TEDx Constanța. We are legacy. Partea a doua.Și ultima

Partea a doua a conferinței a început cu discursul lui Vlad Tăușance, consultant strategie și designer de experiențe de învățare. Omul a făcut, înainte de a ajunge ce e azi, câte puțin din toate(teatru, poezie, afaceri, etc) iar asta se vedea cu ochiul liber în atitudinea lui, în modul de exprimare, în tot ce reprezenta. Era foarte sigur pe el, vorbea cursiv, poate prea repede pe alocuri, un om foarte deștept, care părea că știe ce zice.
A vorbit despre fundații comunitare, despre ONG uri versus Advertising și despre parcursul fundației Friends for Friends, cu care lucrează de șapte ani.
A urmat Oana Țoiu, și ea fost secretar de stat în Ministerul Muncii în timpul guvernului Cioloș, nominalizată de revista Foreign Policy Romania ca unul dintre cei 101 oameni care schimbă România. Hm? E ceva, nu?
Mi-a plăcut atât de mult de ea, de cum vorbea, încât aproape că am uitat să-mi iau notițe despre discurs. O fată implicată, ancorată în realitate, cu emoții stăpânite foarte bine, cu un discurs amuzant, frumos explicat, pedagogic, cu exemple și tot ce trebuie pentru a lăsa o amprentă asupra ascultătorilor.
Ne-a adus la cunoștiință, implicându-ne activ,  anumite probleme ale țării noastre(cât la sută din populația activă muncește, câți își permit o excursie, câți au mașină proprie, etc) care au reușit să mă șocheze(deși părerea mea despre noi nu era vreo rozalie).
A urmat apoi Claudiu Butacu, live din Dubai, unde participa la o competiție de case solare, el fiind, de altfel, unul dintre cei ce au contribuit la realizarea și construcția primei case independente energetic din România.
Claudiu zici că era corespondent ProTv. Vorbea exxxxtrem de fluent, cu intonație, cursiv...mi-a plăcut maxim. A vorbit, cum era de așteptat, despre case inteligente, despre economisirea energiei, prezentându-ne, pe scurt, proiectul lui pentru o viață mai ...verde.
Ei, și poate v-ați plictisit de atâta bine, de atâtea discursuri interesante și educative, nu? Eu nu mă plictisisem, dar na...oricând e bună puțină diversitate, așa că după Claudiu a urmat Aylin Cadîr.Cântăreața, da. Și actriță, aparent. Nu știam. În fine. Discursul ei a fost despre....(nu vă mușcați pumnii de nerăbdare)...EA. Ea și soțul ei perfect. Și copiii ei perfecți, pe alocuri. Dar ea era peste tot. În avion, deoarece călătorește mult(a fost și la capătul lumii, da-da!), în spectacole de teatru(v-am zis că e actriță?), în concerte, în sus, în jos, ea, ea, ea.
Efectiv nu a transmis NIMIC. Un discurs plin de emfază(a,da, e actriță!), soțul cel perfect și BFF pomenit de muulte ori, plus o porcărie de idee care nici nu merită menționată. A big no-no.
A urmat o pauză în care am fost invitați iar la cafea și la un candy bar (asigurat de Miss Baker) despre care pot să vă spun cu toată sinceritatea și obiectivismul că a fost minunat.Și credeți-mă că nu mă impresionează ușor dulciurile, că toată ziua numai asta văd. Era foarte bogat și ce am gustat eu era bun la gust.Nu insist cu detalii, să nu vă/îmi fac poftă, dar de la mine are un DA. :)
După această pauză dulce a urmat discursul vedetă al conferinței, cel puțin din punctul meu de vedere, și anume al Mihaelei Tatu. Ea a vorbit despre liberul arbitru, despre faptul că suntem rezultatul trecutului nostru, al înaintașilor noștri, despre cum trăim în prezent fără a ne gândi la viitor, cum educația unui copil începe cu educația mamei, multe lucruri interesante cu care am rezonat. Un discurs pe măsura experienței ei. Frumos, plin de patos, cu inserții amuzante, cu concluzii interesante și educative. Mi-a plăcut maxim.


