Despre fobii. Litera A.

Aproape toată viața mea m-am lăudat (în capul meu, că nu a venit niciodată vorba într-o discuție cu alți oameni) că nu am nicio fobie. Vedeam oameni care se tem de înălțimi, de insecte sau de spații închise și mă gândeam că nu am o problemă majoră cu nimic în mod deosebit. Bine, nu văd ca modalitate perfectă de petrecere a timpului să cari tarantule pe corp sau să locuiești într-un tunel cu diametrul de 70 cm, dar nici nu cred că astea ar fi lucrurile care mi-ar declanșa o criză de nebunie (lasă farfuria goală în frigider, însă, și s-ar putea să se schimbe treaba).
Însă acum ceva timp am consultat o listă de fobii (atât de cultă sunt, citesc orice) și mi-am dat seama că mă tem de mai multe lucruri decât conștientizam inițial. Adevărul e că există o fobie pentru orice lucru de pe pământul ăsta (chiar și bananofobie, teama de banane, deci...cât de cât stau bine) dar nu îți dai seama cât de multe lucruri te deranjează până nu citești o listă de fobii. 

Așadar, fără a avea pretenția de a acoperi exhaustiv subiectul, ci doar așa, pentru a vă face o părere, în ordine alfabetică, ar fi:

- ablutofobia- Teamă patologică de a se spăla sau de a face baie, asociată cu teama de apă caldă sau apă rece, de apă în general (hidrofobie sau acvafobie), teamă de a fi văzuți goi, de vătămare a pielii de către apă; aceasta duce la evitarea de a se spăla pe perioade lungi de timp.

Pe asta nu o am, slavă Domnului (cred că am opusul ei, abluto-obsesia, cum ar veni, că aș face duș/baie de 14 ori pe zi) însă, din păcate, știu mulți oameni care suferă de această afecțiune. Mă rog, poate ei nu suferă, dar cei din jurul lor...

- acarofobie - Teamă patologică de infestare a pielii de acarieni sau căpușe; frica de mâncărime, scabie (scabiofobie). 2. Teamă patologică de obiecte mici, cum ar fi moliile și alte insecte (entomofobie), viermi (helmintofobie), acarieni, și obiecte mici inanimate (microfobie), cum ar fi acele. (en. acarophobia).

Acum...arătați-mi mie pe cineva care nu se teme că ar putea fi infestat de căpușe(mă mănâncă pielea numai când scriu). Acarienii ca acarienii, că sunt mici și nu ii vedem la (/pe  😁) față, dar scârbele alea de căpușe, mai ales după atâta mediatizare cu boala Lyme...brrr
Cât despre microfobie, adică teama de obiecte mici și inanimate, pe lângă faptul că nu suport acele de nicio culoare, nu mă uit niciodată când străpung pielea, că mi se face rău, parcă aud și pocnetul pielii când intră acul, aș adăuga pe această listă și piesele mici de Lego. Dacă apuci să calci pe câteva (eventual noaptea, când copiii dorm și nu te poți manifesta sonor) cred că îmi dai dreptate.

- acerofobie/ acerbofobie - Teamă patologică de alimente sau lichide cu gust acru sau amar, cea ce duce duce la evitarea acestor alimente. 2. Teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra. (en. acerophobia, acerbophobia).

Văd că sunt două fobii diferite aici. Prima e cea de alimente acre sau amare, și nu că am fobie, dar nici vreo pasiune nu am. Compensez însă cu dragostea pentru gustul sărat și pasiunea pentru cel dulce.

A doua menționează o teamă de a părea dur, ironic, de a supăra. Personal, cred că această fobie este inventată. Nu cred că suferă cineva de așa ceva. Cum să îți fie teamă să nu pari dur sau ironic? Nu e ca și cum ironiile evadează din gura ta când tu încerci să faci serenade. Nu vrei să pari ironic, nu faci ironii, simplu. Nu vrei să superi, taci din gură. Sau zici ce vrea celălalt să audă. M-a ferit Dumnizo”  de fobia asta. A transformat-o în plăcere. Mno...

- acluofobie - Teamă patologică de întuneric sau de locuri întunecoase, manifestată prin evitarea de a ieși afară pe timp de noapte, de a se uita afară la întuneric prin ferestre, pe care le închid, anxietate la apropierea serii, evitarea de a sta în camere întunecate și menținerea unei lumini disponibile. (en. achluophobia).

