BUM!

 Acum mulți ani, când locuiam încă la ai mei și dormeam cu păpușile(asta acoperă o perioadă foarte lungă de timp, respectiv 3-23 de ani, când m-am măritat și am fost obligată să aleg între soț și Cristi, ursulețul cu care dormeam încă) deasupra noastră stătea o familie care, fără nicio exagerare, își demola/construia/monta ceva în casă ZILNIC.

Zilnic, ani de zile, vecinii de deasupra noastră au făcut gălăgie, obligându-ne pe noi, simpli muritori, să  dezvoltăm mai multe teorii. Amintesc câteva dintre  cele notabile: 

1. Că "moldovenii"(așa le ziceam noi,că erau din Moldova și că habar n-aveam cum îi cheamă) sunt, de fapt, Ana, Manole și meșterii, și că nu se prinseseră de faza cu ziditul, așa că aveau ghinionul să li se surpe noaptea ce construiau ziua. Iar ei, ambițioși,  au repetat procedeul ca niște catâri până au murit de bătrânețe.

2. Că și-au construit, în interiorul apartamentului de la etajul 7, o vilă cu piscină,  dar nu orice vilă, cu 8 etaje, și nu orice piscină, ci infinity, și toată lumea știe că astea necesită timp.

3. Că noi, toți ceilalți,  trăiam ca în Ziua Hârciogului, și repetam la nesfârșit aceleași 24 de ore asurzitoare. (Faptul că nici nu păream să îmbătrânim, nici eu, nici sor-mea și nici ai mei ne ajuta mult să susținem această teorie).

4. Că erau constructori de meserie și țineau cursuri practice on-line.

Mfine. Într-o zi cred că s-au oprit, că nu i-am mai auzit.  Sau o fi fost că m-am mutat? Nici nu mai contează.  Mi-am adus aminte de ei azi, acum 2 ore, mai exact, când vecinul de la casa lipită de a noastră a început să se dea cu capul de pereți. 

Sau cel puțin de la asta sper eu să vină zgomotul ăsta puternic ce nu încetează odată! 

Măcar așa aș ști că se va termina curând, că nu are capul așa mare. Sau ocupat.

Nu de alta, dar nu mai am răbdarea să trăiesc iar câțiva ani în mister, și nici nu suntem apropiați, să-l întreb. Și deja, de 2 ore, am cam epuizat toate  variantele logice și de bun simț.

Atâta bucurie mai am și eu: să sper că de la dat cu capul de perete vine zgomotul, și că se va termina curând. 

În rest,  sărbători cu bine le doresc! :)

Când știi, știi.

 Sau "decât să fie rău,  mai bine să fie bine". Aceeași valoare intelectuală. 

Mă gândeam mai devreme, trecând în revistă multiplele mele talente(îmi ia zile întregi să le înșirui pe toate, e epuizant) cum am eu acest sentiment de siguranță de sine când vine vorba să recunosc  ceva  potrivit pentru mine/noi. Simt că "gata, ăsta e!"  și nici că mai reușești să mă faci să-mi schimb părerea. 

Desigur că asta poate fi dezavantajos când mă înșel,  pentru că o mai dau și în bară, dar în general sunt mulțumită cu alegerile făcute. 

Și mi-am adus aminte când ne-am mutat în Franța și a trebuit să ne căutăm casă de închiriat.  Noi cam știam ce vrem,  însă pe net și la agenții oferta era mai slabă ca Adele.  Așa că am sunat la singura (SINGURA!) casă ce corespundea criteriilor noastre și ne-am rugat să se apropie, măcar,  de ce ne doream,  pentru că alte opțiuni nu aveam oricum.

Din prima secundă în care am pășit în casă am știut că EA E. Am simțit,  pur și simplu. Fără să fi urcat în camere,  fără să fi văzut, măcar, curtea.

 Însă nu puteam, din motive de viitoare negocieri, să mă trântesc pe jos și să îmbrățișez gresia din bucătărie,  așa cum mi-aș fi dorit, așa că..am jucat dur și am părut indiferentă.  Sau am încercat.

Să mă fi văzut, cu fața de : "Îmi pare atât de rău,  v-a murit cățelușul", cum îi spuneam lui D, în română, "Doamne Dumnezeule și Maiculița Domnului, cât de frumoasă e și cât de mult îmi doresc să ne mutăm în ea fix în secunda asta!".  Epic. Ca momentele Mastercard.

Pokerul n-a fost niciodată punctul meu forte, așa că sunt sigură că păream cel puțin bipolară.  Cu un ochi râdeam,  cu altul mă strâmbam la yale. 

Copiii fuseseră și ei educați să nu își exprime părerile gălăgios, ca de obicei,  așa că arătam ca o familie de mormoni în vizită la o casă de toleranță. Oripilați, cel puțin. 

În fine, după o negociere ratată, ce era să se soldeze cu pierderea casei, am reușit să o obținem și, 3 zile mai târziu, să ne mutăm în ea, unde încă sălășluim, așa să ne ajute Dumnezeu!

Ș-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa!

Casa arată exact ca asta, dar fără piscină, spațiul imens și aspectul modern. În rest nu le deosebești.