How it ends. Cronică de film.

În primul rând da, mă pricep și la asta. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce și profa mea de Literatură Comparată din facultate ar fi mândri de mine.Dar n-am cum să înăbuș atâtea vorbe, așa că vă povestesc și vouă.
Doar ce am terminat de văzut cel mai ciudățel film pe care am avut răbdarea să-l văd până la capăt în ultimul timp. Era să-mi iau țeapă și cu unul cu Brangelina, nu mai știu cum îi zice, de credeam eu că o să fie drăguț, dar cred că era scris/regizat/monopolizat de ea, că jumătate de oră nu s-a întâmplat nimic, dar nimic-nimic. El pleca la cucu bau, să-și caute muza, parcă, și ea se plimba de năucă prin Italia sau nu știu pe unde, la Cuca Măcăii. Dar acolo m-am prins relativ repede, după trei seri consecutive în care am adormit în timp ce mă luptam cu el, și după care văzusem doar 30 de minute.
Aici, însă, am tot așteptat, naivă fiind, se pare, să văd ce și cum, că a început misterios. Treaba stă așa: el și ea, fericiți nevoie mare că vor avea un băiețel, decât că el trebuie să plece în nu știu ce oraș(cu avionul) să ceară mâna fetei de la viitorul socru.Pleacă, merge la ăia la masă, socru-su nebun din ăla nepoliticos de le-a stat mâncarea în gât și lu” ginerică și lu” mama soacră, așa că tipul o taie, sperând să prindă o altă zi prielnică să îi spună noutățile, că atunci nu mai era de stat. Îl trezește gagică-sa dimineață, că ”ce faci”, că ”te iubesc”, el repede-repede să plece spre aeroport, că era în întârziere, când hop! se aude ceva(erau pe facetime) și ea, speriată, ”vai, ce se întâmplă?”, nici nu apucă să termine propoziția că se întrerupe legătura.
El pleacă spre aeroport, doar că toate zborurile sunt anulate, nimeni nu știe nimic, se pare că a fost un cutremur, toți speriați, tipul se întoarce la ”in-laws” și se hotărăsc să plece, el și socrelu”, cu mașina spre Seattle, unde era fata, să o salveze ca niște eroi ce sunt. Seattle cred că era la vreo 8000 de km de orașul lor, habar n-am unde erau, dar au condus 6 zile, cât a ținut filmul, de au behăit.
Pac! Zis și făcut, pornesc la drum, drumuri blocate, nu lăsau mașinile să treacă(deh, prăpăd încolo, spre Seattle) dar pentru că ta-su servise țara 27 de ani și pentru că altfel s-ar fi terminat filmul, pe ei și doar pe ei îi lasă să treacă și astfel începe aventura.
Și, pentru că sunt vorbă lungă și e posibil să dureze povestirea mea mai mult decât filmul(de obicei așa se întâmplă, redau cuvânt cu cuvânt) o să fac planul de idei de aici încolo, și încercați voi să dezvoltați(sau să vedeți filmul, dacă aveti 1h54 la dispoziție)
- Conduc ce conduc până îi atacă unul pe nepusă masă și le avariază mașina și pe tata socru.
- Ajung într-o așezare de indieni să ceară ajutor pentru mașină, și acolo dau peste o tipă, care nu numai că le-o repară. dar și pleacă împreună cu ei, că oricum nu mai era de stat pe acolo.
