Fotbal

M-am uitat aseară la meciul Anglia-Columbia. Acum, că a început campionatul, am mai aruncat câte un ochi pe la meciuri, pentru că se uitau băieții, dar mai mult în fugă, însă aseară s-a întâmplat să mă uit cap-coadă.
Nu sunt fan fotbal, și niciun sport, în general. Prefer să mă uit la filme(serialele sunt my cup of tea). Dar aseară mi-am dat seama că, dintre toate sporturile, fotbalul e preferatul meu.Și cred că povestea începe în liceu, când îmi amintesc, clasa a noua fiind, că plecam de la ore(ne învoiau profesorii) la vreun meci important(pe atunci cred că aveam și echipă națională :) ). Normal că acasă nu mă uitam la meci, că găseam altceva mai bun de făcut, dar încet-încet am prins drag, datorită acestui obicei frumos, de fotbal.
Nu am, evident, o echipă favorită. Ar fi și greu, că nu mă pricep deloc. Când joacă două echipe îmi aleg preferații din considerente geografice. Aseară, de exemplu, am ținut cu Anglia, că am vizitat-o și că, na...Europa. Când a jucat Croația cu Danemarca m-am aflat într-un impas. Îmi plac ambele țări, Croația are forme de relief mai generoase, Danemarca e mai dezvoltată, hmm, tough choice. Nu mai știu nici pe cine am ales și nici cine a câștigat, că între timp mi-am adus aminte că plecăm în curând în Croația și am suprasolicitat iar Google Maps-ul.
Și, pentru că nu am echipe preferate, mă uit relaxată la meciuri. Îmi place că este un sport imprevizibil, niciodată nu poți spune, până la fluierul final, că gata, asta a fost. Aseară, de exemplu, era 1-0 pentru Anglia, au dat 5 minute prelungiri după cele 90 scurse și, în minutul 2 sau 3 din acestea 5, ce să vezi? A marcat Columbia. Din corner. Cu capul. E?
Și e foarte bine că nu am preferați, că aș fi murit de stress. Mă uitam aseară, la penalty uri, câtă energie era în jurul celor 5 care urmau să șuteze. Hai că la portar să zici că nu sunt așteptări mari(din partea mea, mă refer, sunt sigură că cine-i plătește salariul nu gândește la fel). Dar poarta e așa mare, el e așa...normal, iar cel care șutează e foarte foarte aproape. Tocmai de asta presiunea mi se pare pe umerii(sau picioarele) celui care se presupune că trebuie să marcheze. De exemplu, aseară primii 3 marcaseră, la ambele echipe, și se pregătea al 4 lea. Cu toți ochii de pe stadion pe el. PE EL: Eu tăiam tensiunea cu cuțitul la mine în dormitor, dacă eram în locul lui leșinam direct.În fine, bine că nu e cazul.
Îmi mai place cînd șutează cineva lung, mi se pare așa, ca la ruletă. Eu nu văd să nimeresc nici coșul de gunoi de lângă mine, trebuie să țin o mână pe el și una pe ce urmează să arunc, zici că citesc în Braille, așa pipăi, și aștia se aventurează să trimită o minge la mama naibii, unde văd ei o pată de culoarea echipamentului echipei lor. Culmea e că, de cele mai multe ori, nimeresc.Și, când au unii mingea, hop, deodată vezi că vine unul mai agil și le-o șutește, și vânătoarea se reia. Parcă mă uit la Tom și Jerry pe repeat. Iar arbitrul, săracul...Doamne, ce mai aleargă. Mă uitam aseară și oboseam doar când îl vedeam ce viteză bagă, zici că voia să ajungă înaintea balonului.(pai nu știu eu termeni specifici? ) Și tot pe el se supără(bine, știu că e teatru) jucătorii, când dă un verdict. E ca la mine cu băieții mei. Ei fac prostii, eu încerc să fac dreptate, dau un verdict și, inevitabil, unul din ei se supără.Și i se pare nedrept. Nu ai cum să mulțumești ambele părți, chiar dacă iei decizia corectă.
Și cum cad ei, artistic, așa. Tot ca băieții mei, uneori, care exagerează mai ceva ca într-o tragedie greacă . Deci partea de divertisment e asigurată din plin.
Și tot din plin mi se pare un sport masculin. Îmi place violența strecurată printre picături, moderată de teama unui cartonaș. Îmi plac picioarele ”scăpate” din greșeală în spate, capul ”alunecat” în gura adversarului, trasul de haine și nervii din priviri. Spre deosebire de sporturile de contact, unde mi se pare o luptă nejustitificată de altceva decât de premiu, aici lupta, agresiunea, nervii și violența sunt justificate. Și temperate. Păi cum să nu te enervezi când vezi că îți taie fața ăla cu tricou de altă culoare? Sau când te împinge și nu mai poți prelua mingea? Sau când te înjură? Om ești! :)) O merită! Deci și partea ușor agresivă, de refulare, e acoperită. :)
Îmi mai place că, de obicei, antrenorii sunt foarte eleganți. Aseară, de exemplu, antrenorul Angliei (cred că al lor era) avea un costum la trei piese, din care renunțase la sacou, și rămăsese cu cămașa și vesta, care îî stăteau atât de bine, zici că era pe podium. Îmi amintea de Răzvan Lucescu, știu că și el a avut perioada lui de glorie(o mai are?nu mai știu nimic de el. Dar, nefiind în contactele mele de Facebook, ce șanse erau să știu? :)) ) Iată cum,deci, astfel se acoperă și latura trendy a acestui subiect generos, fotbalul. :)
Concluzie? Fotbalul e un sport complex, care acoperă toate punctele mele de interes, și care, în mod ciudat, mă relaxează. Așa că mă mai uit. Acum vă las, am înțeles că Anglia va juca cu Suedia, și trebuie să iau o decizie. Pe cine nenorocesc, că așa se întâmplă de obicei, preferații mei pierd.  :D

..deci am fost în Malmo și în Manchester. În Malmo era curat, civilizat, dar cam neprietenos pentru gustul meu. În Manchester, pe de altă parte, am mâncat la..