Acum, când scriu despre toate astea, am în față telefonul în care mi-am notat, așa cum aminteam mai sus, câte ceva despre fiecare speaker, despre atmosferă, despre ce mi s-a părut interesant.. Despre următoarea invitată am scris doar atât: Adelina Toncean. Nu am mai apucat să scriu altceva, și, cu toate astea, discursul ei nu cred că o să îl pot uita curând. Adelina este inițiator al programului ”Niciun copil singur în spital”, iar povestea ei a început cu ani în urmă, când a înfiat, din spital,  primul ei copil, Cristi, sau Blondie,  cum îi zicea ea. El a murit 10 ani mai târziu, deoarece avea probleme cardiace severe. O moarte anunțată, cum zice chiar Adelina, dar care, după ce a îngenunchiat-o de durere și neputință, i-a deschis ochii spre ce urma să facă din acel moment: să se ocupe de copiii bolnavi din spitale, să se asigure că niciunul nu stă singur, sau, mai rău, nu moare singur...
Și asta a făcut de atunci. A înfiat un alt copil bolnav, Andrei, care mai avea, în teorie, doar câteva luni de trăit, și pe care l-a dus în Italia, unde a fost operat. Andrei îi bucură zilele și azi, dându-i speranță că se poate. Apoi i-au murit, pe rând, în brațe, chiar aici, în Constanța, mulți copii cu aceleași malformații congenitale cumplite A luptat pentru toți și încă mai luptă.
Ceea ce m-a marcat pe mine, de fapt, cu adevărat, a fost faptul că în ziua aia, pentru prima oară în viață, am văzut dintr-o altă perspectivă subiectul ăsta. Tot timpul m-am gândit exact ce zicea Adelina că gândesc mai toți oamenii: cum poate să facă asta? eu nu mi-aș reveni niciodată..m-ar termina. Și așa si e, clar. Doar că...nu despre mine e vorba. Când i-am spus Adelinei că am un gol în stomac doar când o aud vorbind, mi-a zis, simplu, doar atât: ”Nu e ușor pentru nimeni, normal. Dar pentru copilul ăla, să nu moară singur, să se simtă iubit în ultimile lui clipe de viață...se merită orice.”  Și mi-a cam stins lumina. Ce perspectivă egoistă am avut tot timpul...să mă gândesc numai la ce aș simți eu...
Deci doar pentru momentul ĂSTA și s-a meritat participarea la TEDx. Dar a fost mult mai mult.
Cândva, habar n-am exact când, între cele două pauze dulci, a fost și pauza de masă, care, la fel ca anul trecut, s-a ținut în restaurantul hotelului și, tot la fel ca anul trecut, a fost de foarte bună calitate. Spre deosebire de anul trecut, însă, desertul a fost cremă de zahăr ars și a fost foarte bun. :D Asta așa, ca informație suplimentară pentru cei ce au citit polologhia mea din 2017. Și cărora le pasă de calitatea desertului. I know I do.
A urmat Cristina Chira, fondator Asociația ARCHE (E-ul e cu accent, dar nu găsesc pe tastatură, așa că puteți să faceți voi un efort de imaginație) Ea a început cu o poveste drăguță, istorică-ish, a unei case găsite întâmplător, într-o excursie, poveste care nu mi s-a părut că ar fi avut mare legătură cu subiectul. Apoi a urmat o ditamai discuția despre patrimoniu, pretty boring, tehnică, moment din ăla în care îți vine să intri pe Facebook, să vezi care mai e treaba.  Fata era destul de serioasă, probabil, justificat, și cam stresată, dar asta nu scuză faptul că discursul putea fi muult mai interesant, dat fiind că ideea de patrimoniu se lega binișor de tema conferinței, așa că putea fi expusă problema din alt unghi, mai puțin sforăitor. Dar, na, e ușor să comentezi din fața tastelor. :) Să vedem când o să fiu și eu invitată(citești, Cornel? :)) ) ce vor scrie ziarele.
Ultimul speaker a fost Ștefan Pălărie,  fondator Școala de Valori, trainer, consultant, pasionat de educație. 
Mi-a plăcut de omul ăsta...de n-am cuvinte. Atât de el ca om, de energia și calmitatea lui, cât și discursul său echilibrat, rostit cu glas cald. A vorbit ATÂT de frumos de familia lui(nu în multe cuvinte, dar atât de frumos...) și a dezvoltat așa interesant tema, încât sunt sigură că și cel mai pretențios participant TEDx a plecat de acolo cu zîmbetul pe buze(și în caz că v-a trecut prin cap ideea, nu, nu am fost eu cel mai pretențios participant :) )
Ștefan a avut, după cum spuneam, un discurs amuzant, în care, printre altele, a făcut o paralelă între diferitele noastre vârste și drumul parcurs de un autobuz pe o stradă, unde între 20 și 30 de ani vrem să dovedim că putem, așa că șoferul vrea să facă mulți kilometri, să meargă cu viteză mare, apoi, între 30 și 40 de ani simțim nevoia să fim afiliați la ceva, să facem parte dintr-un întreg, așa că șoferul e mai politicos, mai atent, mai preocupat de soarta oamenilor din autobuz, iar după 40 e vorba de LEGACY, de ce lăsăm în urmă, soferul, grizonat deja, conduce cu grijă, oprește pentru a admira apusul, pentru a ajuta oamenii, etc

Da, pot spune că ediția de anul acesta a fost una plină de învățăminte, de pilde, de exemple de viață, de semne de întrebare și, de ce nu, de încercări, sper eu reușite, de a ne trezi la realitate, de a ne implica mai mult și în ceea ce înseamnă ceilalți. Mergeți la TEDx, dacă aveți ocazia! În orice oraș, oricare ar fi tema. Garantez că veți avea doar de câștigat.*

*Acest articol nu este sponsorizat, ci doar sprijinit necondiționat de o admiratoare. :D