Aș dori, pe această cale, să îmi anunț retragerea din orice posibilă carieră de dansatoare, coreografă, chiar și cântăreață de muzică ce necesită coreografii. Dacă mă fac cântăreață o să cânt doar doine, să nu trebuiască să mă mișc. La bălăngănit cred că mă descurc.
Motivul e, pe cât de simplu, pe atât de rușinos: am aflat în seara asta că nu sunt capabilă să execut(nu așa repede cum credeam,cel puțin) mișcări de dans după șablon, ca să o numesc așa pe doamna cu picioare de greieraș la al cărui curs de zumba am fost.
Dar să începem cu începutul. Mă rog, nu de la atomul primordial, că poate aveți treabă, dar de când m-am hotărât să încep zumba.
Păi..nu m-am hotărât să încep zumba, per se, ci să fac ceva mișcare marțea, când Edu are box într-un centru sportiv de lângă noi. Si, cum în intervalul orar în care am cautat eu, tot ce era la afișier era yoga și zumba performance(ați citit, da? Performance! Că eu nu mă joc, ori nu fac sport deloc, ori fac performanță) am zis să aleg a doua variantă, că suna distractiv. Nu partea cu performanța neaparat, ci precizarea că se învață coreografii pentru diferite dansuri.
Aaa, păi nu știu eu să dansez? mi-am zis. Știu! Păi nu am visat eu de mică să îl înverzesc de invidie pe Rengle? Nu, că abia am auzit de el. Dar ați prins ideea. Zumba performance a părut ocazia ideală să-mi exersez(exersez, nu verific, *blink, blink*) talentul.
Zis și făcut. M-am echipat sport, nu mi-am luat nici apă, nici prosop, pentru că așa mă comport eu, uneori, ca o zambilă, și nu anticipez că îmi poate fi sete, și m-am prezentat la apel.
Acolo, tot felul de doamne. Ba cu vârsta, ba cu IMC ul mai mare de 60, dar toate bine dispuse și încantate de curs. Profa? Zici că a fost născută pe ritm de samba.
Și începe. Și 2, și 3, și 4, 5! Muzica!
No..numai că le vezi pe doamnele mele că încep să danseze de zici că activaseră în trupa lui Britney Spears până lunea trecută. Dă-i pam, pam, fă bam, bam, și stângul, și dreptul, și mâna, și cea cea cea! Olé!
Eu?
Știți filmulețele alea de pe net, în care 20 de oameni se întorc in aceeași secundă la dreapta, și e mereu un nătâng care face stânga? Eu eram nătângul. Astea ridicau mâinile, eu le lăsam. Ele se aplecau, eu ma ridicam. Ele săreau într-o parte, eu, somon sălbatic, țopăiam împotriva curentului...
Și tot așa, o oră. Mă mai nimeream când și când câte 2.3 secunde la sincron, și mă simțeam ca Nadia Comăneci pe podium, dar sentimentul era efemer, că iar o luau cucoanele pe drumuri mai întortocheate decât căile Domnului și eu rămâneam singură, ca majoritatea șosetelor mele după o călătorie în mașina de spălat. Cascadorii râsului? Pistol cu apă.
Altfel, frumos. Pe la sfârșit, profa, care oricum vorbise, zâmbise, cântase și aplaudase toată ora în timp ce dansa ca toate Spice Girls la un loc, era mai odihnită decât mine într-o duminică dimineață, iar eu arătam și mă simțeam de parcă mă lovise trenul după ce mă alergase 2 stații.
Dar na, de cedat n-am cedat, nici măcar psihic, și, în plus, cred că mă mai duc. Nu de alta, dar se și filmeaza ședințele, și vreau să las și eu ceva în urmă în industria filmului, că de la Stan și Bran nu mai găsești nimic de calitate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu