Weekendul trecut am evadat puțin din oraș mai spre căldură, așa, spre sud. Deși e un drum destul de obositor, l-aș face în fiecare weekend, căci nu găsesc nimic mai sufocant decât un oraș în care nu poți face mare lucru.
Despre domnul care și-a tras nasul timp de 3 ore pe microbuzul spre aeroport am scris pe Facebook, nu are rost să mă repet. Încă aștept fonduri să demarez proiectul "Suflă, nu trage!".
Despre domnul care și-a tras nasul timp de 3 ore pe microbuzul spre aeroport am scris pe Facebook, nu are rost să mă repet. Încă aștept fonduri să demarez proiectul "Suflă, nu trage!".
Am aterizat în Marsilia vineri la prânz și am plecat într-un suflet să mâncăm, în primul rând pentru că eu eram leșinată de foame (nici cafea nu băusem toată ziua, darămite să mănânc) și apoi pentru că pusesem ochii pe un restaurant mexican pe care eram nerăbdători să-l încercăm.
Ca să mă pronunț rapid, vorba lui Edu:" mi-a plăcut dar nu mai vreau". Un burrito bun, dar nu ieșit din comun (e vorba de Rico Mexican Grill).
Apoi, parcă mai liniștiți și cu un vibe mai bun, am pornit către prima din cele trei locații pe care le aveam pe to-do list pentru vineri: Les Goudes. Citisem că este un sat pitoresc de pescari, și îmi imaginam ceva gen apus de soare, o terasă cu pește proaspăt (sau, mă rog, proaspăt recent) care sfârâie pe grătar, niște francezi savurând câte un pahar de vin (dacă o merge vinul cu pește, habar n-am, dar nu văd de ce n-ar merge)... în fine..cred că-mi imaginam un sat din Grecia în care am fost noi odată și pe care-l visez de atunci, că nu-mi mai amintesc cum se numea nici bătută. Dar să revenim. Les Goudes este orice, dar numai ce îmi imaginam eu, nu. E o fundătură cu un singur restaurant unde aveau, probabil, pește, dar noi doar ce mâncasem și eram mai mult axați pe priveliște, un loc ce părea uitat de timp și de civilizație, dar, ce să vezi, nu era, pentru că era plin de oameni care se plimbau, escaladau stâncile, beau o cafea (cred că era prea devreme pentru vin, totuși) la respectivul restaurant, un sătuc ce nu avea, din punctul meu de vedere, foarte multe de oferit, dar care, paradoxal, părea să satisfacă mulți oameni. Țin să menționez(am uitat să spun la început) că toate cele trei locații vizitate vineri fac parte din Parcul Național Calanques, unde calanques-urile astea reprezintă un fel de fiorduri ce se întind pe o distanță considerabilă (vreo 20 de km) și oferă, pe lângă priveliști spectaculoase, posibilitatea de a face snorkelling, scufundări, excursii cu barca, drumeții, cățărări, etc. Nu am făcut multe poze, dar din puținul meu, ce credeți? vă dau și vouă. :))
Ca să mă pronunț rapid, vorba lui Edu:" mi-a plăcut dar nu mai vreau". Un burrito bun, dar nu ieșit din comun (e vorba de Rico Mexican Grill).
Apoi, parcă mai liniștiți și cu un vibe mai bun, am pornit către prima din cele trei locații pe care le aveam pe to-do list pentru vineri: Les Goudes. Citisem că este un sat pitoresc de pescari, și îmi imaginam ceva gen apus de soare, o terasă cu pește proaspăt (sau, mă rog, proaspăt recent) care sfârâie pe grătar, niște francezi savurând câte un pahar de vin (dacă o merge vinul cu pește, habar n-am, dar nu văd de ce n-ar merge)... în fine..cred că-mi imaginam un sat din Grecia în care am fost noi odată și pe care-l visez de atunci, că nu-mi mai amintesc cum se numea nici bătută. Dar să revenim. Les Goudes este orice, dar numai ce îmi imaginam eu, nu. E o fundătură cu un singur restaurant unde aveau, probabil, pește, dar noi doar ce mâncasem și eram mai mult axați pe priveliște, un loc ce părea uitat de timp și de civilizație, dar, ce să vezi, nu era, pentru că era plin de oameni care se plimbau, escaladau stâncile, beau o cafea (cred că era prea devreme pentru vin, totuși) la respectivul restaurant, un sătuc ce nu avea, din punctul meu de vedere, foarte multe de oferit, dar care, paradoxal, părea să satisfacă mulți oameni. Țin să menționez(am uitat să spun la început) că toate cele trei locații vizitate vineri fac parte din Parcul Național Calanques, unde calanques-urile astea reprezintă un fel de fiorduri ce se întind pe o distanță considerabilă (vreo 20 de km) și oferă, pe lângă priveliști spectaculoase, posibilitatea de a face snorkelling, scufundări, excursii cu barca, drumeții, cățărări, etc. Nu am făcut multe poze, dar din puținul meu, ce credeți? vă dau și vouă. :))
După Les Goudes am plecat spre Cassis, unde treabă stă mult mai bine, sau cel puțin după gustul meu. Cassis e un oraș turistic, cu un port foarte frumos, cu magazine la tot pasul, cu multe terase, un parc in care localnicii jucau petanque( cu aceasta ocazie aș dori sa-mi exprim public supărarea că nu am fost lăsată să joc, pentru că, deși nu am jucat niciodată și nu cunosc regulile, cel puțin nu încă, muahaha, simt din toți rărunchii că i-aș fi făcut praf pe moșii din parc deoarece eram bună la coci, și petanque mi se pare un fel de coci cu bile mari, de metal).
Cassis mi-a plăcut, așadar. Multă lume și aici, atât la terase (erau pline) cât și în magazine sau pe străzi. Iar primele 90 de minute de parcare sunt gratuite, ceea ce îți oferă timp suficient să explorezi orașul fără grija asta( după care e 1 euro ora, cred, deci nu ar fi vreo mare grijă nici după, dar am fost așa mândră de cât de frumos am formulat încât am hotărât să las propoziția, că prea am vorbit ca un om mare).
Cassis mi-a plăcut, așadar. Multă lume și aici, atât la terase (erau pline) cât și în magazine sau pe străzi. Iar primele 90 de minute de parcare sunt gratuite, ceea ce îți oferă timp suficient să explorezi orașul fără grija asta( după care e 1 euro ora, cred, deci nu ar fi vreo mare grijă nici după, dar am fost așa mândră de cât de frumos am formulat încât am hotărât să las propoziția, că prea am vorbit ca un om mare).
După Cassis am plecat spre La Ciotat, care, inițial, nu ne-a impresionat, pentru că prima parte a portului era în construcție, dar apoi am descoperit o faleză impresionantă, frumos amenajată, străjuită de palmieri și înțesată de bărci și șalupe de toate mărimile. La Ciotat are și autobuz hop on, hop off, deci îmi imaginez că avea chiar mai multe de oferit decât am văzut noi în fugă.
Și așa s-a terminat ziua de vineri, după acest mini maraton prin porturi, presupuse sate pescărești și aglomerata Marsilie.
Și așa s-a terminat ziua de vineri, după acest mini maraton prin porturi, presupuse sate pescărești și aglomerata Marsilie.
Sâmbătă am vizitat Aix en Provence, un oraș universitar despre care citisem că e foarte frumos, dar, pe de altă parte, tot eu citisem și despre Les Goudes că e sat pescăresc, deci nu eram chiar încrezătoare că mă va da pe spate.
Așa cum se întâmplă mai mereu, însă, legile lui Murphy funcționează și in reverse, so to speak, asa ca am avut surpriza să găsesc un oraș cu adevărat frumos. Cours Mirabeau, adica inima orașului, strada centrală, acest Champs Elysées al Aix de Provence, are o lungime de 440 metri și o lățime de 42, e străjuită de platani și abundă in terase, cea mai faimoasă fiind Les Deux Garçons, cândva frecventată de Cezanne, Zola si Camus.
Orașul are potențial, era înțesat de oameni, atât localnici, cât și turiști, atmosfera era relaxată, îți dadea o stare de bine, cele 20 de grade contribuind, probabil, din plin, la zen-ul tuturor.
Aix e cunoscut și pentru numărul mare de fântâni (dacă informația pe care am citit-o e corectă, peste 1000), una dintre cele mai frumoase fiind exact la capatul acestei străzi din centru.
Așa cum se întâmplă mai mereu, însă, legile lui Murphy funcționează și in reverse, so to speak, asa ca am avut surpriza să găsesc un oraș cu adevărat frumos. Cours Mirabeau, adica inima orașului, strada centrală, acest Champs Elysées al Aix de Provence, are o lungime de 440 metri și o lățime de 42, e străjuită de platani și abundă in terase, cea mai faimoasă fiind Les Deux Garçons, cândva frecventată de Cezanne, Zola si Camus.
Orașul are potențial, era înțesat de oameni, atât localnici, cât și turiști, atmosfera era relaxată, îți dadea o stare de bine, cele 20 de grade contribuind, probabil, din plin, la zen-ul tuturor.
Aix e cunoscut și pentru numărul mare de fântâni (dacă informația pe care am citit-o e corectă, peste 1000), una dintre cele mai frumoase fiind exact la capatul acestei străzi din centru.
Și uite-așa, încet încet, s-a scurs și a doua zi de mini vacanță și a venit a treia și ultima, pe care am petrecut-o în Nisa. Despre Nisa s-au spus și s-au scris multe, e un oraș mare, frumos, aglomerat, noi l-am vizitat prima oara acum mulți ani și știu că l-am găsit fascinant atunci, la fel îl găsesc și acum, și ce nu încetează să mă uimească de fiecare dată este Promenade des Anglais, faleza lunga de 7 km pe care găsești laolaltă skateri, bicicliști, cărucioare, oameni care aleargă, oameni care se plimbă, oameni care stau pe băncuțe și admiră marea sau trecătorii, copii care se joacă, vânzători ambulanți...you name it, they've got it. Bonus? Terasele aflate fix pe plajă, pline ochi de fiecare dată.
Ei, și uite-așa, în spiritul ăsta de la vie en rose, am plecat eu din Franța cu avionul de 21.00 plin, evident, de români, că dacă ar fi fost plin de pakistanezi cred că m-aș fi îngrijorat puțin.
În avion, în spatele meu, un cuplu. Nu obișnuiesc să mă holbez la oameni, și nici memoria fețelor nu o am impecabilă, așa că nu îi remarcasem până să aud următoarea conversație. Please enjoy( am notat cuvânt cu cuvânt ce au spus fix atunci, în avion, că n-aș fi vrut să las momentul nepovestit)
În avion, în spatele meu, un cuplu. Nu obișnuiesc să mă holbez la oameni, și nici memoria fețelor nu o am impecabilă, așa că nu îi remarcasem până să aud următoarea conversație. Please enjoy( am notat cuvânt cu cuvânt ce au spus fix atunci, în avion, că n-aș fi vrut să las momentul nepovestit)
El (român get beget, după cum am observat la 30 de secunde de la discuție, când am întors capul, deloc discret, să identific personajele):
-...țiganu- i tot țigan. Nu vezi că n-ai respect deloc? Vorbești aiurea.. Cioara e cioară, ce să mai.... se vede caracterul. Daca trăia generalul Antonescu erați toți în lagăre de concentrare...
-...țiganu- i tot țigan. Nu vezi că n-ai respect deloc? Vorbești aiurea.. Cioara e cioară, ce să mai.... se vede caracterul. Daca trăia generalul Antonescu erați toți în lagăre de concentrare...
Iubita lui (de etnie romă, după vorbă, după port):
- Hai, să moară mă-ta, că cine te aude vede cât de prost ești. Ai mai puține clase ca trenul, dă-te dracu'!
- Hai, să moară mă-ta, că cine te aude vede cât de prost ești. Ai mai puține clase ca trenul, dă-te dracu'!
Atât. Și apoi s-au pupat. Se pupau când m-am întors eu cu ochii cât cepele și camera pornită, convinsă că voi filma o bătaie demnă de știrile de la ora 5.
Eram acasă.
