M-am născut în 1980. În comunism. Bine, nu am apucat mult din el, doar 9 ani, și încă de pe atunci memoria îmi juca feste, probabil, că nu am multe amintiri din perioada respectivă.
Uniformă, bentiță, față de bancă apretată, linii la palme dacă greșeai cu ceva( am luat o singură dată, și atunci nu din vina mea, că am primit toți copiii ). Cântece patriotice, comandanți de grupă, detașament...nici aici n-am prins post, m-au pus stegar(ă?), că eram cea mai înaltă din clasă. Dar cel mai sigur nici nu eram cel mai ascuțit creion din penar, că altfel treceau ei peste avantajul înălțimii și îmi dădeau funcție serioasă.Îmi amintesc cum se lua curentul și stăteam afară, toți copiii, iar când vedeam lumină la geamuri strigam "A venit lumina/cu telecabina", și țopăiam fericiți.
Apoi a venit Revoluția. Mi-a fost frică, asta îmi amintesc bine. Era panică generală, era de înțeles. Știu că stăteam la Trocadero atunci și taică-miu a ieșit în stradă, de unde se auzeau împușcături, iar noi așteptam speriate să se întoarcă.
Libertatea de după a reprezentat ceva extraordinar pentru noi, toți. Nu mai stăteam la cozi interminabile, de la 5 dimineața, pentru rația de pâine, carne sau ouă, nu mai găseam aprozarele goale, am început să bem Coca Cola(obicei prost ce datează și în prezent), să ne uităm la casete video, televizoare color, să avem acces la desene animate mai des decât o dată pe săptămână, să ascultăm muzică la walkman și să comunicăm prin pagere.
Doamne, câștigasem un pager la un concurs Coca Cola...îl găseam a opta minune a lumii! Îl purtam la brâu, atașat la cureaua blugilor Big Star și o înnebuneam pe centralistă cu mesaje siropoase pentru iubitul meu dintotdeauna, D. (Certurile îmi era rușine să le desfășor prin intermediar, așa că prin pager erau toate numai de bine 😀 )
Apoi ne-a lovit tehnologia. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri: eram la Bubu, în dormitor, și D a venit cu un telefon mobil de pe care i-am sunat pe ai mei pe fix. Whaaat? Să vorbești la telefon de oriunde? In timp ce te plimbi sau ești la cofetărie? Insane!
Despre perioada internetului...ce să mai zic? Cred că (aproape) toți ne amintim cu plăcere sunetul magic ce făcea conexiunea noaptea,la...22.00? 21.00? Nici nu mai știu ora, știu că așteptam momentul ca pe sfintele moaște.(nu am așteptat niciodată moaștele, sfinte sau nesfinte, dar am vrut să folosesc o expresie care să mă conecteze și cu cititorii credincioși 😉 )
Apoi...MIRC ul. Asl, pls și discuții cu oameni care ar fi putut fi oricine, pentru că dialogul era doar la nivel de text, fără poze, filmulețe, selfie-uri sau short-uri.
Nici nu-mi mai amintesc, după asta, cum s-a ajuns la ce avem azi. Drone, VR, comenzi vocale, mașini care conduc sau parchează singure, roboți care fac curat prin casă și câte și mai câte. (Apropo de mașini care parchează singure, dacă-mi spunea cineva despre ele acum 35 de ani, când ne întorceam, de la un grătar la iarbă verde, 11 persoane într-o Dacie 1310...m-aș fi uitat la el ca la integralele nedefinite.)
Am prins, cum îi șade bine omului în etate, și câteva cutremure, nimic grav, ăla mare fusese deja înainte să mă nasc, dar suficient de importante cât să capăt atât teamă cât și un nivel de înțelegere față de calamități.
A urmat incidentul cu turnurile gemene, care a zguduit lumea întreaga și care ne-a adus aminte că nimic nu e sigur, în afară de moarte și taxe, vorba prietenului Brad.
Nu amintesc aici decât câteva din punctele mai importante, atât din lipsă de timp cât și de memorie, dar bineînțeles că drame și tragedii au fost și sunt dintotdeauna.
Apoi a venit pandemia care a oprit, literalmente, lumea din mersul ei câteva săptămâni și ne-a schimbat viața așa cum o știam. Nimic nu a mai fost la fel de atunci. Am trecut prin toate stările și emoțiile și totul s-a modificat fundamental.
Când au apărut primele cazuri, China părea departe și noi în siguranță. Rapid, însă, a devenit o problemă globală, iar noi, ca de obicei, am fost neputincioși.
Am facut ce ni s-a cerut, deși părerile s-au schimbat des și considerabil. Unii s-au conformat cu inima deschisă, alții circumspecți, alții deloc. Fiecare a gestionat cum a crezut mai bine.
Încet-încet, însă, mutațiile virusului s-au îmblânzit, și așa părea că se va intâmpla și cu vremurile în care trăim.
Se pare, însă, că nu e încă momentul să răsuflăm ușurați, dimpotrivă.
Un psihopat cu putere, pe care tot mai multă lume îl compară cu alt descreierat celebru(care a cauzat Al Doilea Război Mondial) a hotărât, în 2022!, să atace Ucraina și să omoare oameni nevinovați.
Nu insist pe subiect, sunt sub influența celor câteva poze și filmulețe ce au început deja să circule pe net, și sunt dată peste cap, așa că trec direct la concluzie:
DACĂ acest război nu degenerează în WW3 și DACĂ nu apare altă pandemie ucigătoare și DACĂ nu are loc vreun cutremur/tsunami/atac extraterestru devastator și DACĂ nu mor naibii de stres, și, deci, DACĂ apuc să-mi văd nepoții...boy,oh,boy, câte am să le povestesc!!!
Până atunci, însă, gândurile mele, ca ale tuturor, sper, merg către toți oamenii nevinovați din Ucraina (și Rusia) care sunt obligați să treacă prin acest coșmar acum.
Sper ca totul să se termine curând, cu bine, și noi toți să ne putem întoarce la viețile plictisitoare și îmbuibate cu rutină de care ne plângeam odată.
