Revista presei

 Am facut rapid revista presei acum, la ceas de seară,  și treaba stă cam așa:

Un articol era despre cum, daca faci planșa(plank) timp de o lună,  în fiecare zi, crescând treptat timpul de stat în poziția respectivă,  la sfârșitul acelei luni ai pătrățele mai ceva ca Dorian Popa. Nu scriau ei de Dorian Popa, dar nu mi-a venit nicio altă pătrățică în minte.

Noroc că am dat click pe articol și am citit și restul informațiilor,  că era cât pe-aci să mă arunc pe podea în poziție. Nu contează că umerii mei își trăiesc ultimele zile, ar fi cedat în plină glorie, ca niște umeri-eroi. Imnuri li s-ar fi dedicat și presupusele pătrățele, rezultatul sacrificiului lor, ar fi zvâcnit emoționate ori de câte ori aș fi avut nevoie de mâini. 

Dar, după cum spuneam, am citit tot articolul, și se pare că nu s-ar întâmpla acest miracol pe calea plankului, că nuștiuce mușchi nu sunt nuștiucum. Mi-am pierdut interesul odată cu speranța, deci nu am mai multe detalii.

Dacă aș fi reușit,  totuși,  să obțin un corp și o rezistență fizică de invidiat, aș fi provocat-o pe Meryl Streep la o luptă în ring. De ce, poate se întreabă cineva? Din 2 motive:

1. Am citit că Elon Musk și Mark Zuckerberg se provoacă asemănător, deci e the thing to do zilele astea. Îți aduce faimă, urmăritori, deci bani, și cine nu are nevoie de bani?

2. Am ales-o pe Meryl că e mai purie, și poate aș fi avut vreo șansă.  Doar nu era s-o aleg pe Scarlett Johansson, să îi dobor recordul lui Mircea Badea la stat în ring. (Glumesc, recordul lui nu poate fi doborât decât prin neprezentare).

Și, după ce am terminat de citit și știrea asta și continuând revista presei, mi-am dat seama că nici prea multă faimă sau prea mulți bani nu e bine să ai, că, uite,  simți nevoia să fii extravagant și să cheltui 250.000 de dolari pe excursii care pot ajunge breaking news, Doamne-ferește!

Așa că am oprit robinetul de informații pe seara asta și mă apuc să ascult muzică, pentru că într-un alt articol se spunea că e bine să asculți melodii familiare pentru a te elibera de stres și a te conecta la propriile emoții.  

Voilà exemple:

Eu cred că o să ascult "Omletă din ouă de broască țestoasă ", că m-a luat o foameee...

Românește, dar în Belgia

 In episodul de astăzi voi scrie despre ultima mea descoperire extraordinară, de care sunt extrem de încântată, ta-daa-ta-daa, de zici că am descoperit America!

Habar n-am cum, dar mi-a trecut recent prin fața ochilor o reclamă la o aplicație ce susține lupta împotriva risipei alimentare. Așa a intrat în viața mea o brutărie-patiserie din apropiere și, odată cu ea, cea mai bună afacere din ultima perioadă. 

Pentru că aici nu se pun la vânzare a doua zi produsele nevândute în ziua respectivă, la sfârșitul zilei concep niște coșuri cu bunătăți (toate proaspete și absolut demențiale la gust) pe care le vând la un preț de nimic: 5 euro.

Eu, româncă get beget, pentru care orice e redus sau moca reprezintă întruchiparea fericirii pe pământ,  normal că m-am băgat instant  și,  la prima comandă,  duminica trecută,  am primit următoarele:

Pâinea e făcută cu maia, se păstrează foarte bine și e bună-bună.  Cu croissantele am făcut șmecheria aia cu cheesecake de zmeură pe care am postat-o zilele trecute, iar moelleux au chocolat a apucat doar 2 minute la noi în casă, cât am făcut pozele.

Azi am comandat iar(aș comanda zilnic,dar nu mâncăm atâta pâine, și nu am ce să fac cu ea) și m-am șmecherit și eu așa că,  la îndemnul copiilor, am cerut mai multe produse dulci.

