Tot Salonic. Mâncare, mâncare și un ceai bun.

Acum, că am terminat cu detaliile despre cazare, mă pot concentra pe chintesența unei excursii în Grecia: mâncarea.

Cred că oricine știe că în Grecia se mănâncă foarte bine. Indiferent la ce tavernă te așezi, sofisticată sau decorată simplu, în alb și albastru, e imposibil să nu găsești un gyros bun, sau câteva souvlakia(frigărui) care sfârâie pe grătar, o pită proaspătă și un tzatziki răcoritor. 

Noi am găsit toate astea la prețuri bune și gust demențial exact în centru, la Olive Oil&Oregano. Un sandvici costă în jur de 3.60 euro, carnea este foarte, foarte gustoasă iar lipia este unică (sau, cel puțin, eu nu am mai văzut așa nicăieri) pentru că e făcută și cu mălai, și e pufoasă și buuunăă.. 

Olive Oil&Oregano reprezintă un lanț de restaurante, așa că găsim mai multe locații în oraș, inclusiv în mall-uri. 

Asta ar fi o variantă de prânz (sau cină). La îndemână, rapidă și ieftină. Însă dacă vreți să simțiți cu adevărat că sunteți în Grecia e musai să mâncați fructe de mare sau pește. Iar dacă locația presupune și o distanță de 3 m față de mare și picioare afundate în nisip... deja vorbim, din punctul meu de vedere, de perfecțiune. 

Nu suntem noi cei din poza de mai sus, aș vrea eu, pentru că, deși urâțică foc, doamna e 2D. Eu... am intrat în acest concediu arătând ca o gravidă în luna a 6-a, plec din Grecia arătând ca una în luna a 9-a. Și urmează încă o săptămână în Constanța, unde presimt că nu o să mănânc (doar) salată. 

Taverna se află pe plaja Potami, la aproximativ 50 de minute de Salonic, și se numește Ouzeri Agkyrovoli. E minunată, sincer. Mâncarea a fost foarte bună, prețurile la fel, iar de locație... ce să mai zic? 

Bun. V-am spus despre souvlaki, tzatziki, fructe de mare și dovlecei pane. A sosit momentul să vă povestesc puțin și despre revelația concediului, ceaiul cu bule 😁

Eu trecusem pe lângă o locație Bubble Tea  în Franța, însă crezusem că e vorba despre ceaiul acela cu bobițe de tapioca și cu lapte, inventat în Taiwan în 1980.

Însă alaltăieri îmi era sete și poftă de ceva răcoritor, fără acid și cu gust de fructe, și soarta mi-a scos în cale un Bubble Tea. 

Treaba stă așa : îți alegi tipul de ceai-roșu, verde sau negru(există și posibilitatea să alegi apă minerală, dar... sa fim serioși!), apoi ce fel de sirop vrei(și ai o multitudine de arome) și, la sfârșit, ce gust vrei să aibă bobițele, care sunt, practic, niște capsule mici de ceai concentrat, cu gust de fructe. Bobițele astea se sparg în gură, apoi, după ce trec prin pai  și e ca și cum ai mânca fructul respectiv. Se adaugă și niște gheață, se amestecă, se sigilează și e gata minunea! 

Ca să vă dați seama ce impact a avut asupra noastră, după ce am gustat alaltăieri și le-am vorbit  băieților 24 de ore despre el😁 ieri a avut loc următoarea situație :

Ne-am luat câte 2 pahare de 500 ml fiecare. ☺️

Așadar nu mai scriu impresii, vă las niște poze cu locația, care arată ca în povești. 

Salonic. Superior One Boutique Hotel

Pentru că excursia noastră în Salonic s-a încheiat recent(azi dimineață) iar memoria mea nu mai e ce era(asta poate avea și avantaje, la un moment dat) m-am gândit să scriu puțin despre ce mi-a plăcut (sau nu).

Primul punct pe ordinea de zi : cazarea. Noi aveam rezervat (și plătit) la Superior One Boutique Hotel, unde trebuia să ne petrecem câteva zile de Paște, însă, după cum știți, a mâncat cineva un pangolin medium rare și a trebuit să amânăm.

Hotelul are 4*, și, ca să încep cu punctele slabe, este singurul hotel de 4* care nu are nicio facilitate whatsoever. Nu are piscină, nu are saună, nu are spa, nu are sală de fitness(tocmai când mă hotărâsem să scap de cele 25 de kilograme în plus în aceste 4 zile.. Pff, ghinion). Nu are decât recepția, camerele și, probabil, un restaurant pe la minus 1,pe undeva, pe care nu l-am văzut, pentru că noile reglementări prevăd servirea mic dejunului în cameră.

Aproposito de mic dejun. Inițial aveau un contract cu o firmă de catering și îți puteai alege, cu o zi înainte, ce gen de mic dejun vrei să servești. Noi am ajuns duminică, și, din lista de vreo 8-10 pachete, erau disponibile doar vreo 3,așa că am ales pachetul executive. Știu, sună bine. Mai bine decât realitatea.

Cam așa arăta un pachet, și era pentru două persoane. O bucățică de somon afumat, două felii de șuncă(nu mi-a plăcut gustul), două bucăți de brânză mirositoare(așa trebuia, nu stătuse în șosete), două feliuțe de pâine prăjită, o lipie, două chifluțe dulci, un compot de ananas, un borcănel de cremă de brânză, unul de miere și unul de tahini. 

Să dezbatem puțin acest aspect : tahini!! Nu hummus, care poate fi foarte bun și pe care, da, îl mâncăm cu lipie, ci tahini, care e pastă de susan, și despre care nu am auzit să se mănânce simplă pentru că e grețoasă și are un gust neplăcut. 

Trecem mai departe, că prea m-am aprins. 😁

Deci despre acest mic dejun, cum ar zice americanul: not great, not terrible. 

Apoi, începând cu marți dimineață, patronul hotelului și-a dat seama că nu îi place combinația, și a hotărât să se pregătească mic dejunul la bucătăria hotelului(servit tot în cameră, desigur) și am sărit din lac în puț. 

Deși farfuria arăta bine, ouăle erau fade, crenvurștii dubioși, pâinea prea puțină, roșiile... na, normale, cașcavalul fără gust, balconul foarte ciudat și șunca produsă și feliată de prea mult timp. Ciupercile erau bune. 😁

Nu mi-a plăcut, de ce să vă mint. Am mâncat două zile așa, iar azi, când D vorbise la recepție să ne schimbe cu niște croissante (cumpărate) sau ceva similar, până s-au moșcăit, până s-au foit, până au înțeles, am renunțat să mai așteptăm și am plecat la drum. 

Dar suficient cu ce NU mi-a plăcut. Ce mi-a plăcut : camerele sunt mari, băile imense, așternuturile impecabile, te tăiai în cearceafuri, pun la dispoziție papuci de unică folosință, obiecte de toaletă, au aer condiționat peste tot șiiii... Au presiune la duș!  Da, pentru mine e mare lucru ca atunci când faci duș să te revigoreze, nu să stai să te rogi de apă să curgă, gândindu-te că ploaia are presiune mai mare. 

Deci din toate aceste puncte de vedere, nota 10. Prosoapele și așternuturile ne-au fost schimbate în fiecare zi(deși nu țineam neapărat, pentru protejarea planetei și a resurselor), personalul a fost foarte amabil(am avut câteva ore o problemă cu aerul condiționat, era setat aiurea, și, după ce au venit, în ordine, recepționerul, cameristele și managerul, care a și rezolvat, ne-au trimis o sticlă de vin, din partea casei) iar hotelul este situat central, la 5 minute de mers pe jos până în buricul târgului. 

To be continued cu recomandări culinare. 😀

Pană, furtună, duminică. Noi în concediu.

După o zi absolut minunată petrecută în compania prietenilor noștri din Arta(un oraș foarte frumos situat în vestul Greciei) am pornit, dis-de-dimineață, către destinația noastră principală, Salonic.

Totul bine și frumos, până cu vreo 20 de km înainte să ajungem la hotel, când unul din cauciucuri nu a mai rezistat bucuriei și a pocnit de nerăbdare. Nu am mai avut pană de când mergeam cu Dacia 1300, în 1998, toamna, dar ce ar fi concediul nostru început în forță fără puțin mai multă adrenalină?

