Asta era ieri după amiază. De fapt, după amiază credeam eu că era, pentru că erau 32 de grade și un soare dogoritor, dar ospătărița ne-a zis "bună seara", și avea și dreptate, deși poate ea zisese așa doar pentru că era în tură de multe ore. Era 18, oricum. Judecați singuri.
Pe moment a fost foarte bine. Măcar asta nu mai era neagră, era cappuccino, și avea și niște biscuiți cu lămâie primprejur, deci avea toate premisele să se facă plăcută.
Apoi am fost pe la câteva magazine și, după ele, în Carrefour. Acolo s-a produs declicul. Au ajuns biscuiții în sistemul nervos. Întâi am început să vorbesc foarte repede, like... foarte, foarte repede, apoi simțeam nevoia să zic *trrrrrrr* și *prrrrrr* și *brrrrrr* și orice cuvânt cu r, pentru că mi se părea că sună fantastic. Apoi am vrut să alerg printre raioane, cu sau fără cărucior, pentru că mă simțeam plină de enerrrrrgie. Apoi am fost euforică, de parcă pluteam pe norișori verzi(nu suport rozul).
D era uimit, rușinat și amuzat în același timp. Îmi tot zicea să vorbesc mai încet, că rrrrr-ul are rrrrrezonanță puterrrnică și se uită oamenii. Dar ce-mi păsa mie de oamenii ăia plictisitori? Eu simțeam că pot să particip la Jocurile Olimpice chiar atunci și chiar așa, fără încălzire.
Chiar, de ce le-o trebui sportivilor să se dopeze, pentru rezultate mai bune? Să bea 3 cafele! Garantez pentru efectul energizant.
În fine, pe lângă faptul că, în toată nebunia din Carrefour, am uitat complet ce trebuia să cumpărăm, pentru că mintea mea era o aglomerație de trenuri japoneze, și a trebuit să improvizăm și/sau să devenim creativi, mie mi-a plăcut mult senzația și am hotărât să repet experiența. Nu curând, că nu mă ține bătrâna inima-me, iar stomacul încă se resimte, dar, la un moment dat, dacă pierd vreun autobuz, tren sau avion(cu toate că pentru avion probabil va trebui să plusez puțin și cu un Redbull, ceva) o să țin minte să aplic schema.
Acum e trecut de 1, avem geamul deschis, pentru că.... vară, și sunt cuprinsă de emoție pentru că realizez că tooooți mormolocii ăia din râul din spate, de care se mirau copiii acum ceva timp, au crescut mari și s-au transformat în ceea ce sună a zeci de broaște supărate. Drăguții de ei, ce puseu de creștere! Și ce guralivi!
Gata, închid iar ochii și încerc să număr brrrroaște.