Am primit următoarele:

Înca nu am gustat din pâine, dar sunt sigură că e foarte bună,  însă pot spune despre pain au chocolat și cramique(cozonacelul cu zahăr pe el) că au fost. La trecut. Ne-am gândit că, decât să le ducem grija, mai bine le ducem dorul. Mission accomplished.

Așadar și prin urmare, aici una bucată român mulțumit, a primit mult, bun și ieftin, Doamne ajută la toată lumea și jos risipa alimentară! Că pentru asta lupt, Doamne ferește, nu că mă bucur eu la mocangeală! 😀 (said no-one ever).

Și-am încalecat pe-o ṣa, și v-am spus povestea-şa!

Nu-i al meu! Al meu e oare?

 Dacă tot mi-am propus ieri să scriu mai des, ocazie cu care am și vândut deja o carte nescrisă( blink, blink!), o să povestesc o fază de aseară, de când am ieșit la alergat cu Edu(mă rog, nu am alergat noi non stop, dar a existat și mișcare alertă în plimbarea de o oră pe care am făcut-o prin cartier).

Eram deja pe drumul de întoarcere și Edu îmi tot povestea ceva de zor(cred că despre cum nu înțelege de ce sunt copii cu rezultate proaste la școală, când tot ce trebuie să faci este să fii atent în clasă. Da, știu. Pare înfiat). 

Și cum vorbea el acolo, calcă într-un bălegar. Erau patru bălegari uscați pe stradă și el a atins unul.(A trebuit să caut in DEX pluralul lui bălegar, că n-am folosit niciodată și nimic nu-mi suna bine.  Nici acum nu-mi pare wow :) ).

Bun. Eu, care sunt atentă și la pietricelele de pe marginea drumului, darămite la pericole mirositoare, îi atrag atenția să fie mai atent data viitoare.

- Păi de ce? ma întreabă el. Că nu e nicio problemă.

- Pai ar fi fost, dacă nu era uscat, că intrai cu adidașii în casă și mirosea peste tot.

Răspunsul lui?

Mami, când Einstein era la școală (a fost profesor)(asta tot el mi-a zis, nu țin eu nevoia să precizez), a scris tabla înmulțirii și a omis intenționat înmulțirea cu 9. Toți au râs de el că nu știe să înmulțească, iar el le-a spus: râdeți de mine că nu știu înmulțirea cu 9, dar nu mă felicitați că le-am știut pe toate celelalte. Așa și tu, mami. M-ai certat că am călcat într-un bălegar, dar nu m-ai felicitat că am evitat trei.

Și aia a fost. Iar s-a strigat Bingo, de parcă eram într-o fabulă și tocmai aflasem pilda.  Nu i-am mai zis nimic, și oricum el deja își reluase povestirea despre școală și cât de ușor e și cum termină primul exercițiile și apoi se plictisește.

Alo, barza, sigur nu ai încurcat pachetele? 

Guess who's back? Back again.

 Multă vreme am crezut că pot scrie. Știam că îmi place să citesc, mi se părea că înțeleg mesajul ce vine spre mine din  partea cărților, și în mintea mea toate datele problemei erau clare. Citesc, ergo scriu.

Bine, semne ca nu aș fi cel mai ascuțit creion din penar au apărut timpuriu, de ce să mint? Doar că am ales să le ignor. De exemplu, de pe canapea, mie și patinajul artistic mi se părea ușor. Mă uitam cu nesaț când eram mică și le vedeam pe fetele alea cât de grațios se mișcă, se aruncă și se învârt, încât mi se părea floare la ureche. Până am pus pentru prima oară patine în picioare. Atunci, mișcându-mă ca un mânz abia fătat, am realizat că, intr-adevar, lucrurile nu sunt cum par a fi.

