vineri, 24 noiembrie 2023

Gastric sleeve- operație de micșorare de stomac

 A trecut deja un an si jumătate de când m-am operat și nu am apucat să scriu despre asta.

Nu că murea cineva de grijă, dar au fost câteva persoane care m-au întrebat cum am reușit să slabesc așa mult și mă gandesc că poate sunt și altele interesate.

Deci secretul meu deloc secret ăsta e: am avut ambiție și mi-am tăiat stomacul! 😀

Nu eu personal, desigur, deși tare mi-ar fi plăcut, că salvam niște bani, dar, de când am încercat, pe la vreo 20 de ani, in fața oglinzii, să îmi mai fac o gaură în ureche și aproape am leșinat, m-am hotărât să las intervențiile din sfera medicală pe mâinile celor cu patalama.

Așa că am apelat la prietenul meu de nădejde, Google, și am căutat pe cineva cu un garaj liber și-un brici să mă ajute să scap de balans.

Și am găsit. În Antalya, la spitalul Mediterranean Health Foundation (ASV) Life Hospital. Bine, eu practic am găsit doar agenția (Aestetic Travel), am discutat, am întrebat prețul, că asta mă interesa în primul rând, și pentru restul ...am mers pe încredere iar ei s-au ocupat de tot.
M-au luat de la aeroport, m-au dus la spital, m-au cazat, mi-au asigurat un om de legătură/ghid prin spital/translator(că nu știau o boabă de engleză asistentele), analize, intervenția propriu zisă, medicamente, sfaturi...tot.
Eu doar am plătit, am stat cuminte 3 nopți în spital și...am slăbit 35 de kilograme.  Pas mal, să zic așa.

Cât despre preț,  deși inițial ziseseră undeva la 3000(2950, parcă), nu știu ce promoție am prins,cred că erau capsele mâna a doua sau ceva, că am primit o reducere de 300 de euro. Am acceptat,că nu era politicos să refuz.

Nu m-a durut, nu mi-a fost greu, am știut de la început la ce mă înham, nu am regretat nicio secundă,  este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru mine.

Normal că fiecare om care face gastric sleeve trăiește diferit experiența, știu persoane cărora le-a fost greu o perioadă,  fizic, psihic, la care a durat puțin acomodarea cu noua viață, dar la mine a fost totul cum am visat și nu trece zi să nu mă bucur de alegerea făcută.

Ca date "tehnice" - operația este laparoscopică, se fac 3 incizii mici în abdomen, se capsează stomacul, se taie surplusul(80% din total), se înlătură, și tot ce rămâne este un stomăcuț de mărimea și capacitatea unei banane.

După operație trebuie urmat un regim alimentar mai strict: întâi doar lichide,apoi piureuri, apoi se introduc treptat alimentele, pentru a observa dacă ceva nu îți mai priește, pentru că practic se face o resetare și e posibil ca unele alimente să nu mai "intre", și sunt anumite categorii de care nu mai ai voie să te atingi: băuturi cu acid, alcool, etc.

Eu, care trăiam prin și pentru Coca Cola, am crezut că o să îmi fie imposibil să nu mai beau, însă nici nu a intrat în discuție să mă pot atinge de ceva acidulat în primele 6 luni, iar mai apoi, când, roasă de curiozitate și dor,am luat o gură, nu am regăsit nimic din gustul atât de iubit cândva.
Alcool oricum nu prea beam, dar un Hugo o dată la câteva luni n-a omorât pe nimeni, așa că e ok și aici, iar la mâncare acum pot spune că, deși sunt preparate care îmi fac rău și, therefore, încerc să le evit, nu mă opresc din a mânca ceva în mod special.  Unele pur și simplu nu mai merg (cum e burgerul, de exemplu, din care nu pot lua mai mult de 2 guri), dar altele cum-necum își fac loc lejer, cum ar fi prostioarele, că nu s-or alerga broccoli -ul cu kale-ul să vadă care îmi umple primul stomacul. Tot prăjelile,  bată-le norocul, sunt pe locul 1 pe lista preferințelor.

Așadar,  în altă ordine de idei( că mi s-a făcut foame tot vorbind de mâncare), experiența asta mie mi-a schimbat viața complet. Am trecut de la 46 la 38, de la a obosi când urcam o treaptă la a urca 3 etaje fără nicio problemă,  de la a nu-mi găsi niciodată haine pe măsura mea- la a putea purta orice cu încredere.

Și pentru că am tot așteptat să mă contacteze ăia de vând pastile "miraculoase" de slăbit,  să apar și eu în ziar cu "înainte" și "dupa" și să spun "Luați Slăbisil, e minunat!", dar nu m-a contactat nici naibii, am decis să spun adevărul și numai adevărul,  așa să mă ajute Dumnezeu! 😀

Hai, pa!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zboară, puiule, zboară !

  Am îmbătrânit. Mult și repede. Dacă ar fi să estimez, vreo 20 de ani în 12 luni. Cum știu?  Pai ultima oară am fost cu avionul în România ...