E oficial. Sunt persona non grata în saloanele de coafura din întreaga lume. Spaima hairstiliștilor. O să am poza afișată la intrare în fiecare salon, alături de un avertisment scris în bold, italics și caps. Feriți-vă de măgăruș, varianta umană.
De când mă știu și mă duc pe la saloanele de coafură reprezint un ghimpe în peria hair stiliștilor, pentru că am părul foarte des și, cel mai adesea, foarte lung. Așa că la mine durează, în zilele bune, 45 de minute uscatul părului, 10 minute împărțitul în cărări și cărărui, 15 minute spălatul iar vopsitul... Oh, vopsitul... restul programului pe acea zi.
De-a lungul timpului am avut parte de :"Wow, ce des e!", " Oo, dar e foarte mult!, " Off, câtamai părul! "(schimbând des salonul, ajungeam și pe la din astea, de după blocuri, cu limbaj pe măsură)," Hmmm.. "," Mrrr.. "" Prrr" și alte onomatopee. Plus ochi dați peste cap, fețe înroșite de nervi, pufnit nerăbdător și nelipsitul tras de păr mai tare decât limita admisă.
Eu sunt fată fină și îmi cer mereu scuze, ca și cum l-aș fi plantat voluntar, (deși să ai păr foarte des e, din punctul meu de vedere, la fel de frustrant ca atunci când îl ai rar), dar nu toată lumea apreciază dovada mea de empatie și, nu de puține ori, oamenii au sentimente negative la adresa mea. Nu îi condamn, totuși. Nici mie nu-mi plac persoanele care pot mânca orice și oricât și nu se îngrașă, de exemplu. Nu cât să le trag de păr, desigur, dar cât să-mi dau ochii peste cap și să oftez tristă.
Astăzi am fost la salon aici, în Franța. Părul meu atinsese o lungime istorică și nici culoarea nu mai era exact ce voiam, așa că mi-am făcut programare pentru un tuns și un balayage.
Tipa care s-a ocupat de mine, o dulceață. Se știe că francezii sunt printre cei mai politicoși oameni din lume, iar ea nu făcea excepție. Am observat-o până să vină la mine, ciripea veselă cu ceilalți clienți, râdea la glumele lor, ba chiar glumea și ea.
Și.. . a venit. I-am zis ce vreau și a plecat să pregătească vopseaua. Apoi... a început. Și a vopsit. 10 minute.. 15...20..până i s-a terminat ce avea în bol. A zâmbit scurt și s-a dus să mai pregătească vopsea. S-a întors și a continuat.. 30..40..deja nădușea.. Eu îmi cerusem scuze din primele 5 minute, cât situația era calmă încă, așa că acum doar stăteam și o observam în tăcere. După 40 de minute s-a dus iar să pregătească vopsea. Nu mai zâmbea. Cred că a luat și un Novocalmin, ceva, că s-a întors cu forțe proaspete și a început să mă tragă de păr. Tare. Dupa o oră, când s-a dus să pună pentru a patra oară vopsea, mi s-a părut că are lacrimi în ochi. Repeta, cu glas stins, "se va termina curând... "
Am încercat să o încurajez, să îi spun ceva frumos, dar deja era târziu. Mă ura.
A terminat, într-un final, de pus vopseaua, și m-a lăsat să aștept 45 de minute, cât să prindă culoarea, iar ea să se liniștească.
Când a venit momentul spălatului pe cap, speram să se fi calmat puțin și să luăm de la capăt relația noastră fragilă ce începuse prost. Nu uitase. M-a tras de păr de parcă absolvise magna cum laudae Facultatea de Sado-masochism. Tare. Tare de tot. Iar eu am la activ câteva tatuaje și doi copii născuți fără anestezie. Știu ce e aia durere. Însă nici nu puteam să îi zic să-și descâlcească degetele din părul meu. În primul rând pentru că evident îi făcea plăcere să se răzbune, iar eu cred în ochi pentru ochi, fir de păr pentru fir de păr, iar în al doilea rând pentru că aș fi părut pămpăloaică. Cum să mă plâng pentru așa ceva? Nu se face. Nu așa câștigi războaie.
Am îndurat cu stoicism. Mi-am îngropat lacrimile în mască și am strâns din dinți. Și din scaun.
Câteva ore și proceduri mai târziu, a sosit momentul pentru uscat și coafat. Am mușcat din masca ce mirosea a durere și a alegeri nefericite și am așteptat. Au urmat 45 de minute luuungi, lungi de tot, în care ea mi-a înjumătățit părul smulgându-l fir cu fir și prefăcându-se că doar își trece mâna prin el, încet, iar eu am redus la 0 șansele să mai calc vreodată în vreun salon. Când a terminat mă simțeam ca un om care a învins în lupta cu cancerul. Aproape auzeam aplauze, râsete și heruvimi dansând.
În rest, totul în grafic. Deși nu m-a adus nici măcar aproape de culoarea pe care mi-o doream, și nici de coafura pe care i-o arătasem, rezultatul mă mulțumește și, din punctul meu de vedere, totul e uitat. Nu știu ea ce zice, dar poate fac săptămâna viitoare o glumă și trec pe la salon, chipurile să mă programez pentru un spălat și aranjat. Vedem noi atunci cât de politicoși sunt și francezii ăștia...
