Ale vieții valuri

Am fost la prima ședință cu părinții azi. La Edu, da, copilașul meu cel nu-atât-de-mic-cât-mi-aș-dori-eu. Cine mă citește constant și-a făcut, probabil, o părere despre cât de sălbatică pot fi într-o colectivitate, cu necunoscuții . Nu m-am schimbat mult.. În cele câteva minute până la începerea ședinței, în care doamna era pe afara, culegând părinți-mămicile din clasă începuseră să discute, să schimbe păreri, numere de telefon, să lege prietenii...  Eu jucam Homescapes, cu nicio dorință, cât de mică, de a relaționa.
E ca si cum aș avea un al 7 lea simț în ceea ce privește compatibilitățile. Știu dinainte când are rost să mă agit și când e mai important să mai trec un nivel la joc.
Ca dovadă, la 3 min după ce a început doamna să vorbească și a zis că, pentru început, copiii ar avea nevoie de creioane colorate, o voce îngrijorată din clasă a întrebat-o, cu glas  mieros, cam ce creioane ar recomanda, știe ceva mai de calitate? are vreun sfat?
Serios, plajă? Ponturi pt creioane colorate? Suflă-i-le cu aur, să îi faci și dinții în banii ăștia, când le-o roade...
Apoi, când s-a discutat ca în penar să pună doar creioane sau carioci (sunt clasa 0, creioanele au fost laitmotivul ședinței) altcineva a propus să luam pt toți la fel, sa nu plângă plozii daca văd alt model, altă firmă, la vreun coleg. Vorbim în continuare de CREIOANE COLORATE, da? Nu am pomenit niciodată să plângă un copil că are roșul mai puțin aprins decât tițianul lui Gigel, din banca a doua de la geam. Gizăs, ce fel de copii creșteți?
Apoi a fost o mămică (și cred că peste tot e câte una) care, la vreo 5-10 minute dupa ce doamna a vorbit despre uniformă si echipamentul de sport, a întrebat,  n-o sa ghiciți niciodată, despre uniformă și echipamentul de sport. Nu știu niciodată dacă oamenii ăștia nu sunt atenți sau vor doar să se bage în seamă. Oricum ar fi, nu-mi plac.
Ce am mai avut...A,da. Mămici  care vor să își facă din prima cunoscut statutul financiar și aruncă sume din alea astronomice când vine vorba de fondul clasei( sau de cadouri,sau în general când trebuie să dăm bani)
Una peste alta, n-oi fi eu prietenoasă, dar ușor iritabilă sunt. Și pe bună dreptate, aș zice. De câteva ore, de când am terminat ședința, nu-mi revin de la faptul că, deși fiecare generație cumpără scaune, băncuțe, jaluzele, AC, proiectoare și orice mai e nevoie pentru o bună desfășurare a cursurilor, de fiecare dată o luăm de la capăt, cu aceleași cheltuieli. Ca și cum ar fi din turtă dulce și la sfârșitul clasei a 4-a copiii le-ar mânca. Dispar, pur și simplu. Clasa în care va învăța Edu nu are AC, jaluzele, dulăpioare, catedră (?!?), scaun... Asta pe lângă cheltuielile aferente începutului de an: rechizite, haine, ghiozdănel... În rest, învățământul e gratuit.
Am terminat cu grădinița, unde nu începeam anul școlar fără să donăm cu japca 350 de lei, am început școala, unde, ce să vezi, o luăm de la capăt.
Așa, de 37 sunt 37 în clasă, n-am ce să zic! Să se dea aerul condiționat din mână în mână, să ajungă la toată lumea!

Yeeey, #backtoschool !