Primul muzeu al murăturilor s-a deschis azi la mine acasă! Exponatele pot fi vizitate, admirate, fotografiate, tag-uite în postări, dar ÎN NICIUN CAZ consumate!
O sa le păstrez până la adâncile lor bătrâneți(că eu mă bucur de ale mele de ceva timp), și, după ce prind floare, sau ce li s-o întâmpla lor mai rău, le îngrop adânc, să fie descoperite de civilizațiile viitoare și analizate detaliat în vederea obținerii de informații referitoare la hrana generației noastre.
De ce nu le consum? Simplu. Am muncit două zile întregi la ele. Pare puțin, dar eu în astea două zile puteam citi 2 cărți și urmări 2 sezoane din The Morning Show(la asta mă uit zilele astea. Puteam, la fel de bine, urmări orice altceva).
Dar nuu! Eu am copt kilograme de vinete, gogoșari și ardei kapia, am călit ceapă, am stors catralioane de roșii , am spălat nșpe mii de recipiente, am sterilizat toate borcanele universului, am curățat, scurs, tocat și sortat toate legumele toamnei. Pe scurt, am bifat toate paginile cu conserve și murături de pe paginile Jamilei, Laurei Laurențiu și ale lui Teo's kitchen.
Așa că nu, mulțumesc! După atâta muncă nu se atinge nimeni de nimic. Măcar până îmi simt iar mâinile.
Teoretic, eu fac doar zacuscă, toamna. Dar anul ăsta m-a lovit hărnicia și mi-am zis că n-ar strica să fac și niște gogoșari în oțet, niște ardei copți, cu usturoi și niște suc de roșii, să fie, acolo. Voiam să pun și castraveți în saramură, dar parcasem mașina departe de piață și D deja căra vreo 20 de kilograme de legume de ar fi murit de ciudă toți salahorii cu pretenții , așa că am renunțat (pentru moment) și mi-am zis că rămân la celelalte de pe listă. Bine, greșeala a fost că, de unde trebuia să iau 3 kilograme de roșii am luat 7, să fie și de o salată (da, știu, dar nu știți cât mănâncă băieții mei), în loc de 5 kile de vinete am luat vreo 8, și tot așa, până era să-i declanșez hernia omului meu de bază.
Bun. Și după ce am terminat de făcut zacusca, gogosarii în oțet, sucul de roșii și ardeii copți, cu usturoi și alte nebunii, încă mai aveam legume, așa că am copt și niște vinete pentru iarnă, am făcut un sos marinara pentru diverse mâncăruri, iar în timpul rămas am gătit niște orez cu spanac și lămâie, câțiva biscuiți cu lapte condensat și un chec ferrero rocher cu banane. Și uite așa au trecut 2 zile de nici nu le-am simțit. Și încă nu le simt.
Mâinile. De ele e vorba. Astea 2 zile le simt de câte ori încerc să mă mișc.
Dar nu mă plâng. Nu, nu! De aici, din străfundul canapelei, de unde zac cu grație și dictez acest articol telefonului, ca Stephen Hawking, aștept mușterii la primul muzeu al murăturilor! Nu vă lăsați impresionați de lacrimile de sânge de pe borcane, se usucă până mă apuc de castraveții în saramură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu