Despre CeLeSfinte.

Acum îmi dau seama că am pus titlul ăsta și e posibil ca el să atragă persoane religioase, în căutare de sfaturi pioase. Nu, nu e cazul, n-are nicio legătură cu biserica ce urmează să povestesc. Acum sau vreodată. Îmi pare rău.
Așa cum, cititori fideli cum vă cunosc, știți deja, mașina mea s-a dus într-o lume mai bună. Sper, altfel suntem amandouă părțile necăjite. Mă costă mai mult să o fac decât prețul ei actual, așa că pentru moment fac două lucruri:
1. Aștept să-mi doneze cineva un Range Rover nou-nouț.( Alb, vă rog. Mulțumesc.)
2. Conduc, cu împrumut, cea mai smecheră mașină pe care am condus-o eu, neam de neamul meu, de fapt, de la maimuță la robot. Mașina soțului meu.
De un an, de când o are, nu am condus-o niciodată. Mă rog, am fost o dată prin Mamaia,astă iarnă, la insistențele lui, de am condus 10 minute pe drum drept să văd cât de repede se accelerează.(rămânând, totuși, în viteza legală ;) ) M-a speriat și atunci(mașina, nu el) și mereu. O vedeam mare, complicată, și. cel mai important, hidramată, ceea ce eu, în 20 de ani de condus non-top manuală, consideram ozene-iesc. Așa că pe principiul ”thanks, but no, thanks” o evitam ori de câte ori omul, binevoitor (și curajos, if u ask me) mi-o oferea spre condus.
Trecu o zi, trecură trei, vorba poetului (da, mai inserez citate ici, colo, să vă impresionez cu vastele mele cunoștințe literare. Sper să reușesc, că mai am puțin și epuizez tot ce știu) și iaca momentul zero cum veni el și mă luă pe nepregătite, exact așa cum surprinde iarna, în fiecare an, autoritățile. Mașină, nu, nevoie, da. Domnul urma să plece câteva zile din localitate, așa că singura concluzie logică a fost să folosesc mașina lui. Da, simplu de zis, sigur, doar că nici când urma vreun examen prin facultate nu eram așa agitată și stresată și nu-mi dădeam atât de puține șanse de reușită. Nu am putut să dorm 3 nopți și 3 zile de grijă, de zici că urma să pilotez Air Force One. Și dă-i, și luptă, neicușorule, traininguri, tutoriale, teste(TOATE numai și numai din partea mea, proprietarul era foarte liniștit. Abia când urma să ies pe ușă și m-a văzut mov de emoție cred că s-a speriat și mi-a zis că dacă nu mă simt pregătită și nu vreau mai bine să nu mai plec cu ea. Prea târziu, însă. Eram hotărâtă să-mi înfrunt demonii).
Îmi repetasem, în gând toate literele alea ciudate și ce înseamnă fiecare, și acum mi se amestecau în cap...R...D...P..N...MM...dar era momentul să acționez, nu  mai era cale de întoarcere. Practic, îmi era frică de două lucruri: să îmi amintesc ce face fiecare literă și să nu calc, naibii, frâna cu stângul. Să nu folosesc stângul deloc, de fapt. Că mă gândeam eu că volanul tot așa se ține.
Știu că vă mușcați pumnii până la sânge de emoție, deja, așa că nu vă mai fierb: a fost mult, muuuuult mai ușor decât mă așteptam eu, nu am avut nici atunci, și nici măcar o dată, zilele astea, instinctul de a folosi piciorul stâng, sau de a schimba viteza, nu am pus frână bruscă, am parcat lateral exemplar(ca de obicei, mulțumesc frumos) și...m-am cam îndrăgostit de mașina asta.
Și probabil că voi ați condus hidramată până acum, dar scriu și eu, pentru voi sau pentru ceilalți, impresia pe care o am eu când conduc mașina asta: știți mașinuțele alea electrice(din Satul de Vacanță) unde trebuie să calci doar o pedală și să ghidezi ușor volanul? Exact așa mă simt eu când o conduc. Ca într-o mașinuță din aia.Ea merge singură, eu doar o alint puțin. Și ea e cuminte și toarce(i-am scăzut și consumul, apropo, atât de atentă sunt cu ea) dar știe să fie și extrem de rapidă, la nevoie, și parcă plutești, așa, când o conduci, și îți dă o stare de bine.
Acum, la rece, când mă gândesc câââât de stresată am putut fi că nu mă voi descurca, îmi vine în minte un singur lucru: știți că se spune despre mașinile astea șmechere că sunt pentru proști, atât de ușor se conduc. Cred că m-am temut că nu o să fiu suficient de proastă. M-am speriat degeaba. ;)