luni, 1 octombrie 2018

Încă un domeniu pe care mă simt stăpână

În acest amplu proces de dezvoltare personală pe care îl traversez cu brio de câțiva ani nu pot să nu remarc multitudinea elementelor noi ce își fac apariția constant. Azi simt că am mai cucerit o redută: mecanica auto. Să vă povestesc.
Săptămâna trecută am fost cu mașina la mecanic(la insistențele îndelungi, mascate în amenințări, uneori, ale bărbatului din dotare). Mașina făcea poc,poc,poc!, nimic grav, dacă mă întrebați pe mine, dar, dată fiind istoria recentă cu God rest its soul cealaltă mașină, și pentru că începuse să facă și troc, troc, troc! zic hai! Îmi calc pe lene și merg să o vadă și cineva avizat(testul meu îl trecea,na!)
Țin să menționez că urăsc să fac chestii de care consider că ar trebui să se ocupe exclusiv bărbații: să merg cu mașina în service, la ITP, să pun motorină, să o spăl...etc.Evident că le fac pe toate, dar fără chef, de unde și tergiversarea de care vă spuneam.
În fine. Am ajuns, a verificat-o, mi-a zis că nu e nimic grav(păi n-am zis eu?) și că trebuie să îi schimb două chestii, să sun azi, cum ar veni, să mă programeze. Buun. Mi-am notat cu conștiinciozitate pe tăbliță să sun, știam exact și despre ce e vorba, căci, nu-i așa, erau două piese amărâte, așa că sun acum cinci minute și are loc discuția ce urmează:
- Bună ziua! Sunt.cutărică, am fost cu mașina la dv săptămâna trecută, mi-ați zis că trebuie schimbate două bujii, să sun azi să mă programați.
Acum. Eu l-am văzut puțin deconcentrat, dar, dat fiind că are zeci de clienți zilnic, mi s-a părut normal...nu era să țină minte taman aeriana care inițial așteptase 10 minute în fața altui garaj. Și am continuat.
- Ei bine, am sunat. Cum facem? Când mă puteți programa?
- Pai azi nu pot, așa că vă aștept mâine după 12, dacă vă e ok.
- Sigur. Bujiile le luați dv? Sau le aveți deja?
- Nu, nu le pot lua eu, că nu am talonul, așa că le luați dv de la magazin.
- A! Ce coincidență! Nici eu nu am talonul, că nu mi-a venit încă, doar ce am înmatriculat mașina. Dar am ceva provizoriu, cred că e ok..nu?
- Da, sigur. Le arătați acolo, ei vă caută în program și știu ce să vă dea.
- Perfect. Merg mâine, iau bujiile de la magazin, apoi vin la dv.
- Sigur. La revedere!
Închid, îmi frec mânuțele a satisfacție, încă o problemă rezolvată, și mă pregătesc să mă ocup, cu succes, desigur, de următoarea sarcină. Sună telefonul.
- Bună ziua! Sunt tot eu, mecanicul, am vorbit mai devreme.
- Da, sigur! Bună ziua..
- Voiam să vă întreb...nu cumva aveați nevoie de BIELETE? De două bielete anti roliu(n.r. și zic asta doar pentru că mi-am notat denumirea) față?
- Aaaa..ba...daa? Da, așa e. Bielete. Eh..pentru mine sunt la fel, știți? Bujii, bielete...na..la mașină..
- Mda. Nu sunt chiar același lucru. Deci să cereți BI-E-LE-TE!


Așa că acum știu...nu aș putea să zic că știu diferența între bujii și bielete, daaar. știu că EXISTĂ o diferență între ele, așa că mă consider la jumătatea drumului către o posibilă carieră de mecanic auto. Me proud.


P.S. Dacă domnul în cauză ar povesti despre mine, într-o zi, cu un alt domn care mă întreba dacă mașina mea are...halou? haieu?...haion!!!In fine, ceva ce nu puteam asocia cu niciun termen cunoscut deja de la mașină, și ce capacitate are, și nu mai știu ce...iar eu i-am spus, simplu, că, în afară că are culoarea gri, nu știu ce mai are, ei bine, dacă acești oameni s-ar vedea la o bere într-o zi...ehee...ce întâlnire pe cinste ar fi aia! :)

Zboară, puiule, zboară !

  Am îmbătrânit. Mult și repede. Dacă ar fi să estimez, vreo 20 de ani în 12 luni. Cum știu?  Pai ultima oară am fost cu avionul în România ...