Grecia. Compunere.

În mod clar nu sunt cea mai potrivită persoană care să scrie despre Grecia. Și, tocmai din motivul ăsta, sunt cea mai potrivită. Psihologie pentru începători, vol. I., ediția 1980.

De ce nu sunt? Pentru că Grecia ocupă loc fruntaș printre țările în care nu aș vrea să locuiesc. Și știu ce zic, am locuit în Atena cea mai lungă scurtă perioadă din viața mea. E adevărat, insulele sunt diferite de continent, dar tot același relief sterp, tot aceeași căldură insuportabilă, tot pietre în loc de verdeață, tot lentoarea specifică grecilor găsim peste tot. Pentru mine Grecia reprezintă, în afară de o perioadă traumatizantă din viață, o țară cu care nu sunt compatibilă pe termen lung. (ea și orice țară în care temperaturile depășesc 22 de grade, deci, după cum se vede, e vina mea).

Dar Grecia reprezintă, totodată, mult mai mult. Pentru mine și pentru oricine a vizitat-o. Noi mergem acolo de 17 ani, cel puțin pe dată pe an.(ce-i drept, nu mereu ca rezultat al alegerilor mele, ci ca parte a compromisurilor pe care trebuie să le faci, în general, într-o relație 😁  )

Grecia înseamnă soare. Soare primitor și dătător de voie bună prin lunile aprilie-mai, dogoritor prin iunie, iulie și august, prietenos și reconfortant prin septembrie, chiar octombrie, și cam mereu prezent în celelalte luni.

Grecia înseamnă și mare. Limpede, curată, cu nisip fin sau pietre șlefuite în zeci, sute de ani de zbucium, cu plaje atât de frumoase încât nicio poză nu le poate face dreptate, cu apa prin care îți vezi degetele picioarelor sau bancurile de peștișori care înoată pe lângă tine.

Ei...dar mai înseamnă și mâncare. Cine nu apreciază un souvlaki fript exact cât trebuie, cu o lipie caldă, cu tzatziki, ceapă aromată și roșii zemoase? Plus o băutură carbogazoasă rrrece, care să stingă toată combinația asta demențială? Da, Coca Cola, normal că de ea zic. :) Sau un frappe rece servit la o terasă la care toți sunt îndreptați cu fața spre stradă, ca la spectacol, sorbind alene și povestind vrute și nevrute? Sau cine n-a fost pe vreo insulă grecească fără să mănânce fructe de mare proaspete, sau fără să vadă caracatițe uscându-se la soare, gata să fie servite alături de o porție mare de cartofi prăjiți și o jumătate de lămâie? Ce să-ți dorești mai mult?

Și da, după cum ziceam, Grecia înseamnă relaxare. Faptul că de la prânz până după-amiază toată lumea pare să dispară din oraș, majoritatea magazinelor fiind închise, pe străzi e o liniște mormântală, de duminică, pentru ca totul să revină la viață pe seară, până noaptea târziu, cred că spune multe despre poporul ăsta. Seara totul se însuflețește, atunci începe distracția, practic, atunci se umplu terasele, parcurile, copiii ies la joacă, bătrânii stau la sfadă, tineretul vorbește zgomotos pe la taverne..ca și cum cineva a acționat un buton magic. Este incredibil cât de relaxați sunt toți, cât de bine dispuși, ce stare pozitivă îți insuflă.

Grecia mai înseamnă și istorie. O istorie ce datează de dinainte de Hristos, marcată de războaie, schimbări, perioade de criză sau apogeu, toate traversate cu bine de acest popor fascinant.

Și, pentru mine, Grecia înseamnă și muzică. Chit că o înțeleg doar foarte puțin sau deloc, muzica grecească mi se pare un cumul de sentimente interpretate în cele mai emoționante moduri posibile. În ce mă privește, Giannis Ploutarhos ar putea să cânte și despre prețul exagerat al cartofilor noi, că tot mi se face pielea găinii când îl ascult.

Și pentru toate motivele enumerate mai sus, precum și pentru multe altele ce azi nu și-au găsit loc în articol, pentru că, de 17 ani, e țara în care mă simt, pe termen scurt 😜 , ca acasă, dar și pentru că, și de n-ar fi toate astea, tot m-ar obliga cineva, eu o să revin, sper, an de an, în frumoasa Eladă, ceea ce vă doresc și vouă, că nu dau de la mine!

Hotel Festa Panorama Nessebar, sau cum să răcești la patru stele.