Și nu, n-a fost o pană din aia de nu-ți dai seama, că mașina încă merge și tu te întrebi dacă e ceva pe șosea sau ai o problemă. A fost scurt, aproape exploziv, și a arătat cam așa :

Am sunat la reprezentanța din Franța, având toate mașinile de aceeași marcă și cont de client la ei. Le-am explicat situația, ne-au zis să așteptăm și ne-au pus pe hold. Am ascultat o melodie de 864 de ori, pe repeat, și după 10 minute de nimic am închis. Am sunat iar, ne-au spus să sunăm la reprezentanța din România, că, vorba cântecului, "noi suntem români". Am sunat, am explicat (din nou), ne-au pus pe hold. Am așteptat alte 10 minute, am închis. Ne-au sunat ei, au spus că încearcă să ia legătura cu grecii, dar că de obicei grecii sunt mai lenți. De duminică era duminică, normal, pentru că se știe că toate bubele apar în weekenduri sau de sărbătorile legale. Colac peste pupăză, deși în momentul în care am făcut pană erau 36 de grade cu soare de tropice, între timp, cât stăteam pe banda de urgență de pe autostradă, a început furtuna. Dar furtună din aia, de filme cu apocalipsa. 

• 
  

După lupte seculare care au durat o oră, cred, cei din România au reușit să ia legătura cu cei din Grecia și ni s-a transmis că sunt pe drum și vor ajunge curând.

Acum, de schimbat un cauciuc puteam și noi, evident, însă fiind vorba de rezervă, care nu e chiar ca un cauciuc original, am fost sfătuiți să nu o folosim decât în caz de extremă urgență, așa că am solicitat asistență la reprezentanță, dacă tot suntem clienți (fideli, aș zice 😀)

Cât asteptam noi cuminți și stresați, că deh, eram în ditamai furtuna cu vizibilitate redusă, pe autostradă, cu nicio șansă să putem recupera cauciucul avariat, numai de nu se pune o ploaie de l-ar fi înnebunit de fericire pe Bacovia. 3 volume de poezii ar fi scris.

Într-un final a ajuns și mașina pe care noi ne-o imaginam că va fi cu platformă, dar care nu era, că era mai mică decât a noastră, din care a coborât... o femeie 😳 și un Iorgos, să zicem, cu vreo două șurubelnițe și un cric. Fără vreun cauciuc, fără vreun lipici magic, fără vreun chef. Așa, fluturași. Și care ne-au zis că tot ce pot face e să ne schimbe cauciucul cu rezerva noastră. Lucru pe care, repet, l-ar fi făcut și D cu ochii închiși, cu 90 minute înainte chiar. A! Și că ne costă 100 euro, desigur, că tzatziki nu e moca, na. 

In fine. S-au apucat, au ridicat mașina, au scos cauciucul( fie-i țărâna ușoară!) care arăta într-un mare fel:

și s-au apucat să bage presiune în rezervă. Doar că nu aveau cu ce, așa că le-am dat noi. 😁 Domnul a pus apoi rezerva pe butuc (pentru cuvântul ăsta l-am întrebat pe D, că eu îi ziceam osie,  ca la căruță)  și a apăsat pe cric, să ne coboare mașina. Doar că nu pusese șuruburile și era să ne strice puntea spate. 

A fost frumos, emoționant. D era să facă atac de cord iar eu AVC. Între timp venise și poliția, care ne tot zicea să ne grăbim, Iorgos părea că schimbă prima oară o roată, se vorbea română, engleză, greacă, toată lumea deodată, copiii ziceau că parcă a avut loc o crimă, așa tensiune e în aer, a fost intens. 

La un moment dat a avut loc și următorul dialog la noi în mașină :

-  E furtună puternică, plouă, avem pană, ce ar putea fi mai rău de atât? a întrebat Răzvan, un copil inocent, care nu știe că astfel de întrebări nu se pun și nu se gândesc niciodată. 

-Să ne sune ăia cu rezultatul la testul Covid, am răspuns eu, șugubeață, și nimeni nu a râs, în afară de mine. Mno... 

In rest totul a mers strună. Mâine facem shopping, dar de cauciucuri, de data asta, că s-au dus vremurile în care cumpăram suveniruri. 🙄

Cam asta a fost prima zi. Nu vă culcați supărați, că după toate astea am ajuns la hotel, care e minunat, și apoi am iesit și am mâncat asta:

așa că am uitat tot. De asta m-am și grăbit să povestesc tot aici, că ne pregătim să ieșim iar și mi-e că uit de tot.