M-am învățat minte? A, nu! Nici vorbă. Doar mi-am concentrat admirația spre alt domeniu. Spre înot, o perioadă. Doamne, ce mult îmi plăcea înotul sincron! Imi place, încă. Doar că nu mă mai uit la televizor si nu am mai avut ocazia să văd. Dar atunci, demult, când TVR1 difuza Jocurile Olimpice si mie nu-mi scăpa nicio emisiune, atunci, da, ochii mi se lipeau de ecran și, adânc, în sufletul meu, mă scufundam și mă sincronizam și eu cu aceeasi grație ca înotatoarele. Și mi se părea că știu să înot extraordinar de bine. 

Iar ca dovadă că anii au trecut peste mine fără să schimbe mult în afară de fermitatea pielii, rezistența la efort și memoria din ce în ce mai șubredă, nu mai mult de acum două luni, când am fost în Grecia, credeam încă în puterile mele de înotătoare olimpică. Ceea ce nu e puțin, nu? E bine să fii optimist și d-astea. Poate nu la fel de bine e să te arunci în mare de pe vas, să înoți puțin(mă alint acum, pentru că nu erați acolo. Nu am înotat. Am dat din maini și din picioare ca un câine obosit) și apoi, când simți că nu mai poți, în loc să te întorci pe vasul care e la 5 metri de tine te hotărăști să te odihnești pe mal, care e la 100 de metri de tine. Sau 200, habar n-am, niciodată n-am fost capabilă să estimez corect distanța. Doar timpul si numărul la pantofi.

Si dă-i, și lupta, neicușorule, până la mal, mai ceva ca naufragiații din filmele care se termină mereu cu bine. Normal că am ajuns obosită ca după 2 ore de lupte greco-romane.(înainte să mă întrebați, nici lupte greco-romane n-am făcut, dar îmi place să dau referințe din sport, ca și cum aș avea cunoștință de acest domeniu. Nu am. Știu doar câteva cuvinte pe care le-am auzit și eu pe parcursul anilor, și mi se pare că dă bine să le folosesc în contexte diferite).

De ajuns, am ajuns. Au ajuns și D si Edu între timp, mai mult să mă salveze decât din dorința de a înota atât. Doar că, după câteva minute, când mă pregăteam să îmi activez iar stilul smuls pe care îl practic la înotat, mâna mea dreapta a decis să abandoneze lupta, conștientă fiind, probabil, că cel mai deștept cedează primul. Așa că m-a lasat doar cu stânga și cu o durere îngrozitoare, date insuficiente pentru o întoarcere la timp pe vas.

Noroc cu salvatorii mei, cele două treimi din comitetul de bărbați si bărbăței din casă, care m-au împins \tras\înjurat înapoi pe vas.

Nu-s cea mai isteață persoană pe care o cunosc, vă zic.

Revenind la oile noastre, și anume naivitatea mea, vă spuneam că a fost o vreme când credeam că pot scrie. Am scris chiar și poezia asta neînsemnată, stați să mi-o amintesc...

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte

...în fine, e mai mare, dar ați prins ideea.

Ce? Vă pare cunoscută de undeva? Pentru că e posibil să se fi inspirat și altii, da, s-a mai auzit. Așa se întâmplă când ești modest și nu publici la timp.(1882 ar fi fost tocmai bine, dar..)

In fine. Oile, oile. Că, daca ați mai fost pe aici, știți că atunci când încep să scriu, oile mele o iau razna și fug în zeci de direcții, și cu ele și gândurile mele.Ce voiam să spun, și acum chiar încerc să rezum într-o frază această postare încântătoare de o oră, este că mi-ar plăcea să scriu mai des. Chiar daca nu sunt scriitoare. Că știți cum se zice: ești ce mănânci! Nu că m-aș apuca acum să mănânc scriitori, Domne fer`! Deși aș avea o scurtă listă de preferințe. Dar poate se aplică și la scris, cine știe?

Gata. Mă duc să mai scriu ceva si pe hârtie. Mi-a venit acum o idee de o poezie nouă. Începe cam așa:

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.