cât de greu se adună nenorocitele.

Cred că dintr-un procentaj de 100%, în 82% din situații am spart ouăle necorespunzător. Și sunt perioade când folosesc 30 de ouă pe săptămână.
Însă există ceva ce mă frustrează și mai tare decât spartul ouălor. Cojitul lor, după ce le-am fiert. Dacă aș avea de ales între a coji ouă și a fi bătută zilnic cu furtunul de la mașina de spălat... măcar aș căpăta rezistență la durere.
Acestea fiind spuse, le promisesem copiilor că le fac iar ouă umplute. Zis și făcut. Am fiert 10(zece) ouă, le-am lăsat să se răcească (am zis să mai schimb, că mi se păruse că ultima oară, când le curățasem calde, mersese treaba greu. Silly me!) și am purces la curățat. Doar că am avut ideea sclipitoare de a aplica o metodă văzută într-un tutorial pe YouTube, unde, nu mai rețin exact(poate de aici și problema) erau puse într-un recipient închis ermetic, cu puțină apă, amestecate cu simț de răspundere, și, cum se întâmplă în tutoriale, ieșeau perfect curățate.
Buuun! Am căutat jumătate de oră în toată casa un recipient (din plastic) care să mai aibă și capac, am pus câteva ouă, nițică apă și... dă-i, fato, până iese oul sau găina, care o fi fost primul...
E adevărat că la un moment dar treaba părea să meargă minunat, începuseră să se curețe, dar, pentru că eu sunt o persoană hotărâtă, pe stilul "totul sau nimic", am hotărât să zdrăngăn cutia în continuare, până, eventual, dispar și cojile în eter, iar ouăle se umplu singure. Și...am zdrăngănit la cutia aia până s-au făcut praf cojile, albușurile, gălbenușurile și, cel mai probabil, și găinile, de ciudă.
 Am făcut și poze, pentru exemplificare, le puteți încadra la rubrica "Așa nu!"  sau le puteți privi când vă simțiți deprimați, numai să nu le arătați găinilor din gospodărie, pentru că s-ar retrage din activitate, și ar trebui să port în suflet toată această povară.

Inițial am vrut să le curăț the old fashioned way, însă, când din ele se desprindeau numai cojițe de mărimea mătreții, vezi poza de mai jos:

iar oul "curățat" arăta așa:

am hotărât să aplic metoda de care spuneam. Nu ar fi fost rău, dacă mă opream în faza asta:

însă nu sunt genul, am continuat să agit cutia, până ce toate ouăle au ajuns așa:

Deci, ce voiam să spun: dacă veniți vreodată în vizită nu mă puneți să vă servesc cu ouă umplute(cu forța), da?  A! Și nici cu cartofi prăjiți. Din cauza problemei cu OCD-ul prăjitul cartofilor îmi dă o stare de agitație, că simt nevoia ca toți să fie egali și îi intorc mereu, unul câte unul, pe fiecare din cele patru laturi, să fie perfect făcuți. Da, imi ia ceva timp, dar ies frumușei  și eu pot dormi noaptea liniștită.

În rest, după cum ziceam, un mousse, un soufflé, un fonflé...e oké!

Cred că reclamă la RedBull sau ceva...

Înainte de a scrie orice aș dori să precizez că beau cafea zilnic,de ani buni. Și am perioade, cum ar fi cea curentă, în care beau câte două...trei, pe zi. Cu toate astea, chiar dacă iau ultima gură de cafea la 23, sting lumina și adorm fără probleme.
Bun. Am vrut să lămuresc asta, să nu dau impresia de novice în ale cafeinei.
Ieri am băut un RedBull la ora...18-18.30, și mi-a dat aaaaaaripi până la 4 dimineața. P.A.T.R.U.

E adevărat, RedBull nu beau aproape niciodată, cel mult gust, dar ...ceasul rău, pisica neagră...ieri am avut acest regretabil impuls de a consuma unul întreg. Așa că am fost super mega fresh până la 4, întrebându-mă necontenit de ce nu mi-o fi venit această idee briliantă azi, măcar, să aștept ultimul episod din Game of Thrones în New Year's Eve style, ca o panseluță.
Colac peste pupăză, m-am trezit la 7, deci somnul de frumusețe a fost întrerupt brutal de senectute și ale ei reguli nescrise care obligă aproape-pensionarii ca mine să se trezească devreme.
Acum e 21, ceasul meu e setat pentru 3.53, pentru că la 4 dimineața începe Game of Thrones și socot că 7 minute îmi sunt suficiente să mă trezesc, să îmi blestem ideea, viața si impulsul, să realizez că e, totuși, ultimul episod ever, să mă spăl pe față și să dau drumul la televizor.
Azi am băut doar două cafele, nu m-am uitat nici măcar la reclame la RedBull, ochii mi se închid de când i-am deschis, dimineață, deci sunt, practic, deja pregătită de somn.
Nu mai rămâne decât să îmi păcălesc creierul că e suficient de târziu încât să ne culcăm, că s-a întunecat de mult, nu acum 9 minute și că pensionarii care se trezesc devreme se și culcă la fel.