Pentru că, deși ne-am întors din concediu de o săptămână, eu încă mai port în mine amintirile vii ale condițiilor de cazare de la hotelul din Bulgaria(doar ce am strănutat de patru ori în al optsprezecelea ceai băut azi), zic să scriu puțin despre minunatul hotel la care am stat în vacanța de Paște.
Totul a început exact cum a și continuat, extraordinar. În parcare nu erau locuri libere, iar dacă încercai să parchezi undeva unde nu era marcat(fără să deranjezi, totuși) un prea zelos paznic era pregătit să-și dea și viața, la nevoie, numai ca tu să nu lași mașina acolo. Astfel, atunci când prietenii noștri au parcat într-un loc nestipulat în Regulamentul General al Parcărilor din Lumea Întreagă, paznicul în discuție a început să urle mai ceva ca Daenerys când și-a pierdut al doilea dragon și, în plus față de ea, pentru că suferința era vizibil mai mare, a început să bată cu pumnii în mașina acestora. Așa că a trebuit, cu ochii mijiți de spaimă și cu ușile blocate, să trecem pe lângă el și să căutăm loc de parcare în altă parte, undeva în apropiere.
După ce ne-am cazat(camerele erau frumoase, mari și curate, apropo. Uite că sunt corectă :) ) am coborât la masă, unde ni se spusese că ne sunt pregătite câteva feluri de mâncare, chiar dacă era trecut de ora de masă(am avut regim all inclusive). Mâncarea era...ca de all inclusive. La grămadă, cantină-style, comestibilă în cel mai bun caz. Nu aveau multe feluri(3 de carne, câteva garnituri, salate, două feluri de supă și 1 desert cu mai multe fețe). Sincer, am sperat să fie așa doar pentru că era o gustare pregătită din resturi, dar, din păcate, cam ăsta a fost parcursul pe toată durata șederii noastre acolo. Dimineața mâncarea era relativ ok(ouă, șuncă, mezeluri, o brânză fadă, salată, crenvurști, legume, cea mai proastă cafea din lume și ceai). Pâinea era mereu bună, dacă erai zvelt și placai gloata de pensionari ce stătea la coadă cu jumătate de oră înainte să se deschidă ușile puteai prinde și niște mini baghete calde, delicioase, și alte câteva gustări care erau ediție limitată.
La prânz, după cum am spus, cele trei feluri de carne(cel puțin unul, cel mult două erau ok-ish) cu toate cele pe lângă, plus, ca desert, înghețată și dulciurile de care scriam mai sus. Teoretic, ele erau de patru feluri(în fiecare zi aceleași), practic orice ți-ai fi pus în farfurie simțeai același gust, pentru că erau toate înmuiate în sirop de apă cu zahăr. Chiar și niște saleuri, la un moment dat, care sunt sărate la bază, tot așa le-am servit, cu gust de sarailii. Not impressed at all.
Seara era masa de prânz reloaded, doar cu alte feluri de mâncare, dar la aceeași calitate.
Nu trec mai departe înainte de a aminti de clătite. :D Știu că vor citi și o parte din cei cu care am fost acolo și știu că vor zâmbi(sau cel puțin așa sper din suflet, să fi depășit trauma). Dimineața serveau și clătite, iar treaba stătea așa: era un singur domn, la vreo 145 kg, care făcea clătite la două tigăi. Mă rog, când spun făcea exagerez, pentru că erau nefăcute. Încerca să facă. Sau nici măcar...
El se mișca puțin mai încet decât un melc după un pahar de coniac.Și oamenii se strângeau la coadă, și unii mai delegau pe alții, să nu aglomereze inutil locul, și când delegatul ajungea în față cerea 7 clătite, de exemplu, și uite-așa se declanșa jihadul. Țipete, urlete, scandaluri, deh...sarea și piperul românilor, oriunde s-ar afla. :D A doua zi, deloc prietenosul bucătar instaura o nouă regulă, și anume maxim două clătite de persoană, așa că la coadă se așezau 385 de oameni nerăbdători să guste din compoziția prea generos numită ”clătită”, și uite-așa trecură ani și au trecut și-acele/cumplite răni făcute de război, vorba poetei.Nu insist pe temă, o să spun doar că nu ne-am făcut mulți prieteni acolo.
Bun. Ce nu mi-a mai plăcut la acest hotel și țin musai să las cu limbă de moarte.
În cameră erau 20 grade cu minus, deși AC era pornit și dat pe plus plus plus, please. Drept pilote aveau niște pânze subțirele prin care se vedea cu ochiul liber, așa că am coborât, cu furci, cu topoare, la recepție, să întrebăm de ce nu merge căldura și când am putea să despachetăm toate hainele de pe noi. Răspunsul a fost, pe cât de simplu, pe atât de halucinant :”e hotel de vară, nu merge căldura!”. Șah mat, că asta nu mai auzisem. But little did we know, surprizele aveau să continue...
Siderați, nervoși, pe alocuri flămânzi, am mai băut o ceașcă de cafea proastă și ne-am decis să ne încălzim cu o baie fierbinte și apoi...Dumnezeu cu mila! Unii au ales să facă doar duș, alții, mai romantici din fire, și-au umplut cada cu spumă, visând la câteva momente relaxante. Dar, mai ceva ca într-o poveste scrisă de Murphy însuși, apa fierbinte era...călâie, așa că am avut, toți, surpriza neplăcută de a ieși dârdâind din baie, numai pentru a intra în dormitorul polar și a încerca să ne învelim cu o păturică translucentă. Răspunsul la întrebarea ”DE CE NU E APĂ CALDĂĂĂ?”..nu o să-l ghiciți niciodată, așa că vi-l zic eu: ”s-a terminat apa, reveniți mâine”. Măi, nu or fi bulgarii top pe servicii, dar la răspunsuri sunt brici, chapeau!
Așa că, da, am răcit. Am răcit, am răgușit, am tușit...na, ca în concediu la patru stele. Dar în rest a fost frumos. În rest, adică în Grecia, unde am fost înainte de a ajunge în Bulgaria. Dar despre asta, în episodul următor...Până atunci...evitați hotelurile de vară primăvara, pot cauza amintiri neplăcute!