Oh well...nu îmi place să merg noaptea singură pe stradă, deci da, partikip la fobia asta ca membru activ. Nu imi e frică să mă uit pe geam la întuneric, dar nici nu văd mare lucru dacă mă uit, așa că evit. Și da, geamurile le închid, să nu intre țânțarii sau frigul, în funcție de anotimp. Hai, semiacluofobă, poftim!

- acnofobie- Teamă patologică de acnee sau de a se îmbolnăvi de acnee (fr. acnophobie).

Teama asta cred că bântuie adolescența fiecăruia, și dacă am supraviețuit acelei perioade înseamnă că am răzbit și că binili învinge. Toată lumea știe. :)

- acrofobie -  Frică de locuri situate la înălțime, de înălțimi. Persoanele care au acrofobie se tem de a fi la etajele superioare ale clădirilor, pe vârfurile de deal sau de munte, pe margine podurilor, acoperișurilor, scărilor, balustradelor, au frică de ascensoare, scări rulante, balcoane. Frica de înălțimi este uneori asociata cu o frica de avioane și de zbor. Este una dintre cele mai frecvente fobii - circa 4 la sută din populație are o fobie la înălțimi.

Oh well...that IS a serious one. Mie îmi e teamă de înălțime doar atâta timp cât nu mă simt protejată suficient, Am o senzație neplăcută dacă sunt pe un geam transparent, de exemplu, la înălțime mare, dar nu și dacă aș fi legată și pregătită pentru bungee jumping. Îmi e teamă în roata mare dar nu și în montagne russe, oricât de înalt ar fi el. Makes sense?

- acusticofobie - Teamă patologică față de zgomote, mai ales bruște puternice, de sunete în general sau sunete specifice: zumzetul albinelor, strigătele de teamă sau de durere a copiilor, țipetele de agonie sau panică ale altor persoane, șuieratul, pocnetul baloanelor.

O,da! DA. Dar, pe de altă parte, cine nu ar avea teamă de strigătele de durere ale copiilor? Cât despre teama față de zgomote sau de sunete în general, asta vine și cu vârsta...nu mai am toleranța de acum 20 de ani...

- aerofobie - Teamă patologică de curenții de aer, de aer în general, de gazele nocive din aer. Este asociată cu teama de a răci sau de virozele provocate de curenții de aer. 2. Uneori, acest termen este folosit pentru teama de zbor. 

Hei, fobia asta e specifică românilor! Teama de curent, baby! Ne trage curentul, așa că stăm cu ușile sau geamurile închise și asudăm la 40 de grade, ca nu carecumva, Doamne ferește, să ne tragă curentul, că s-a terminat filmul! Gazele nocive ca gazele nocive, că nu toată lumea pune bicarbonat când fierbe fasolea, dar curentul...

- aerohigrofobie - Teamă patologică de umiditate atmosferică ridicată

Da, da, asta apare la fetele care doar ce și-au îndreptat părul cu peria, și observă cu stupoare cum umiditatea strică frumusețe de freză și de 40 de lei...O-RI-BIL!

- afefobie - Teamă morbidă de a atinge obiectele, sau de a fi atins de alte persoane

Oh, asta sună rău-rău. Păi dacă nu atingi obiecte și nici atingerea persoanelor nu îți face bine...practic...ce faci toată ziua?

- agorafobie - Teamă morbidă de spațiile goale, largi, deschise, de piețe, de locurile publice etc., cu tendința evitării acestora.

Eu am o teamă morbidă de spații goale, de asta le umplu cu tot felul de prostii(cine a fost măcar o dată în vizită la noi știe la ce mă refer. Sunt ca doamna cu pisicile, dar colecționez orice altceva.) Locurile publice nu mă deranjează decât dacă sunt foarte aglomerate sau/și sunt inundate de soare, pe care nu îl suport nicicum. Am heliofobie, dar (probabil) ajungem și acolo cândva.

- ailurofobie- teama morbidă de pisici.

Da. De pisici, de păsări, de orice animal sau ființă imprevizibilă. Inclusiv oameni. Deci da. Altă întrebare?

- algofobie - teamă patologică de durere.

Cu mândrie în suflet pot să zic că nu. Nu de aia fizică, cel puțin. Nu îmi place, dar sunt destul de rezistentă. Am și exemple, dar în privat. :)

- aliumfobie - Teamă patologică de usturoi, de gustul usturător al usturoiului. Aceasta teama se poate extinde și la alte plante cu miros înțepător: ceapa, praz, arpagic și hajme.

Uite, o metodă de a verifica dacă ești rudă cu Dracula: această fobie. Dacă suferi de ea, poate ar trebui să îți verifici mai atent arborele genealogic. Dacă nu, dă-i cu mujdeiul în continuare, că e al naibii de bun!

- alodoxafobia - Teamă patologică sau ură față de opiniile altora sau opiniile proprii. Alodoxafobia poate fi legată de o teamă de a fi criticat

E o fobie tristuță, care cred că are legătură cu părerea față de propria persoană. Poate fi conectată cu acerofobia, probabil. Se rezolvă cu terapie și mindfulness. 

- amatofobie - teamă patologică de praf.

Oh, nu. Pe asta nu o am. V-aș pune o poză cu măsuța pe care stă televizorul, să mă credeți. Acolo, praful pare că are a mind of its own, că se așează în minutul următor îndepărtării cârpei mele de praf.

- anchilofobie- Teamă patologică de a avea anchiloză.

Da, să trăiți! Este! Și teama, și anchiloza. Am aproape 40 de ani, csf...

- androfobie- Teamă, repulsie patologică față de bărbați.

Nu se numea feminism? 😁😁

- antropofobie -  Teamă patologică de oameni, ură patologică față de oameni, mizantropie excesivă; exantropie.

Și asta-i d-aia urâtă, dar, uneori, după o zi în trafic, o înțeleg.

- apeirofobie- Teamă excesivă, nejustificată, de infinit.

Măi, eu pe asta am avut-o în liceu, la orele de mate, când nu înțelegeam exercițiile cu +/- infinit nici să mă pici cu ceară. Nici acum nu înțeleg de ce trebuie să discutăm despre ceva abstract. Deci da, sunt puțin apeirofobică. Dar măcar am scăpat de liceu.

- aritmofobie - Teamă patologică de numirea cifrelor.

Ăștia clar nu sunt economiști. Oare cum fac, totuși, când vor să transmită un număr? Zic: lebădă, scaun întors, om de zăpadă?

- astrofobie - Teamă patologică de fenomene atmosferice sau cosmice (uragane și furtuni, tunete și fulgere, cutremure etc.).

Mie, una, îmi plac mult furtunile și ploile. Deci iar aș fi, cum s-ar zice, astro-obsedată.(chiar, poate peste doi ani, când termin de scris despre fobii, fac un articol și despre obsesii). Însă știu siiigur sigur persoane care se tem îngrozitor de ele.

- ataxofobie- Teamă patologică sau repulsie morbidă față de dezordine.

Și aici mă scriu pe listă. Nu îmi e teamă, dar îmi dă o stare de agitație, de neliniște. V-am mai spus că am câteva manifestări de OCD.

- atefobie- teamă patologică de ruine, de dărâmături.

Aici știu pe cineva care NU are această fobie: primarul general al Constanței, Decebal Făgădău.


...to be continued.

După două săptămâni de școală în Franța.

Ieri am fost la (singura, cred) sedință cu părinții de la Răzvan de la școală. Și pentru că tot au trecut două săptămâni de când copiii au început cursurile, mă gândeam că ar fi timpul de câteva prime impresii.

În primul și în primul rând, nu mă așteptam ca toată lumea să fie așa amabilă, așa prietenoasă și așa deschisă la singurii copii români din școală. Pe lângă faptul că eu sunt mai stresată din fire și îmi fac griji și când nu există motive, știam părerea francezilor despre români și, sincer, xenofobismul lor mă speria îngrozitor când mă gândeam că mi-ar putea afecta copiii. Însă absolut toți, de la copii la profesori, secretare, directoare, toți i-au primit frumos, încântați de diversitatea adusă de ei în instituție(merg la aceeași școală. Catolică. :) )

Eduard nu vorbea deloc limba, iar Răzvan avea câteva noțiuni de bază, suficiente cât să întremeze un dialog, dar nici pe departe cât să îl facă să se simtă confortabil într-o discuție. Ei vorbesc engleză amândoi, însă...nu îi ajută prea mult în Franța, deocamdată, pentru că francezii nu sunt mari vorbitori de limba engleză. Nu cei din orașul nostru, cel puțin, unde engleza e mai mult o limbă..exotică,așa. :))
Încă de la început, însă, au fost primiți cu căldură de colegi și ajutați să se adapteze, astfel încât acum, după atât de puțin timp scurs, Răzvan deja vorbește binișor și cu colegii și cu profesorii, ridică mâna, iese la tablă, își face temele singur(chiar și la franceză, unde momentan studiază romanul realist, parcă) și, cireașa de pe tort, îmi zice în fiecare zi cât de mult îi place la școală și cât de încântat e de tot ce se petrece acolo. Duminică mi-a zis, chiar, că de abia așteaptă ziua de luni, să meargă iar la școală. Nu am emoticoane la dispoziție să inserez o față șocată, dar vă imaginați voi cum am reacționat când l-am auzit, dat fiind că ultima oară când a zis asta locuiam în Belgia.