- Pe măsură ce conduc, dau peste tot felul de obstacole, ca în jocurile video, dar cărora le fac față cu brio(mereu-mereu găsesc benzină prin mașini, prin pământ, prin iarbă-verde)
- Totul în jur e părăsit, abandonat, ars sau dubios în vreun fel, dar, cumva, într-un oraș în flăcări îi păcălesc unii și le fură benzina(de reținut că benzina e un fel de personaj principal în film, fiind mai prețioasă ca aurul și mai cerută decât manelele la nunțile din cartierul meu)
- Îi aleargă pe hoții de benzină să o recupereze, dar indianca, la cererea celor doi masculi, trage în cauciucuri și ăia se răstoarnă și mor.
- Indianca își dă seama că nu poate trăi cu gândul ăsta și dispare, naiba știe unde, just like that, in the middle of nowhere.
- Socrelu” se simte din ce în ce mai rău, așa că e momentul, în film, ca cei doi să se apropie și să-și dea seama ce oameni de treabă sunt și să facă promisiuni(mai mult supraviețuitorul, ce-i drept) din alea lacrimogene.
- Într-un ultim obstacol demn de filmele cu Bruce Willis, în care sunt blocați la ambele capete ale unui pod de niște oameni care le vor răul fără să îi intrebe cine sunt, de unde vin, eroul națiunii, tata socru, face un efort supraomenesc(v-am zis că era pe moarte) și îi împușcă pe ăia, astfel încât protagoniștii noștri reușesc să îi fenteze și să depășească, doar că, odată cu acest efort,tata socru își dă și obștescul sfârșit.
- Tipul(ce rău îmi pare că nu am memoria numelor, dar e un tip foarte frumos) mai conduce ce mai conduce și i se strică mașina, așa că îi dă foc, cu tata socru în ea cu tot(nu era politicos să îl lase pe stradă și nici nu avea cum să-l care, așa, mort, în brațe, restul filmului, chiar dacă ar fi fost amuzant)
- Face autostopul și cumva și rost de o mașină și ajunge în Seattle, unde, ce să vezi, totul e scrum. Da” scrum, praf și pulbere, ningea cu cenușă(ghici ce, el oprește lângă o mașină de pompieri și face rost de o mască din aia)
- Ajunge la apartamentul lor, care nu mai avea pereți dar avea ușa de la intrare, pe care scria: ”Will(heei, mi-am adus aminte, îl chema Will), vino și ia-mă de la adresă(adresa nu mi-o amintesc, sorry)” Deci da, Will era un bărbat pe cât de frumos pe atât de norocos, iubita lui fiind, cred, singura femeie ce supraviețuise Holocaustului.
- Ajunge la adresa, iuby nu era singură, ci cu vecinul care probabil venise după sare și o salvase la fix.
- Vecinul se demonstrează a fi om rău, așa că Will(hehe) îl împușcă tocmai în momentul în care simte că urmează a se întâmpla iar ceva ca de marți, 13.
- Will o ia repede pe iuby în mașină, prevestind necazul mai ceva ca binecunoscuta Carmen Harra(cum -cine e Carmen Harra?) și pornesc într-o goană nebună cu un nor imens de cenușă în spatele lor care se apropie cu o viteză uluitoare.
- Uluitoare cum părea, viteza norului e domolită puțin cât își fac cei doi declarații de dragoste și se asigură că totul va fi bine.

