42

 42. Atât zice buletinul, dacă faci un calcul. Aș vrea să spun "simplu", dar știți că sunt certată cu matematica. Și fizica. Bine, și chimia. 

Când eram tânără și mă gândeam la persoanele de peste 40 de ani, le consideram bătrâne. „Babe", ca să fiu exactă. Acum nu îi consider bătrâni nici pe ai mei, care au 65 +. 

Ce înseamnă, de fapt, bătrân? E un termen relativ. Suntem bătrâni dacă ne simțim așa. Poți să fii bătrân la 25 de ani și tânăr la 42, de exemplu. 😀 (glumesc, poți fi tânăr și la 70 de ani, dacă sufletul și corpul tău sunt de acord).

Pentru că eu, deși m-am maturizat suficient cât să mă adaptez cutumelor societății, înăuntru sunt tot un suflet de 19 ani prins într-un corp de 65 (vă rog să faceți, mental, dacă puteți, media aritmetică, și să apreciați faptul că ea coincide cu vârsta mea reală. Doamne, mă joc cu cifrele astea mai ceva ca un contabil la bilanțul anual. Asta înseamnă 4 ani de mate-fizică la Mircea, thank you very much!) 

[A mai observat cineva că parantezele mele sunt mai lungi decât ideile principale? Da? Și eu. Noroc că nu sunt vorbă-lungă, Doamne- ferește ce ieșea!]

Și mă simt tânără, spuneam. Nu tânără de purtat culori fosforescente la 4 dimineața, în club, cu sticla  de tequila pe jumătate plină ( plină, da, că sunt optimistă), dar tânără cât să dansez când îmi vine, să mă maimuțăresc cu copiii, să cânt toată ziua (pentru că memoria mea se încăpățânează să nu stocheze nimic altceva în afară de versurile tuturor melodiilor din univers ), să mă dau în toate atracțiile din toate parcurile de distracții (gărgărițe included, dacă nu mă izgonesc gardienii ),  să chicotesc cu sor-mea din toate tâmpeniile posibile, să mă bucur de fiecare dimineață, zi de luni sau zi oarecare posibilă.

Și nu văd să se schimbe curând. Și nici nu vreau. Why would I? 

Mi-e frică de bătrânețe, normal. Deși mult timp am crezut că nu îmi e frică de nimic (ehe, eram necoaptă și nu aveam copii pe atunci),  bătrânețea e nemesisul meu.

Dar asta nu înseamnă că trăiesc în umbra ei, sau că cedez fără luptă. 😀 

Așa că o să mă trezesc și mâine dimineață la fel ca în fiecare zi, troznind din toate încheieturile, cu genunchii pârâind, cu umerii zvâcnind, cu ochii intuind poziția lentilelor de contact, o să strâng din ce mi-a mai rămas din dinți și o să mă bucur că sunt tânără.

Bring it on, 42! I 'm ready. Nu! Stai! Să-mi iau betablocantul. Și un paracetamol. 

Gata. Acum sunt pregătită. Hai!

Toaleta literară

De ceva timp, toaleta noastă este lăcașul de cult al casei(minus partea religioasă :) ). Pentru că se petrece timp semnificativ în acest colțișor intim și pentru că eu sunt de părere că orice timp în care stai degeaba e timp pierdut, am decis să afișez, săptămânal, pe ușă, poezii cunoscute ale poeților români, dat fiind că băieții nu au altă șansă de a le cunoaște operele, căci se știe că încă nu s-a sesizat ministrul francez al educației cu privire la nestematele poeziei românești.

"Românii" sunt tari pe fier aici, nu pe nestemate, ca să fac și o glumă de autobază în frumoasa postare.

NOTĂ: Afișul de deasupra s-a dorit a fi o atenționare blândă asupra unei activități simple, dar evitate de anumiți copii, însă, după cum se poate vedea în poză, a fost modificat cu nerușinare de un mini golănel cu apucături de artist graffiti. 

Mai mult decât faptul că îi pun să citească, și, deci, să ia la cunoștință câteva noțiuni de bază despre poezia românească, m-am gândit că ar fi drăguț să și învețe câteva versuri, așa, lejer, cât să-și antreneze hipocampul. 

Doresc să anunț pe această cale că inițiativa a avut un succes nebun (mai puțin la Bacovia, care li s-a părut deprimant, deși am pus și „Liceu", care e veselă, zic eu), și asta mă încurajează să sper și la o secțiune de proză scurtă în viitorul apropiat.

Așadar, dacă sunteți poeți sau scriitori debutanți, sunteți invitați să-mi trimiteți o operă reprezentativă pe adresa redacției, iar eu promit că va fi citită de cel puțin 4 persoane, cu maxim interes, în momente intime de minimă și maximă intensitate.

Cu respect,

Președintele Asociației Locatarilor din casa noastră