După două săptămâni de școală în Franța.

Ieri am fost la (singura, cred) sedință cu părinții de la Răzvan de la școală. Și pentru că tot au trecut două săptămâni de când copiii au început cursurile, mă gândeam că ar fi timpul de câteva prime impresii.

În primul și în primul rând, nu mă așteptam ca toată lumea să fie așa amabilă, așa prietenoasă și așa deschisă la singurii copii români din școală. Pe lângă faptul că eu sunt mai stresată din fire și îmi fac griji și când nu există motive, știam părerea francezilor despre români și, sincer, xenofobismul lor mă speria îngrozitor când mă gândeam că mi-ar putea afecta copiii. Însă absolut toți, de la copii la profesori, secretare, directoare, toți i-au primit frumos, încântați de diversitatea adusă de ei în instituție(merg la aceeași școală. Catolică. :) )

Eduard nu vorbea deloc limba, iar Răzvan avea câteva noțiuni de bază, suficiente cât să întremeze un dialog, dar nici pe departe cât să îl facă să se simtă confortabil într-o discuție. Ei vorbesc engleză amândoi, însă...nu îi ajută prea mult în Franța, deocamdată, pentru că francezii nu sunt mari vorbitori de limba engleză. Nu cei din orașul nostru, cel puțin, unde engleza e mai mult o limbă..exotică,așa. :))
Încă de la început, însă, au fost primiți cu căldură de colegi și ajutați să se adapteze, astfel încât acum, după atât de puțin timp scurs, Răzvan deja vorbește binișor și cu colegii și cu profesorii, ridică mâna, iese la tablă, își face temele singur(chiar și la franceză, unde momentan studiază romanul realist, parcă) și, cireașa de pe tort, îmi zice în fiecare zi cât de mult îi place la școală și cât de încântat e de tot ce se petrece acolo. Duminică mi-a zis, chiar, că de abia așteaptă ziua de luni, să meargă iar la școală. Nu am emoticoane la dispoziție să inserez o față șocată, dar vă imaginați voi cum am reacționat când l-am auzit, dat fiind că ultima oară când a zis asta locuiam în Belgia.

Eduard încă vorbește mai mult în engleză cu doamnele lui(are două, una luni și marți, alta joi și vineri. Miercurea nu fac ore cei din școala primară, deci încă un elev fericit la noi în casă), însă a început să înțeleagă și asimilează zilnic cuvinte noi. Doamnele nu vorbesc bine engleză, dar înțeleg și fac tot posibilul să se facă înțelese, la rândul lor, când îi traduc lui Edu una, alta, iar el e măgulit de atenția lor și impresionat de determinarea cu care insistă să îl facă să se simtă ca făcând parte din colectiv. El și-a făcut, oricum, deja, nuștiucâți prieteni, că se duce și îi întreabă pe toți dacă vor să se împrietenească și încet-încet și-a făcut ditamai gașca, deci e în grafic. :)

Sunt foarte multe lucruri care m-au impresionat pozitiv(practic, mai tot) însă, evident, nu o să le pot scrie pe toate acum. Ce vreau să amintesc, totuși, este naturalețea cu care se comportă toți profesorii, inclusiv directoarele. Directoarea lui Edu știe toți părinții copiilor din primară, și, în primele zile de școală, pentru că era singura care îi cunoștea pe toți, a stat la poartă, la plecare, pentru a înmâna personal fiecare copil părintelui lui.(niciun copil nu părăsește curtea școlii fără să fie predat personal de un cadru didactic părintelui sau unui reprezentant)

La Răzvan...ce să mai zic... Pe lângă faptul că materia este mult mai ușoară, programa nu e așa încărcată ca în România, temele sunt semnificativ mai puține, materiile sunt comasate astfel încât să nu ocupe mult din timpul elevului, pentru a avea ocazia să facă și sport, sau să studieze un instrument. Miercurea are program scurt(scapă la 12) iar marțea și vinerea au, după-amiaza, ateliere pedagogice, începând din octombrie, adică vor putea alege dintr-o sumedenie de cursuri opționale, prezentate la un târg de cursuri, două materii sau subiecte care îi interesează și pe care le pot dezvolta în timpul orelor, la școală. O să revin cu lista atelierelor după târgul din octombrie, dar, din câte am înțeles până acum, e vorba despre cursuri de gastronomie, limbă straină, sport, etc. Istoria și geografia se studiază împreună, reprezintă o singură materie, la fel și Fizică-Chimie. Ieri, la ședintă, doamna de istorie-geografie spunea că vrea să îi ducă într-o zi la tribunal, să vadă cum se desfășoară o zi acolo, iar profesorul de tehnologie zicea că vor face diferite proiecte, și că anul trecut au făcut un telefon mobil. Ei, copiii, împreună, sub supravegherea profesorului.

Pentru a se cunoaște mai bine și a cunoaște și tările vecine, în aprilie vor avea o excursie în Barcelona, un fel de tabără de aprofundare a limbii spaniole(Razvan face italiană, alți colegi de clasă fac germană, alții latină, dar în excursie merg toți).

Fiecare profesor a venit ieri, la ședință, și s-a prezentat, foarte pe scurt, a prezentat puțin și materia, și fiecare, fără excepție, a ținut să precizeze că va face tot posibilul, dacă un copil are nevoie de ajutor, să fie acolo pentru el și să îl ajute să recupereze materia sau să depășească orice obstacol ar putea apărea.

Deși este, după cum spuneam, o școală catolică, fondată de maicuțe, nu fac religie la școală, deoarece au spus că sunt prea multe materii și nu vor să aglomereze copiii...

Tot la ședință, ieri, doamna de matematică ne-a vorbit despre un canal de YouTube de unde copiii pot învăța cum să memoreze mai bine, ne-a vorbit despre memoria reptiliană și despre Amy Cuddy și cum limbajul corpului ne poate influența starea. Deci cam așa stau lucrurile...

Toți sunt foaaarte relaxați, peste tot ai impresia că nu există probleme fără soluții, sunt mereu cu zâmbetul pe buze, amabili, săritori, prietenoși. Și starea asta e peste tot în oraș. În trafic, pe străzi, la magazine, la noi în cartier...Liniște și pace. Noroc că noi patru suntem neschimbați și mai creștem decibelii, că altfel m-ar lua amețeala de atâta zen... :))