Finalul îl descriu cum se cuvine. Norul e la 2.5 m în spatele lor, viteza lui e constantă de când au pornit în fuga asta nebună, ei sunt lugu-lugu, te iubesc, ba eu, ba eu mai mult, se strâng de mână și...norul se cam oprește puțin, iar ei conduc mai departe, cu mine mijind ochii să văd dacă îi mai ajunge vreodată sau nu.
Și, ca în poveștile alea tâmpite în care te lasă pe tine să-ți imaginezi finalul, eu n-o să știu niciodată:
1. Dacă i-a ajuns norul.
2. Dacă au murit.
3. De ce au făcut aștia un film cu 5 personaje.
4. Dacă fusese cu adevărat cutremur sau lucrătură,așa cum presupunea vecinul
4. De ce m-am încăpățânat să îl urmăresc până la capăt, când trebuia să mă opresc de când a plecat indianca, tam-nesam, ca într-o piesă de Ionescu.

Dar da, l-am văzut eu să nu mai fiți voi nevoiți. Cu plăcere!

Gyros Tasos Gyros. Hai să mai facem niște bani.

S-a deschis recent la Trocadero (încă) un restaurant grecesc. A durat ceva până să fie gata, și îl așteptam curioasă, pentru că se numește exact ca în titlu: Gyros Tasos Gyros.I mean...I know, right? Tasos scris românește și Gyros...de două ori?! Cel puțin ciudat. Așa că eram chiar nerăbdătoare să văd ce și cum, mai ales că suntem mari amatori de mâncare grecească, și, pe lângă faptul că mergem anual în Grecia de ani buni avem în Constanța un restaurant grecesc preferat.(Nikos, da :) )
Așa că azi, după plajă(foaaarte caldă apa, apropo) am oprit acolo și am comandat 3 pita gyros de pui. Locul este amenajat drăguț, au și câteva mese afară, e muzică grecească în surdină, atmosfera e plăcută.
Mi-am dat seama că nu voi fi un fan al restaurantului instant, când am văzut muștele jucăușe ce își adjudecau legumele din geam. Nu păreau să deranjeze pe nimeni altcineva, și nici eu nu sunt de la OPC(încă) așa că nu am zis nimic și am așteptat să mi se pregătească pachetul. Băiatul care făcea sendvișurile avea o precizie fantastică în echilibrarea pitei. Fiecare conținea EXACT 5 bucățele de cartof prăjit, o feliuță de roșie, o linguriță de tzatziki, câteva fășiuțe de ceapă și puțiină, puținiiică de tot, carne. Toate pe o lipioară. Și aia era. 12 lei, deci doar cantitățile sunt la jumătate, nu și prețurile. Adică fix genul de afacere ”hai să facem niște bani”.
Și acum fac o pauză de aproape publicitate. Aproape , deoarece nici nu sunt plătită și nici nu e numai de bine, dar vreau să scriu puțin despre Elliniko Spiti(nu știu să scriu în greacă), restaurantul grecesc de pe Lahovari, primul de gen din Constanța și preferatul meu ani de zile.Țin minte când a apărut, mergeam foarte des și mâncam de parcă nu mai văzusem mâncare niciodată. Era atât de bun souvlaki-ul, mai bun decât am găsit în multe taverne din Grecia, ulterior.Nu avea sare, îmi puneam după fiecare îmbucătură, dar era bun al naibii și mai avea și exclusivitate pe piața din Constanța. Apoi a apărut Nikos, a rupt tot, am început să mergem acolo și am renunțat la Elliniko Spiti, mai ales că micșoraseră și porțiile. Nu am mai fost deloc până deunăzi, când, mânată de nostalgie și de grabă, am oprit pe Lahovari și am luat de acolo două pita souvlaki(ei nu au gyros). Tzatziki-ul era puuuțin ciudățel, dar pita aia este DEMENȚIALĂ și, per total, gustul a fost foarte bun. Tot 12 lei, parcă(la Nikos cred că l-au făcut 13, dar pun efectiv o tonă de carne). Același gust de ani de zile(fără sare,da, dar pita... :D ) My point is..fac aceeași treabă de ani de zile și încă au clienți, deci se poate.
Nu același viitor îl prevăd celor de la Gyros Tasos Gyros Tasos Gyros...wait, de câte ori era?
Carnea era foarte sărată, apropo, și zice asta cineva care mănâncă sărat de obicei. Cred că, dacă făceam un calcul, era mai multă sare decât carne, dar nu gustul e problema mea, ci faptul că de obicei sarea în exces ascunde alte bube.(de asta nu mai mergem nici la Frații Bucătari, alt restaurant care ne plăcea mult până au început să facă jucărele și să dea rateuri cu ciorbe extrrrem de sărate și carne suspectă și chestii și trestii)
Concluzii:
- Gyros Tasos ...etc- nu recomand.Gustul nu e rău, dar treaba îmi pare făcută de mântuială, pentru profit.(nu  spun că afacerile sunt deschise numai de buni samariteni, dar măcar unii sunt suficient de inteligenți să realizeze că o treabă care aduce bani merită menținută pe rețeta originală, nu schimbată după câteva luni, că ”merge și așa”.
- Elliniko Spiti- recomand. Cu un pliculeț de sare la pachet, dar cu toată încrederea în pita lor(v-am mai zis ce pită bună au? :)) e de la mama Grecie, originală)
- Nikos- recomand, cu toate că nu au nevoie de recomandarea mea. :)). Porții mari, calitate relativ constantă(au mai fost și probleme, de-a lungul timpului, dar remediate repede)
- Mai e unul la Lupoaică, grecesc, nu știu cum îi zice. Am mâncat și de acolo o dată, nu m-a dat pe spate.

Cam atât în Constanța pe mâncare grecească. Over and out.