Eduard încă vorbește mai mult în engleză cu doamnele lui(are două, una luni și marți, alta joi și vineri. Miercurea nu fac ore cei din școala primară, deci încă un elev fericit la noi în casă), însă a început să înțeleagă și asimilează zilnic cuvinte noi. Doamnele nu vorbesc bine engleză, dar înțeleg și fac tot posibilul să se facă înțelese, la rândul lor, când îi traduc lui Edu una, alta, iar el e măgulit de atenția lor și impresionat de determinarea cu care insistă să îl facă să se simtă ca făcând parte din colectiv. El și-a făcut, oricum, deja, nuștiucâți prieteni, că se duce și îi întreabă pe toți dacă vor să se împrietenească și încet-încet și-a făcut ditamai gașca, deci e în grafic. :)

Sunt foarte multe lucruri care m-au impresionat pozitiv(practic, mai tot) însă, evident, nu o să le pot scrie pe toate acum. Ce vreau să amintesc, totuși, este naturalețea cu care se comportă toți profesorii, inclusiv directoarele. Directoarea lui Edu știe toți părinții copiilor din primară, și, în primele zile de școală, pentru că era singura care îi cunoștea pe toți, a stat la poartă, la plecare, pentru a înmâna personal fiecare copil părintelui lui.(niciun copil nu părăsește curtea școlii fără să fie predat personal de un cadru didactic părintelui sau unui reprezentant)

La Răzvan...ce să mai zic... Pe lângă faptul că materia este mult mai ușoară, programa nu e așa încărcată ca în România, temele sunt semnificativ mai puține, materiile sunt comasate astfel încât să nu ocupe mult din timpul elevului, pentru a avea ocazia să facă și sport, sau să studieze un instrument. Miercurea are program scurt(scapă la 12) iar marțea și vinerea au, după-amiaza, ateliere pedagogice, începând din octombrie, adică vor putea alege dintr-o sumedenie de cursuri opționale, prezentate la un târg de cursuri, două materii sau subiecte care îi interesează și pe care le pot dezvolta în timpul orelor, la școală. O să revin cu lista atelierelor după târgul din octombrie, dar, din câte am înțeles până acum, e vorba despre cursuri de gastronomie, limbă straină, sport, etc. Istoria și geografia se studiază împreună, reprezintă o singură materie, la fel și Fizică-Chimie. Ieri, la ședintă, doamna de istorie-geografie spunea că vrea să îi ducă într-o zi la tribunal, să vadă cum se desfășoară o zi acolo, iar profesorul de tehnologie zicea că vor face diferite proiecte, și că anul trecut au făcut un telefon mobil. Ei, copiii, împreună, sub supravegherea profesorului.

Pentru a se cunoaște mai bine și a cunoaște și tările vecine, în aprilie vor avea o excursie în Barcelona, un fel de tabără de aprofundare a limbii spaniole(Razvan face italiană, alți colegi de clasă fac germană, alții latină, dar în excursie merg toți).

Fiecare profesor a venit ieri, la ședință, și s-a prezentat, foarte pe scurt, a prezentat puțin și materia, și fiecare, fără excepție, a ținut să precizeze că va face tot posibilul, dacă un copil are nevoie de ajutor, să fie acolo pentru el și să îl ajute să recupereze materia sau să depășească orice obstacol ar putea apărea.

Deși este, după cum spuneam, o școală catolică, fondată de maicuțe, nu fac religie la școală, deoarece au spus că sunt prea multe materii și nu vor să aglomereze copiii...

Tot la ședință, ieri, doamna de matematică ne-a vorbit despre un canal de YouTube de unde copiii pot învăța cum să memoreze mai bine, ne-a vorbit despre memoria reptiliană și despre Amy Cuddy și cum limbajul corpului ne poate influența starea. Deci cam așa stau lucrurile...

Toți sunt foaaarte relaxați, peste tot ai impresia că nu există probleme fără soluții, sunt mereu cu zâmbetul pe buze, amabili, săritori, prietenoși. Și starea asta e peste tot în oraș. În trafic, pe străzi, la magazine, la noi în cartier...Liniște și pace. Noroc că noi patru suntem neschimbați și mai creștem decibelii, că altfel m-ar lua amețeala de atâta zen... :))